LOADING

Type to search

Noutatea Anului Nou

Ortodoxie si traire

Noutatea Anului Nou

Share

Ajută-ne, Doamne, să nu începem anul cu tristeţe, nici cu oboseală.

Să ştim unde mergem. Ne cunoaştem destinaţia, ştim şi regulile, fereşte-ne de trişori. Chiar şi cei mai duri pot vărsa o lacrimă, pot schiţa o emoţie puternică. Ajută-ne să nu îi judecăm, să le acordăm şi noi şansa acordată de către Tine. Întotdeauna şi pretutindeni, 1 ianuarie este o dată perfectă pentru o schimbare majoră pe plan personal: “De la Anul Nou mă las de patima cutare…” Este momentul pentru o decizie importantă. Relaxarea extremă, în detrimentul efortului intelectual, are consecinţe grave, timpurii. Schimbarea mentalităţii păgâne este singura oportunitate. Înlocuirea agendei egosite este scara către fericirea căutată. Nu comunicăm cu greutate cu familia cerească. Dimpotrivă, de Anul Nou îl avem atât de aproape pe Sfântul Vasile! Iar imediat, pe 2, pe Sfântul Serafim de Sarov.

Cele vechi se prescriu prin Pocăință. Cele noi se adaugă prin har. Dar nu există fericire terestră în înțeles milenarist. Fericiți vom fi, plata noastră va fi în cer, nu aici! Aici suspinăm, suntem gunoiul lumii, lepădătura tuturor, ne asumăm piroanele, în așteptarea bucuriei învierii. Noutatea constă în faptul că am priceput mesajul, ignorat adesea. Propun să lecturăm în duh de rugăciunea profeția lui Haggai (Agheu): Fiți cu băgare de seamă pe unde umblați! Ați strâns mult, dar Eu am risipit truda voastră! Ceea ce auzisem de mult, din copilărie, dar nu băgasem în seamă, Piatra unghiulară Hristos, acum se clarifică, chit că nu merităm acest har. Nu agonisim lucruri, ci ne îngrijim de fericirea altora. Iată o noutate! Nu mai suntem nici zgârciți, nici egoiști. Ne interesează să pansăm rana altora, să suplinim lipsa. Cât putem, dar putem mult…

Vorbim cu Dumnezeu, câtă vreme ne este dor de El și constatăm cu nu putem izbândi nimic fără El… Ni se cere o înnoire. Ceva nou, proaspăt descoperit. Această putere vine din Scriptură și din Euharistie și din pregătirea pentru primirea acestor haruri. Rugăciunea este o pâine nouă, proaspătă, caldă, adusă Creatorului. Dumnezeu ne vrea înnoiți, proaspeți, nu lâncezi, nu morocănoși. Evanghelia este Vestea mereu nouă, care nu se învechește niciodată. Nuvela vieții noastre înseamnă ceva nou, inedit, neșateptat: darul primit după ce ne-am împăcat cu Dumnezeu. Noua Eră este iadul prezentat umanist, fără Cruce, fără Hristos, cu un nou idol: omul și plăcerea lui, care nu se consumă niciodată pe sine. Noi ne bazăm pe Noul Adam – Hristos, nu pe Noul Nero.

Noutate înseamnă Știre (veste) nouă: Dumnezeu Se face OM!!! Un zvon care se confirmă. Da, e adevărat. Nu ne vine să credem că chiar putem scăpa de infern. E prea frumos să fie adevărat, dar e real. E cea mai sigură realitate. Dumnezeu este Persoană: putem intra în comuniune de iubire cu El! Iar iadul este absența iubirii Lui. Este o Persoană reală, cea mai adevărată existență, nu este o plăsmuire. Este șansa noastră să scăpăm de întuneric, iată noutatea! Fiecare acatist este o întâlnire cu sfinții, aliații noștri. plănuim evadarea din infern, alături de Sf. Sava, Ioan de Kronstadt, Arsenie Boca… Noutatea este că am descoperit acatistul. Uneori ni se pare că pierdem. Este o amăgire. Hristos deja a biruit în noi. Asta e noutatea: după un șir lung de înfrângeri, câștigăm. Războiul s-a terminat, satan e zdrobit, ai noștri au învins, asta e noutatea știrii. Ceea ce vedem ozvârcolire din orgoliu, dar nimic nu poate schimba Câștigătorul. Depinde de noi în ce echipă suntem, a biruitorilor sau nu. Acum pare invers, toți săracii cu duhul par idioți, dar sunt singurii inteligenți.

Sfinții sunt colegii noștri de celulă. Ei nu sunt pedepsiți, ci sunt infiltrați pentru a a ne ajuta să părăsim lagărul morții. Problema e că majoritatea fie nu vedem lanțurile patimilor, fie le vedem și le sărutăm, nu vrem să le părăsim. Să nu refuzăm oferta sfinților, că e din partea lui Dumnezeu. Cum să nu intrăm în legătură cu ei zilnic, câtă vreme sunt șansa noastră de a scăpa de chinuri, prin comunicare cu Baza… Noutatea e în faptul că până acum poate nu luam în serios lucrurile acestea. Orice știre nouă este, mai ales, o chemare: S-a deschis raiul! Știrea înseamnă cunoaștere, aprobare, învoire, permisie. Este Știrea Știrilor.

În Hristos, omul este cea mai puternică ființă. Planurile nimicitoare au fost nimicite. Nimic nu a rămas neclar. Chiar dacă am ratat promovările lumești, Hristos are pregătit premiul pentru noi. Patimile au umplut infernul de osândiți, dar Hristos golește zona. Dar și robiții trebuie să aibă gând de eliberare.

0000028039_9229

Ispita poate fi refuzată, tentaţia poate primi o rezistenţă, iar răsplata liniştirii, bucuriei, păcii va fi pe măsură.

Celui ce nu luptă i se ia cununa, doar gladiatorii Duhului resimt bucuria eternului început alături de Creator, Mântuitor şi Sfinţitor. Începem o veşnicie, nu o vremelnicie, nu doar o carieră perisabilă. Debutul în tandem cu Dumnezeu ne asigură o victorie nesperată la un moment dat. La început de an, cu toţii suntem foarte inspiraţi, plini de idei, însă doar cei perseverenţi vor gusta din bucurie. Nu debutăm cu nemulţumiri, ci cu recomandări de optimism, luat în doze duminicale, la fiecare minune din Altar. În măsura în care ne vom tempera orgoliul, anul ce tocmai mijeşte va fi cu bucurie. Sfinţii ne pot ajuta, trebuie doar să le-o cerem.

Cel mai bun lucru – dintre toate – este faptul că Dumnezeu este cu noi (pretutindeni, permanent). Zicem aşa, împreună cu Michel Quist: pentru a coace o pâine sau chiar pentru a înşuruba o piuliţă, avem nevoie de efortul celorlalţi. Deci, mântuirea este o muncă în echipă. Există, aşadar, o singură nefericire: aceea de a Îl respinge pe Dumnezeu. Prin urmare, în timp ce ne rugăm, Dumnezeu răspunde fiecărei bătăi a inimii.

Dacă suntem discipoli ai Lui, să nu mai trăim ca pagânii. Suntem atât de mulţi creştini, dar – pe pământ – nu există pace şi – între oameni – nu există bunăvoire. Uneori, lipseşte ceva: sentimentul că aparţinem Lui (şi – implicit – siguranţa că suntem protejaţi). Efectul: distragerea atenţiei de la cele veşnice. Exclusiv un suflet pătruns de iubirea Lui nu cunoaşte viclenia (nu e mişcat spre acţiuni necugetate). Cum şi-ar petrece Domnul Iisus ziua de azi?! Suntem încă extrem de capricioşi: pendulăm între tristeţe (Totul e deşertăciune) şi bucurie (Toată suflarea să laude pe Domnul). Dumnezeu îmbrăţişează toată lumea cu iubire. Iar noi ne socotim sufletul pierdut, pentru a fi mereu în căutarea lui. Istoviţi de probleme, doar prin credinţă nu ajungem la faza de dezgust faţă de toate (doar credinţa înveşniceşte, nu doar rostogoleşte expresii).

Convertirea presupune nu doar îndepărtarea de păcat, ci şi orientarea spre Dumnezeu. Definţia creştinilor: copii nevinovaţi ai lui Dumnezeu (în mijlocul unei generaţii strâmbe şi stricate), îmbrăcaţi cu bunătate, blândeţe şi răbdare, mereu plini de bucurie, stăruitori în credinţă. Căutaţi cu încredere cărţile Sf. Grigorie de Nazianz: Este o foarte mare deosebire între a fi convins de existenţa unui lucru şi între a şti ce este acel lucru în sine. Nu e suficient să acceptăm o idee vagă despre veşnicie. Suntem chemaţi să admirăm blândeţea oceanelor, nu mărimea lor. Suntem chemaţi la curaj, la lumină, la fericire.

Nu există imposibil! Cu o singură excepţie: este imposibil ca Dumnezeu să fie rău! Excepţional: ni s-a aprobat graţierea. Fără excepţie, Dumnezeu ne iubeşte pe toţi. Iertarea devine regulă generală. A fi de excepţie înseamnă a face excepţie de la regula urii. A face notă unificatoare, nu discordantă. A fi exceptat din infern.

Nu putem respira tot aerul, dar putem primi toată iubirea Lui. Nu suntem chemaţi să alergăm după multe, ci să ardem în iubirea Lui. Singura soluţie de a găsi fericirea şi de a o păstra. Asumarea credinţei presupune să nu facem nici un compromis nici cu smerenia, nici cu blândeţea. Să fim inocenţi, fără excepţie. Pătrunse de credinţă, până şi gândurile devin curate. Fără excepţie. Credinţa este un foc mistuitor. Excepţional! Mistuie răul, boala, moartea chiar. Dumnezeu este numit Lumină, din cauză că este strălucire a sufletelor curăţite. Fără excepţie. Este numit Răscumpărare, din cauză că ne eliberează şi se dă pe Sine preţ de răscumpărare pentru noi. Excepţional! Este numit Înviere, pentru că ne readuce la viaţă. Fără excepţie.

Doctorul Luca evanghelistul s-ar descurca de minune sâmbătă seara la “Profesioniştii”. Sunt sigur că ar vorbi şi despre transplantul de organe şi despre noua viaţă în Hristos. Este convertit în chirurg de suflete, fără să facă o profesie din asta, anticipându-l pe Luca al Crimeei. Născut în Siria, doctorul Luca evanghelistul depune mărturie la procesul istoriei mântuirii, lăsându-ne scrieri revelate despre viaţa Bisericii primare.

Este un profesionist al artei, filosofiei şi redactării cuvântului. Scrie în greacă, evitând ebraismele dificile. Vrea să convingă pe toţi că viaţa lui Iisus Hristos este reală, că nu se poate contesta autenticitatea învierii şi că această veste bună va transforma omenirea.Vorbeşte despre Fiul Omului, Cel ce primeşte moartea voluntar, în locul nostru. Fiul Omului Se jertfeşte pentru toţi, indiferent de “paşaport”. Pentru a dobândi veşncia, sunt recomandate două fugi: fuga de mândrie şi – mai ales – fuga de lăcomie. Dă mărturie despre continuarea Lucrării divine prin apostoli, subliniind importanţa propovăduirii evanghelice către absolut toate neamurile. Vă invităm la lectură! Evanghelia după Luca şi Faptele Apostolilor, dimineaţa, pe nemâncate şi în amurg, pe nerăsuflate.

Evanghelia după Luca este cea mai lungă şi mai bogată în material. Autorul îşi propune redarea vieţii şi a învăţăturii Domnului Iisus Hristos. În linii mari, urmează schema Evangheliei după Marcu, lărgindu-i însă orizontul doctrinal prin aportul unui material pe care nu îl aflăm decât de la el. Doctorul Luca evanghelistul ne-a păstrat 14 dintre cele mai frumoase parabole ale Domnului Iisus Hristos, autorul insistând asupra cuvântărilor care pregăteau lumea de schimbarea modului de a gândi. Intenţia autorului sfânt este de a împrospăta lexicul printr-un stil curgător şi limpede, evitând latinismele, ebraismele, expresiile populare, şchiopătările de stil. Este o persoană extrem de echilibrată, prudentă, ceea ce determină şi faptul că parabolele sunt mult mai închegate într-o povestire continuă, ca vestire credibilă a adevărului veşnic.

Încă o distincţie: doctorul Luca evanghelistul este mai indulgent faţă de apostoli şi faţă de toţi discipolii lui Iisus, în general. Mesajul primordial este iertarea născută din iubire, întruchiparea acestei idei în viaţa de zi de zi. Îngăduinţa aceasta nu este nicidecum delăsare, ci persuasiune creştină la prima mână. Iisus este Prietenul sărmanilor şi Ocrotitorul tuturor nenorociţilor, imagine reală, atrăgătoare pntru toate generaţiile şi neamurile. Simplificarea justă duce la eliminarea oricărei confuzii: scopul venirii lui Iisus Hristos este mântuirea tuturor păcătoşilor. Pe bună dreptate, doctorul Luca este evanghelistul Sfântului Duh, pentru că întreaga Lucrare este pusă sub înrâurirea Lui. Luca este preocupat şi de întinderea creştinismului (discipolii lui Mesia Înviat nu reprezintă doar o sectă iudaică obscură). Fiecare creştin are o misiune în lumea păgână, aceea de “a profesa” Învierea.

Doar în Dumnezeu ne găsim pacea. Degeaba o căutăm prin alte părţi.

Lipsa noastră de credinţă nu are cum să nască decât groază. Doar o credinţă puternică elimină această groază. Un om îngrozit nu are cum să fie fericit. Deci, doar o credinţă puternică naşte fericirea, iată silogismul veşniciei.

Fără credinţă, ne târâm de colo până colo, fără bucurie, fără ţintă, fără linişte, fără nimic. Abia prin credinţă dobândim totul, instant sau treptat, de la caz la caz. Cert este că doar credinţa asigură fericirea, atât aici, cât – mai ales – Dincolo. De ce face credinţa asta? Pentru că Hristos a pătimit pe Cruce în locul nostru, pentru ca noi să devenim liberi faţă de patimi. adică, nu este o credinţă oarecare, aleatorie, ci este fidelitatea faţă de Cel ce s-a răstignit pentru noi.

Hristos vrea să Îl recupereze pe Iuda. La Cina cea de Taină, Hristos îi întinde lui Iuda o bucată de pâine. Iată un gest de familiaritate şi de iubire. O încercare de a-i deschide sufletul spre pocăinţă. Deşi îi întinde Pâinea, deşi Se întinde pe Sine, Iuda preferă să audă zornăitul banilor. Îl preocupa mai mult banul, decât Pâinea. Era supărat că mirul de 300 de arginţi din casa lui Simon fariseul, fostul lepros, a fost “risipit”, fără ca el să poată fura măcar o zecime din preţ. Dar recuperează imediat aceeaşi sumă: Simon fariseul îl pune în contact cu conspiratorii, care îi oferă imediat preţul. Exact suma cu care era vândut un sclav în piaţă. Paradoxal este că Iuda primeşte şi Pâinea, nu o refuză. Aici intervine ipocrizia, dincolo de trădare: se împărtăşeşte cu nevrednicie. Cât de mulţi dintre puţinii care se împărtăşesc azi nu facem la fel? Dacă s-ar fi pocăit, Iuda putea fi iertat. Doar şi Petru se lepădase şi a fost reprimit. Atât Iuda, cât şi Adam, puteau să îşi ceară iertare, să părăsească păcatul, nu să îl justifice.

După ce L-a vândut pe Hristos, Iuda nu s-a mai putut ruga.

Nu simţim la fel seară de seară, parcă ceva ne opreşte de la rugăciune? Oare nu trădarea noastră zilnică, oare nu lipsa carităţii? Încă o imagine salvatoare: leproşii izolaţi în câmp. Noi, izolaţi de lepra păcatelor. Asediaţi de propriile păcate. Un copil mic mă întreba azi dimineaţă disperat: Părinte, vom fi atacaţi? Poate acum este momentul să înţelegem cât de atacaţi suntem azi. Să pricepem cu numai rupând-o cu păcatul putem spera la pace. Ne luptăm cu păcatele şi vom birui, cu ajutorul lui Dumnezeu. Leproşii izolaţi în câmp îşi pun nădejdea în Hristos, iar Acesta nu îi dezamăgeşte.

Jar, cel vindecat la scăldătoarea Vitezda este primul care îl pălmuieşte pe Hristos la proces (Caiafa îi promisese beneficii).

Oare noi nu am fost vindecaţi de către Hristos? De câte ori nu ne-a salvat El din ghearele morţii? Acum poate trebuia să fim morţi. Ceea ce trăim acum este un bonus, o şansă să ne pregătim pentru adevărata Destinaţie. Pregătindu-ne de Spovedanie, să ne cercetăm dacă am săvârşit şi aceste fapte de trădare: am fost lacomi, am făcut compromisuri, ne-am dorit o ascensiune în carieră cu orice preţ, ne-am lepădat de credinţă. Veţi spune că este imposibil un astfel mod de viaţă. Aveţi dreptate, dar iubirea este combustibilul pentru imposibil. Iubirea este definiţia lui Dumnezeu, iar Aceasta este infinit, nelimitat, poate totul. Noi putem totul în El şi nimic fără El. Împărţirea iubirii divine faţă de miliarde de copii nu este o pierdere.

Dându-ne iubirea Lui, Dumnezeu o înmulţeşte de miliarde de ori.

Ne dorim fericirea, “provocând” fericirea copiilor noştri. Le putem oferi multe, dar numai Dumnezeu le poate oferi copiilor noştri mântuirea. Noi, nu putem face asta, să nu uităm acest aspect.

Fericirea noastră depinde de fericirea copiilor noştri. Iar fericirea copiilor noştri depinde de Dumnezeu. Înseamnă că fericirea noastră depinde de Dumnezeu.

Numărăm câte cupe de îngheţată au mâncat copiii noştri, dar să nu uităm să le oferim model de viaţă creştină. Să nu le impunem nimic forţat, ci doar să îi creştem în rugăciune şi corectitudine. Dacă copiii noştri sunt bolnavi, nici sănătatea noastră nu este prea bună. Credem noi că Tatăl Ceresc nu ne ocroteşte şi pe noi? El Îşi trimite Fiul să moară, ca să opereze păcatul, să îl strivească. Hristos suferă deplin suferinţa noastră. Prin suferinţa Lui, noi devenim fericiţi. Prin Învierea Lui, învingem suferinţa şi moartea. Să nu îi răsfăţăm pe copiii noştri doar cu clătite. Se vor plictisi, nu vor fi fericiţi. Să îi îndrumăm spre Casa Fericirii, Biserica Celui Răstrignit şi Înviat. Iar noi putem fi fericiţi doar în măsura în care redobândim inocenţa pruncilor. Derulăm pe repede înainte scenele violente din filmele pentru copii, dar nu e suficient.

Dacă nu îi creştem în altar, să nu ne mirăm că îi vom pierde în baruri.

Fericirea este linişte, bucurie, pace. Fericirea este o linişte mântuitoare (departe de zornăitul banilor), este o bucurie intensă (departe de păcate), este o pace veşnică (departe de orice sursă de conflict). Fiecare zi alături de Dumnezeu este cea mai fericită zi din viaţa noastră. Câtă vreme Hristos învinge durerea, nu avem de ce să nu fim fericiţi (restul sunt doar frustrări şi trădări minore).


Este destul de simplu să fim fericţi. Mai greu este să fim suficient de simpli. 

 

Marius MATEI

 

 

Tags:
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *