Arătăm cu degetul spre tot ce e păcat, în loc să arătăm direcţia spre viaţa cea adevărată

Când mergi la medic, bolnav fiind, acesta nu te condamnă că n-ai avut grijă de sănătatea ta, nici nu te bate, nici nu te ceartă pentru că nu ţi-ai luat fularul şi căciula pe frig şi ger, ci te consultă şi-ţi dă tratamentul potrivit bolii tale.
Când mergi la duhovnic să te spovedeşti, să-i spui că te dor rănile făcute de păcat, acesta nu te ceartă, ci îţi leagă rănile, pune balsam pe suflet şi te îmbărbătează, ca să poţi merge vindecat de la medicul de suflete.
Când mergi la mama cu genunchii juliţi de la joacă, roşii de sânge, copil fiind, mama nu-ţi mai dă două peste cap, ci te mângâie şi îţi pansează rana cu blândeţe.
Când vezi un om căzut pe stradă nu te răsteşti la el, nu-l cerţi ca să-i mai pui şi tu o greutate-n spate, ci îl ajuţi să se ridice.
Când vezi un om beat nu te pui să-l înjuri şi să arunci cu pietre-n el.
Când vezi un om bolnav, îl ajuţi, dacă poţi, iar dacă nu, îl laşi în pace sau spui o rugăciune pentru el.
Când auzi de o fată însărcinată, nemăritată, ba mai mult, că tatăl copilului a părăsit-o sau că părinţii au alungat-o de acasă, nu te apuci s-o ocărăşti, s-o arăţi cu degetul, s-o loveşti cu vorbe grele, s-o îndemni la crimă, nu-i destul de greu că au părăsit-o toţi cei ”dragi”, te mai apuci şi tu, un negru străin să-i mai dai una în moalele capului… Nu, n-o ajuţi cu nimic în felul ăsta! Îi poţi întinde o mână de ajutor acceptând-o, înţelegând neputinţa omenească, îi poţi spune că are un umăr pe care să-şi plece capul şi să plângă cât are de plâns, apoi s-o îmbărbătezi şi să-i spui că mare e dragostea lui Dumnezeu faţă de ea, să fie mai aproape de Dumnezeu că El n-o va trăda niciodată, iar copilul care se va naşte îi va fi spre bucurie.
Exemplele ar putea continua.

Acum un alt om s-a sinucis ”din dragoste”. Impropriu spus ”din dragoste”, că dragostea n-are nimic cu sinuciderea. Imediat am dat de un articol în care se vorbea despre cât de gol sufleteşte este cel care se sinucide şi despre canoane. O fi de folos, cine ştie?…Mă întreb, totuşi, cu ce-l ajută pe cel plecat sau pe cei rămaşi în viaţă să citească despre cât de grav e păcatul sinuciderii exact acum, în momentul ăsta? O fi un rost şi aici, dar …nu aşa a fost şi când s-a sinucis Mădalina Manole? Şi…a avut vreun efect? Nu s-au mai sinucis oameni de atunci?
Poate era mai de folos să vorbească despre importanţa vieţii, despre cât de preţios e sufletul unui om, despre cât de valoros este un om indiferent că l-a părăsit iubitul/a sau că n-a intrat la facultate, sau că a luat nota 2, sau că a fost dat afară de la slujbă, sau că…
Zic şi eu…
Arătăm cu degetul spre tot ce e păcat, în loc să arătăm direcţia spre viaţa cea adevărată.

Dar…lumea merge înainte, fie că se vorbeşte despre viaţă, fie că se vorbeşte despre moarte…

”Deşertăciuni sunt toate cele omeneşti”.

Ramona Pop, Baia Mare