Atentie maxima la IUBIRE
Share
Mântuirea sufletelor noastre se realizează aici în această lume pentru veșnicia lui Dumnezeu iar aici trăim împresurați de semenii noștri. Așadar relația cu semenii noștri are o importanță decisivă pentru „viitorul” nostru. La dreapta judecată nu vom fi întrebați de câte ori ne-am împărtășit, sau de câte ori am fost la Sfânta Liturghie, câte rugăciuni am zis sau câte metanii am bătut ci ne va întreba în ce relație suntem cu aproapele după practicarea acestor mijloace de mântuire. Ca atare am ales ca motto al acestui portal creștin ortodox: „Viața și moartea mea depind de ceilalți, căci, dacă l-am câștigat pe aproapele meu, L-am câștigat pe Dumnezeu”… Sf.Antonie Cel Mare
Sfântul Ignatie Briancianinov ne deslușește cum să abordăm iubirea / dragostea față de aproapele, care este felul în care să ne străduim să dobândim aceasta curat și bineplăcut Domnului.
Iată ce ne spune sfântul Ignatie:
Iubirea aproapelui este mijlocul prin care se castigă dragostea de Dumnezeu.
Acest lucru este afirmat și de către sfinții dascăli ai monahismului.
Sfântul Antonie cel Mare a spus: ,,De aproapele nostru depinde și viața și moartea (sufletească). Părăsindu-l pe aproapele îl părăsim pe Dumnezeu; smintindu-l pe fratele nostru păcătuim împotriva lui Dumnezeu”.
Sfântul Ioan Colov, unul dintre cei mai mari din pustia Scetică, a zis:
,,Este imposibil să consruiești o casă începând de la acoperiș, ci trebuie să începi construcția cu fundația și să o ridici până la acoperiș.”.
Când a fost întrebat ce înseamnă fundația a răspuns:
,,Fundațiile sunt aproapele nostru: pe el trebuioe să-l câștigăm, să începem, să începem cu el. Pe el sunt întemeiate toate poruncile lui Hristos”.
Sfântul Marcu Ascetul a zis:
,,Nu te poți mântui altfel decât prin aproapele tău”.
Toți sfinții părinți sunt unanimi în a gândi și învăța astfel. Este învățătura creștină în general, învățătura Bisericii, învățătura lui Hristos.
Să fii foarte atent în dobândirea iubirii de aproapele; pe ea sunt întemeiate viața ta (creștinească, mirenească) monahală și lupta ascetică. Să-l iubești pe aproapele urmând poruncile Evangheliei și nu poruncile inimii. Iubirea înrădăcinată de Dumnezeu în firea noastră a fost pervertită prin cădere și nu se mai poate manifesta corect. Sub nici un motiv n-o lăsa să acționeze de capul ei. Lucrările ei și-au pierdut puritatea, ele sunt urâciune în fața lui Dumnezeu, sunt o jertfă pângărită.
Roadele ei distrug sufletul, duc la moarte. Iubește-l pe semenul tău în felul următor: nu te mânia pe el și nu-l urâ pe el; nu-i face reproșuri, nu-i aduce înjurii, nu-l bârfi, nu-i vorbi aspru. Cât stă din tine fii în pace cu el; smerește-te în fața lui; nu te răzbuna împotriva lui, nici direct, nici indirect.
În toate domeniile, în care este posibil, cedează înaintea lui. Dezobișnuiește-te de a te contrazice și a intra în dispută; înlătură aceste două atitudini care sunt semne de orgoliu și iubire de sine.
Vorbește-i de bine pe cei care zic rău de tine; răsplătește răul cu bine.
Roagă-te pentru cei ce te copleșesc cu tot felul de împotriviri, de loviri, de mizerii și de persecuții (Cf. Matei 5, 21 – 48).
Sub nici un motiv nu judeca pe cineva, nici nu încerca să vezi dacă o persoană este bună sau rea, ci fixează-ți privirea asupra unui singur om rău de care tu vei răspunde în fața lui Dumnezeu: tu însuți.
FIXEAZĂ-ȚI PRIVIREA ASUPRA UNUI SINGUR OM RĂU DE CARE TU VEI RĂSPUNDE ÎN FAȚA LUI DUMNEZEU: TU ÎNSUȚI.
