Betleemul iubirii!

M-am întrebat de multe ori de ce sosirea Crăciunului mă emoţionează în fiecare an până la lacrimi. Să fie oare de vină frumoasele colinde româneşti, ori primii fulgi de nea care se astern peste necurăţiile noastre. Sau poate bucuria pe care o citesc în ochii celor dragi la primirea darurilor mult aşteptate? Abia după ce am vizitat Betleemul am înteles. Da, este vorba de bucurie. De o bucurie de copil care îţi intră în suflet atunci când te apropii de locul în care s-a întrupat iubirea. Acolo e începutul începutului, începutul iubirii nemărginite. Un punct mic, într-o peşteră mică, marchează locul în care s-a născut Puncul Iisus, iar alături se află locul ieslei în care a fost aşezat. De ce a atâta simplitate? Cum a cuprins aceasta mică pesteră atâta iubire? Poate pentru a ne spune că iubirea nemărgintă nu are nevoie de multe. Acolo am avut sentimentul de reîntoarcere acasă, de întoarcere la origini. Tot balastul ce-mi îngreuna inima s-a risipit pentru o clipă şi m-am simţit uşoară, cu inimă de copil. M-am desprins cu greu de peştera Betleemului. Am tresărit doar atunci când, păşind prin biserica aflată desupra acesteia, am zărit o fântână, construită chiar pe locul în care a căzut steaua ce le-a fost călăuză magilor. În prag de Crăciun să nu ne dorim decât bucuria magilor atunci când, aducând în dar Pruncului Iisus “aur, smirnă şi tâmâie”, au primit cu mult mai mult. Să ne pregătim ieslea din inimile noastre pentru a-L primi pe Pruncul Iisus, care pentru noi se naşte!

Carmen PAVĂL