Biserica de acasă

Chiar dacă pare bizar,orice creştin îşi poate construi acasă o biserică pentru a-L slăvi pe Dumnezeu .

Se înţelege că nu-i nevoie să ne facem fiecare în bătătură propria bisericuţă  anulând-o pe cea întemeiată în ziua Cinzecimii dar biserica pe care am zidi-o ar fi ca o prelungire a acesteia şi o mărturie că şi prin grija noastră ea nu va putea fi biruită nici de porţile iadului.

Am putea începe prin a sfinţi locul chemând preotul din parohia de care aparţinem să ne facă o sfeştanie măcar o dată pe an de ziua sfântului protector al familiei pe care l-am luat la cununie sau într-o zi de post.Apoi vom pune temelia aşezând în punctele cardinale cele patru Evanghelii.

În mijloc va sta piatra “din capul unghiului”care  ne va păzi de rătăcire şi despre care Hristos ne spune că “Cine va cădea peste piatra aceasta va fi zdrobit de ea ; iar pe acela peste care va cădea ea,îl va spulbera.”Vom trece apoi la ridicarea zidurilor astfel încât nimic rău să nu pătrundă în biserica noastră. Nici pentru asta nu trebuie să dispunem de mijloace financiare  – ajunge rugăciunea celor care locuiesc în ea.

Să nu ne  pierdem nădejdea căutând materialele potrivite pentru acoperiş căci avem Acoperământul Maicii Domnului mult mai frumos şi deosebit de rezistent.

Şi pentru ca furii să nu intre în casa sufletelor noastre vom accesa în fiecare dimineaţă sistemul  de alarmă pe care ni l-au dăruit Îngerii, păzitorii vieţii omului. În sfârşit,dar nu neapărat la urmă vom ridica Altarul prin care să putem privi spre “Răsăritul cel de sus”ca într-o icoană.

Chemăm apoi la sfat pe toţi prietenii Domnului deoarece ei ştiu mai bine cum să ne petrecem timpul făcând din fiecare zi o sărbătoare dar nu cumva să ne asemănăm cu aceia despre care zice Domnul:”Sărbătorile voastre le urăşte sufletul Meu”.

Scoatem icoana din sertar sau din debara şi o aşezăm în locul ei de cinste  –  pe peretele de la răsărit.Lăsăm loc de binecuvântare şi pentru altele pe care le vom cumpăra din mânăstiri sau din biserici deoarece acestea sunt zugrăvite cu post şi rugăciune de meşteri într-ale duhului.Stând drept   înaintea Domnului precum Filip bărbatul cel “fără vicleşug”care a bucurat inima Lui,să-I mulţumim pentru toate împreună cu Proorocul: “buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta!”Pentru chipul dumnezeiesc cu care ne-a împodobit să ne rugăm împreună părinţi şi copii căci”Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru Cel ce cu înţelepciune ne-ai înălţat pe noi mai presus decât toate cele văzute…”Şi să batem la uşa milostivirii Lui Hristos Cel care S-a născut şi a pătimit pentru noi că scris este :”Şi mi-ai dat mie scutul mântuirii mele şi dreapta Ta m-a sprijinit.”lăsăndu-i pe copii să vină la Domnul.Să nu ne temem că nu vom şti cum să-i călăuzim spre cunoştinţa Adevărului căci Duhul Sfânt ne va pune în gură vorbele potrivite. Astfel vom întemeia la noi acasă Biserica vie, luptătoare având mereu înainte  Biserica triumfătoare. Pentru acel mugur de iubire care creşte în sufletul copilului şi se îndreaptă spre Hristos merită să facem orice sacrificiu.

Asta înseamnă să trecem peste timpul nostru – oricât ar fi de preţios;să ne călcăm eul – oricât ar fi de mare şi să ne alungăm demonii care ne soptesc permanent că nu vrem să facem din copilul nostru un habotnic sau un molâu care să nu se poată apăra atunci când este agresat.

Dacă Hristos a spus: ”Învăţaţi-vă de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima oare spre laudă a spus-o ori să ne arate că se poate şi altfel?De ce să-i aruncăm pe copiii noştri în vârtejul unei lumi pervertite numai pentru că nu vrem să recunoaştem că de fapt noi suntem neputincioşi,noi punem piedici,noi batjocorim, noi batem, ucidem, scuipăm otrăvim, ei doar ne imită învăţând din faptele noastre. A-i priva de puritatea sufletească cu care i-a sfinţit  Dumnezeu este cea mai de osândă faptă pe care Însuşi Mântuitorul o înfierează când zice:

”Iar cine va sminti pe unul dintre aceştia mici care cred în Mine mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie scufundat în adâncul mării”. Nu este mai mare bucurie pentru părinţi decăt aceea de a avea copii buni.Aceşti părinţi sunt  binecuvântaţi căci ei aduc “fii Lui Dumnezeu”crescuţi în Biserică.

Tudora Luca