LOADING

Type to search

Biserica de dincolo de gardul Bisericii

Ortodoxie si traire

Biserica de dincolo de gardul Bisericii

Share
Nu am auzit niciodată pe nimeni întrebându-se: de ce nu se implică Școala în procesele tehnologice, în procesele de producție?! De nu creează școlile, universitățile anumite prototipuri de utilaje, o anumită tehnologie?! De ce nu au școlile un anumit randament economic și practic?! Dacă cineva ar pune problema astfel, ar dovedi că manifestă o lipsă de înțelegere a lucrurilor! Școala nu se ocupă direct de procesele de producție sau de mecanismele dezvoltării economice și financiare ale unei societăți, ci are asupra acestora o indirectă înrâurire. Școala formează specialiști în varii domenii de activitate, oameni care mai apoi sunt încadrați în muncă și sunt pregătiți pentru a crea, pentru a susține și pentru a valorifica resurse, cunoștințe, deprinderi. Competențele și motivațiile pe care le acumulează un tânăr încă din vremea instruirii sale într-o instituție de învățământ îl legitimează pe mai târziu ca bun practician al unei profesii. Din mâinile unui dascăl iscusit pot ieși profesioniști desăvârșiți în măsură să acopere necesarul de personal deservent unui anumit segment economic. Profesorii sunt formatorii generațiilor care vin. De felul în care ei lucrează și modelează sufletul și mintea copiilor, depinde viitorul întregii nații. 
                  Ajungând însă la a cerceta și evalua raporturile de slujire pe care Biserica le realizează cu mediul social, trebuie să înțelegem că lucrurile stau exact la fel ca și în cazul Școlii. Biserica este Școala de după Școală. Ea formează caractere, motivează spiritual, înrâurește viața credincioșilor în sensul dobândirii sau dezvoltării unor deprinderi morale, și în sprijinul descoperirii în natura lor a unor daruri și disponibilități pe care aceștia să le pună în slujba celorlalți.

                Cu toate acestea ne întâlnim extrem de des cu întrebarea referitoare la ce anume face Biserica în mod practic! Ce răspuns practic are Biserica la problema sărăciei, a abandonului familial, a  nenorocirilor de tot felul ?! Nu trebuie să luăm statisticile pentru a arăta aici cât face Biserica în societate, ce anume dăruiește, câte instituții de asistență și ocrotire socială administrează și ce activități caritabile întreprinde la modul instituțional. Acestea toate, dacă sunt, pot fi detaliate pe baza referatelor sectoarelor de activitate întocmite la nivelul conducerii oricărei eparhii din cuprinsul Patriarhiei Române.
                Mai  departe,  însă,  se  cuvine  să  înțelegem  un alt  aspect fundamental care definește comunitatea bisericească: Biserica nu se află doar în perimetrul gardurilor care o înconjoară. Biserica este în fiecare dintre noi! Fiecare credincios, în cercul lui de competențe, precum și în arealul său casnic sau profesional, reprezintă Biserica – prin ceea ce este el, prin ceea ce întreprinde el, prin ceea ce mărturisește el. Nu trebuie să aștepți să vezi binele făcut la nivel instituțional, ca să-ți dovedești că Biserica face ceva pentru lume, ci tu însuți, în contextul tău de viață, se cuvine să dai identitate Bisericii prin ceea ce tu realmente poți să faci, sau vrei să faci.
               Foarte multe dintre persoanele care frecventează slujbele bisericești au conștiința împăcată că și-au îndeplinit rolul lor în Biserică prin simpla prezență în acel context, uitând în chip fundamental să facă ceva mai mult de-atât. Este foarte important să participăm la urcușul de taină al înțelesurilor slujirii bisericești, să ascultăm și să păstrăm adânc în conștiință cele ce auzim la slujbă ori în cuvintele de învățătură creștinească, dar nu ne putem mulțumi doar cu atât.
                  Sunt oameni  care nu excelează în a  se dovedi bisericoși, dar care impresionează prin fapte. Și lucrul acesta este minunat !
                     Nu pot ascunde faptul că unele dintre persoanele care apar pe la televizor îmi displac, pentru atitudine, îmi displac pentru imaginea pe care ne-o procură, mai ales pentru ceea ce promovează în anumite emisiuni de umplutură. Zilele trecute, în mod accidental, am trecut în revistă mai multe programe de televiziune pentru a găsi știrile cele mai importante ale zilei. Totul îmi părea la fel ca și în alte dăți: peste tot cancan, emisiuni de proastă factură, dezmăț, lipsă de orientare culturală și lipsă de profesionalism. Un fapt însă mi-a reținut atenția: pe un anumit post, într-o emisiune considerată ușor “ieftină”, un jucător de televiziune, dar și realizator la Radio Zu, un om despre care niciodată nu aș fi putut spune că-mi inspiră cucernicie, ba dimpotrivă îmi părea contestabil pentru talentul său de mare zeflemea, spunea niște cuvinte care, alăturate imaginii sale, sunau absolut fabulos: “Dumnezeu există ! Este cea mai fericită zi din viaţa mea!!! Minunile există, mai ales acum în postul Crăciunului! Dumnezeu lucrează prin oameni! Mi-am spus atunci: Vorbele acestea mărturisite de un profan, în situația dată, pot lucra în conștiința oamenilor mai mult decât zece predici de la amvon.
                     Am  aflat  apoi că,  prin  insistența  și  mijlocirea sa, o familie care urma să fie evacuată acum în prag de iarnă, o mamă singură, Liuba Verlan, împreună cu cei patru copii ai săi, au primit în dar o locuință nouă din partea unui tânăr om de afaceri care ar fi dorit să-și păstreze anonimatul. Cazul acestei familii pe care Daniel Buzdugan de la Radio ZU și l-a asumat cu îngrijorare și cu inimă de bun credincios, dovedește că sunt printre noi oameni speciali pe care prea ușor îi ignorăm, sau pe care ne grăbim să-i judecăm după aparențe, dar la a căror sensibilitate și omenie nu reușim a ne ridica, poate, niciodată. Vreau să vă spun că Raiul e plin de astfel de oameni pe care prea lesne îi judecăm, îi ignorăm sau îi contestăm, oameni pe care obișnuim a-i considera “lumești”. Aceștia sunt Biserica de dincolo de gardul uneori prea strâmt al Bisericii.
                       Am scris aceste rânduri pentru a da mărturie că nu-i păcat mai mare decât acela de a judeca pe ceilalți, crezând că pot fi în vreun fel sau altul. Dumnezeu dă fiecăruia dintre noi străluminare în cuget și ne apropie de El, ne arată râvnă și înțelepțire atunci când știe El că e mai bine. Trebuie să dorim a-i îngădui pe ceilalți întru răbdare și afecțiune. Într-adevăr Dumnezeu face minuni! Schimbă oamenii! Propovăduirea din Biserică este aceea care ne îndeamnă și ne motivează! Mai departe noi toți suntem Biserica, întăriți în hotărârea și grija de a păstra și de a cultiva laolaltă Omenia.  
                                                                                                                                                                                                                                                                                                             Pr. Lucian Grigore
Next Article

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *