Biserica de lemn
28 mai 2011
Share
Mereu scriu pentru alţii. Deşi pot fi uşor acuzat că scriu pentru mine. Dar, mă gândesc la voi, la cei ce mă citiţi, la cei ce aşteptaţi mereu să spun ceva frumos. Nu ştiu cât de mult reuşesc să spun. Uneori oamenii tac şi atunci am impresia că poezia mea ar fi putut să nu existe. Nu aş vrea ca vorbele mele să fie doar un delir creativ, o punte impusă de febrilitatea mea încă copilărească, ci îmi doresc ca efectiv aceste cuvinte să vă dăruiască bună speranţă. Voi vreţi viaţă bună şi liniştită! Ştiu! De aceea îmi fac gânduri când nu reuşesc să vă transmit un mesaj şi o stare de spirit deosebită.
În această zi vă dăruiesc două poezii. Să vă fie de pace, de lumină, de sănătate şi de curaj!
Fiţi binecuvântaţi prieteni! Nu uitaţi să îmi scrieţi şi mie măcar un rând!
Biserică de lemn
Lacrimă în lemn,
Cruci săpate-n oase,
Peste cer însemn,
Clipa ce rămase.
Un genunchi stingher,
Palme de iubire,
Totul e mister,
Dor şi răstignire.
Cântă îngeri blânzi,
Ape cred miloase,
Pâinile se frâng,
Pe poveri miloase.
Pleacă gândul meu,
Vine împăcarea,
Noi şi Dumnezeu,
Ne-am unit cărarea.
Timpul meu
Nu pot să scap de tine moarte,
Şi simt cum parcă de demult,
Îmi scrii speranţa într-o carte.
Prin palmele apele îmi curg,
Izvorul tău e blând iubire,
Dar trupul este ca un rug,
Şi arde ca o mărturie
Prin spini păşesc şi nu găsesc,
Hotarul ierbii de blândeţe,
Ce trist mi-e visul omenesc,
Când somnul vine să mă-nveţe.
O palmă am până la cer,
Pe vârf de munte bat metanii,
Iar viaţa este un mister
Şi ce uşor îmi număr anii.
Catalin Dumitrean
dumitreancatalin@yahoo.com
