LOADING

Type to search

Bogdan Lăpușneanu

Ortodoxie si traire

Bogdan Lăpușneanu

Share

Strănepot al Sfântului Ștefan cel Mare,nepot al lui Petru Rareș, întâiul fiu al lui Alexandru Lăpușneanu. O descendență ilustră . Care, înnobilând, apasă. De aceea istoria vieții sale aparține , în mare măsură, timpului nostru. Pentru că greșelile sale amintesc de setea noastră de cele curând trecătoare. Deoarece, prinși în mrejele acestei lumi, uităm nu doar de îndatoriri  ci și să trăim cu adevărat, punând întâmplarea drept temelie zilelor noastre. Astfel, înainte de a da verdict asupra domniei unui voievod brudiu, există posibilitatea să ne recunoaștem pe noi înșine în chipul faptelor sale.

S-a născut în august 1554. în al doilea an al domniei tatălui său. Ca mulțumire pentru acest dar, Alexandru – Vodă înalță, la sfatul Cuviosului Pahomie, Mănăstirea Slatina. Copil scump și prea dorit și fiu preaiubit, potrivit cronicarului Eftimie, Bogdan se bucură de atenție și dragoste. Totuși,  după obiceiul timpului, parte a copilăriei o petrece la Stambul, garant al loialității tatălui său față de Poartă. Mai ales că, după bătălia de la Verbia, din toamna anului 1561, în care Despot Eraclid îl alungă pe Lăpușneanu din jilț, Bogdan, alături de frați și  de mama sa, Doamna Ruxandra, devine parte a nucleului demersurilor reobținerii puterii de către părintele său. Sume de bani, daruri, trimiși ai Doamnei Chiajna a Munteniei, cumnata lui Lăpușneanu, se împletesc cu recomandări ale dascălilor lui Bogdan. Și astfel, în octombrie 1564, Alexandru revine pe tron. Întors în țară, dornic a asigura viitorul țării, Alexandru își alcătuiește testamentul, stabilind ordinea succesiunii la domnie, primul fiind Bogdan, și cerând fiilor săi să se bazeze pe sprijinul Imperiului Otoman în fiecare dintre demersurile lor și abia în caz de mare nevoie, pe cel al Poloniei, Austriei, Franței, Angliei sau Veneției. Și pentru a fi un demn urmaș, Bogdan  învață cărțile și învățăturile Ortodoxiei, a învârti lancea și a întinde arcul în coarde, aruncând săgeata. ( Cronicile slavo – române ) Astfel, deprinderilor de la curtea sultanului i se adaugă educația potrivit modelului nobililor polonezi. Și era firesc ca astfel să stea lucrurile cât timp cele două state erau reperele dintâi ale spațiului răsăritean. Iar fiului domnului Moldovei, un tânăr bine făcut , cu suflet drept, învățat în cărți și nehrănind rele într – însul, ci milostiv și blând, întru totul era următor în obiceiuri învățăturilor tatălui său , arătând și vitejie, căci era cu inimă vitează ( Cronicile…)

Bucuria părintelui este umbrită de apăsarea suferinței  domnului. Bolnav de o afecțiune oftalmologică și de o rană a piciorului, Alexandru – Vodă ia decizia abdicării. La 9 martie 1568 convoacă Sfatul domnesc. Cere dregătorilor alegerea fiului său ca moștenitor tronului și îi încredințează lui Bogdan schiptrul singurei stăpâniri. Și astfel primi domnia dreptcredinciosul Ion Bogdan voievod al Țării Moldovei fiul preacucernicului Alexandru numit monahul Pahomie. Anterior, Lăpușneanu a trimis o solie la Poartă, cerând sultanului Selim al II -lea să dea domnia Moldovei fiului său. Iar fostul domn, devenit călugăr al obștii mănăstirii Slatina, nu peste multă vreme, părăsește această lume. Demersul său nu a fost nou. La fel a procedat și bunicul său. marele Ștefan ,încredințând, în amurgul vieții sale, tronul lui Bogdan al III -lea, tatăl lui Alexandru. De data aceasta situația era oarecum diferită. Bogdan avea doar 13 ani. Curând după mutarea la cele veșnice a fostului lor cârmuitor, parte dintre boieri au uitat de cuvântul dat, propunând drept domn pe unul dintre ei, Ionașcu Zbierea.  Din fericire, în cadrul sfatului țării, marele hatman Dumitru și marele logofăt Gavrilaș obțin alegerea ca domn a  fiului fostului lor domn. Iar de praznicul Bunei Vestiri, regele Poloniei și hanul Crimeei sunt anunțați de către sultan că a fost acordată domnia Moldovei lui Bogdan. De asemenea, în 1569, noul domn încheie un tratat cu Polonia  iar  una dintre surorile sale se mărită cu un nobil polon. De fapt,  Doamna  Ruxandra era  ocârmuitoarea domniei, cârmuitoare peste toți ( Azarie ), căci era cu minte de bărbat, cu suflet mare, împodobită cu înțelepciune ( Cronicile slavo – române ). Nici acest fapt nu era inedit căci în Țara Românească, sora sa, Doamna Chiajna, văduva lui Mircea Ciobanul, exercita tutela asupra fiului său nevârstnic, Petru și însăși mama ei, Elena – Doamna, soția lui Petru Rareș nu ezitase să se implice în treburile țării în lipsa soțului său.

Din nefericire, forța morală și calitățile intelectuale deosebite erau umbrite de suferință. căci Ruxandra era foarte neputincioasă cu trupul. ( Azarie ). Nașterile numeroase, moartea celor dragi, apăsarea grijilor, tulburările din rândul boierilor, fiecare dintre acestea, toate împreună, contribuie la adormirea întru Domnul a celei considerate femeie destoinică, înțeleaptă, cu dumnezeire, milostivă și la toate bunătățile plecată. ( Grigore Ureche ) la 12 noiembrie 1570. Avea doar 32 de ani.

Singur, pus înaintea unui sfat domnesc în care ambițiile personale clocoteau, lipsit de sfatul și mustrarea mamei, Bogdan hotărâște să conducă singur. Nu întârzie să își manifeste lipsa de considerație față de turci. Nici simpatia pentru Polonia. De aceea, se înconjoară de tineri, majoritatea polonezi, mulți ridicați în funcții importante, organizează vânători, petreceri și întreceri de iscusință ostășească. Desigur, vorbim de un adolescent de 16 ani într-o societate în care maturitatea se considera că începe la 21. Dar și de domnul țării căreia se cuvenea să îi fie părinte.  Acestea sunt circumstanțele în care boierii pre cât îl iubiia întâi, pre atâta îl urâsă apoi ( Grigore Ureche ) . Pierzând dregătoriile, asistând la prea marea bunăvoință față de nobili și preoți catolici,  la golirea visteriei, decid să ceară sprijin. La Poartă. Și nemulțumirea lor se suprapune neliniștii lui Selim al II -lea care, observând evoluția situația din Moldova se teme de creșterea influenței poloneze în această țară. De aceea, pentru început, trimite la Iași ceauși turci pentru a -l înțelepți pe tânărul voievod. Aceștia întârzie a fi primiți de domnul care, renunțând la garda turcească a tatălui său , este protejat de polonezi. De aceea,nemulțumirea boierilor, mulți susținători ai săi odinioară,ia amploare. Pentru a fi în siguranță, în iulie 1571 se refugiază la Hotin, aproape de hotarul cu Polonia. Obținând sprijin polon, refuză să se întâlnească cu noul sol turc și , după promisiunile de credință ale boierilor, revine la Iași. Însă domnia sa este pe punctul să se încheie. Bunăvoința sultanului încetase. Pungile oferite cu generozitate de către Ioan , negustor de pietre prețioase din Rodos, fiu  nelegitm al lui Ștefăniță – Vodă , înclinau șansele obținerii tronului Moldovei către acesta. În aceste condiții, Bogdan hotărâște să își viziteze logodnica, fiica unui nobil polon. Ajuns însă în Camenița, este atacat, rănit, luat prizonier de către Cristofor Zborowski, căruia îi promisese cândva mâna uneia dintre surorile sale ca apoi să decidă că alianța matrimonială nu este potrivită.  Motivul real – darnicul pretendent Ioan îl plătise pentru a anihila una dintre piedicile în calea dobândirii puterii.

După o lună de captivitate, este eliberat în urma unei răscumpărări  și în urma  intervenției regelui Sigismund al II -lea August, ajutat de către panii polonezi să pregătească o expediție pentru reobținerea puterii. De asemenea, este trimis , în favoarea sa, un sol la Poartă. Ambele demersuri eșuează. Trupele moldovene, muntene, turcești, tătărești îl înfrâng pe Bogdan lângă Ștefănești. Tătarii devastează Podolia. Selim al II -lea cere trimiterea la Poartă a fiului Lăpușneanului. Sigismund refuză să îl extrădeze. Conștient că situația sa este nesigură în Polonia, Bogdan se refugiază în Transilvania. Apoi în Ungaria. La final, ajunge la Viena. Turcii îi promit iertarea și tronul în schimbul prezentării la Stambul. Promisiuni care, în 1574, după mazilirea lui Ioan  Vodă devin tot mai aproape de șansa transformării în realitate. Hăituit, obosit, atins de o boală a ochilor, asemenea tatălui și bunicului său, în vara lui 1574  ajunge în Rusia, la curtea țarului Ivan cel Groaznic, rudă a sa pe linie maternă. Buna primire îl face să spere în revenirea pe tron. Din păcate, alesul Porții este Petru Șchiopul.  Iar bunăvoința țarului, care caută să îi faciliteze revenirea în Polonia este tardivă. După trei ani petrecuți la Moscova, în septembrie 1577, la 23 de ani, Bogdan Lăpușneanu moare.  Lasă prin testament dreptul de moștenire asupra tronului Moldovei gazdei sale, țarul iar averea de care dispunea – Bisericii.

Lua astfel sfârșit viața unui personaj ce amintește, la fel de mult, de tumultul tinereții și de neiscusința folosirii libertății. De generații în care pretindem a nu ne recunoaște și de vanități care adesea ne strivesc. Erou romantic la o privire superficială, vlăstar al unei dinastii legendare, înfrânt al sorții, este doar o pildă. Spre rodirea faptelor noastre.

Vincențiu  Dascălu

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *