Brâul

Cu vreo câţiva ani în urmă am avut bucuria să primim în oraşul nostru Preacinstitul Brâu al Maicii Domnului care poposise la noi după un periplu duhovnicesc prin alte zone ale ţării.

 

În ziua hotărâtă aşteptam cu toţii pe malul Dunării lângă pontonul unde avea să acosteze nava ce purta relicva sfântă.

 

Se adunase multă lume atât din  oraş cât şi din judeţ căci evenimentul fusee anunţat  dinainte .

 

Pentru ca aşteptarea să fie mai plăcută dar şi pentru a ne putea închina cu vrednicie preţiosului odor,preoţii citeau pe rând Acatistele şi Paraclisele Maicii Domnului precum şi alte rugăciuni împodobite cu cântări.

 

Era o după-amiază de toamnă blândă şi liniştită cu un cer acoperit cu nori din aceia care persistă zile în şir fără să plouă.

 

Preotul care ţinea legătura prin telefon cu ierarhii de pe vapor informau din când în când poporul privind locul în care se aflau la un moment dat.

 

Se apropiau de port, iar  lumea devenise nerăbdătoare şi – cum se întâmplă în astfel de cazuri – fiecare voia să ajungă în faţă.

 

Am privit în sus şi m-a surprins un aspect aparent neînsemnat, dar care nu avea nici o explicaţie logică.

 

Chiar deasupra mesei amenajată special pentru oficierea slujbei de întâmpinare norii au început să se dea la o parte dar nu aşa cum ştim de obicei când se mişcă într-un sens duşi de vânt ci, dintr-un punct se făcuse un cerc care se lărgea mereu ca şi când o mână nevăzută îi tot împingea de jur-împrejur.

 

Nu se vedea soarele dar se făcuse un rotocol mare de cer senin, rotund ca o copcă azurie într-un ocean de nori.

 

Am observat că nu sufla nici o adiere de vânt şi nu-mi puteam explica mişcarea aceea curioasă a norilor dar am înţeles că cerul se pregătea s-o întâmpine pe Împărăteasa care venea în chip minunat împreună cu preacuratul ei Brâu.

 

Vasul poavazat frumos ajunsese în port şi atunci am auzit un strigăt:

 

”Nu mai împingeţi că cedează balustrada şi cădem cu toţii în Dunăre!”

 

La astfel de manifestări religioase, în afara celor care vin cu bună-credinţă să se închine, se infiltrează şi indivizi care vin special ca să provoace diversiuni.

 

Am fost martoră cu alt prilej la asemenea ispravă în timpul procesiunii cu moaştele Sf.Grigore Decapolitul.

 

M-am întors întâmplător şi am văzut cum doi bărbaţi din spate  împingeau cu toată forţa chiar în momentul când trebuia să ne aşezăm în spaţiul delimitat de gardurile acelea metalice pe care le pune Primăria.

 

Am strigat la ei şi atunci s-au fofilat şi au dispărut în mulţime.

 

Nici de această dată nu i-a lăsat Maica Domnului să-şi ducă până la capăt mârşăvia.

 

După momentul emoţionant al întâlnirii am pornit în procesiune prin oraş în frunte cu ierarhii şi preoţii noştri spre biserica unde trebuia să rămână răcliţa cu Brâul în acea noapte.

 

A fost un eveniment cu adevărat memorabil. Bărbaţi purtând prapuri de la diferite biserici, femei cu icoane în braţe, altele cu prunci, bătrâni, tineri toţi se înşirau într-un cortegiu imens voind fiecare să aducă măcar în acest fel un omagiu Maicii Domnului.

 

Din păcate, însă mulţi dintre noi nu ne-am pregătit cum se cuvine pentru marea şi poate unica întâlnire a vieţii.

 

Cine nu-şi aminteşte de perioada aceea în care în toată ţara s-au produs nenumărate şi sălbatice atacuri ale câinilor asupra oamenilor?

 

Cam cu o lună înainte de venirea Brâului au fost mii de astfel de incidente.

 

Aproape fiecare familie a avut pe cineva care a suferit un atac mai grav sau mai uşor chiar de la câinele propriu.

 

Un preot bătrân a spus atunci că vrăjmaşul a intrat în câini şi i-a vătămat pe oameni din ură faţă de Hristos şi din invidie pentru Maica Domnului.

 

Multe se întâmplă în viaţa noastră dar noi nu conştientizăm şi dăm vina unul pe altul când de fapt totul devine posibil datorită atitudinii pe care o avem şi a slabei credinţe.

 

Brâul Maicii Domnului se află acum pe zidurile bisericii imortalizând în piatră unirea dintre Cer şi pământ.

 

 

 

Tudora Luca