LOADING

Type to search

Bucurie și slujire

Ortodoxie si traire

Bucurie și slujire

Share

Dumnezeu Se descoperă ca Proniator. El poartă de grijă tuturor. Omul este chemat să nu se lase înrobit de cele create, ci să Îi slujească cu toată disponibilitatea. Fiecare pagină biblică este un îndemn la pocăință și la slujire. Să fim gata oricând să chemăm numele Lui (Amos 4, 12). Nu ne prefacem că nu vedem, dar suntem stupefiați. Judecata este sentința dreptății divine. Dumnezeu cheamă la judecată pe toți, dar numai cei milostivi vor avea parte de clemență.

Fără antrenamente stăruitoare, nimeni nu pătrunde în Împărăția Cerurilor. Doar printr-un lung șir de exerciții sau nevoințe, prin răbdarea multor ocări și insulte ne maturizăm, ne smerim și ne bucurăm de întâlnirea mântuitoare cu Dumnezeu. Și ne dăruim lui Dumnezeu nu numai fiecare pe noi înșine, ci și unii pe alții, căci legea iubirii ne poruncește să ne îngrijim nu numai de noi înșine, ci și de ceilalți[1].

Ce ne lipsește? Lumina din suflete! Uneori bolile se abat şi asupra noastră, ca astfel să înţelegem cât de multă nevoie avem de ajutorul lui Dumnezeu. Să-L chemăm pe Domnul pentru ca El să ne spună: Ce vrei să-ți fac? (Luca 18, 35-43) Noi, cei sănătoşi trupeşte, am vrea să vedem în jur numai lucruri frumoase. Ocolim situaţiile şi ­locurile care ne pot aduce în faţă realităţile mai puţin fericite ale vieţii. Să nu ne scârbim în a sluji sărmanilor. Niciodată Hristos nu a rămas nepăsător față de oameni​​​​​​​.

Tristețea este cauzată de ținerea minte a răului: oamenii ne greșesc, iar noi singuri ne întristăm, neslujindu-i. Chiar dacă recent sau demult am avut o neînțelegere, astăzi sărim în ajutorul lor, ștergându-le cazierul. Nu mai căutăm scuze pentru lipsa noastră de implicare în lucrarea de slujire. Sfântul Maxim Mărturisitorul scrie că Dumnezeu ne cere rămânem blânzi și liniștiți față de toate cele ce ni se întâmplă fără voia noastră, darnici cu săracii, primitori de străini, gata de ajutor, după putere, față de cei ce au trebuință de ocrotire; de un suflet și de un gând cu prietenii; apropiați celor cunoscuți; la îndemâna celor mai smeriți; împreună-pătimitori și de oameni iubitori cu cei bolnavi; îndelung-răbdători cu cei ce se mânie; iertători ai celor ce greșesc; mângâietori celor întristați.

Nu ne ghidăm după zvonuri auzite în locuri dubioase, ci avem încredere în Cel ce nu ne dezamăgește niciodată. Nu ne îngrijorăm de sfârșitul carierei lumești, avem un scop mult mai înalt: mântuirea. Nu putem reduce toată opera de pastorație la o sumă de proceduri formale, nu putem exclude slujirea. Subiectul conversațiilor misionare respectă mereu firul roșu al metanarațiunii evanghelice: iubire – iertare – împăcare – generozitate – solidaritate.

Nu trebuie să adunăm puncte în clasamentul celebrității. Nu trebuie să demonstrăm nimănui nimic. Ci doar să avem iubire în noi. Pe care să o împărțim tuturor. Dacă Îl iubim, împlinim poruncile[2].  Să nu plantăm nici un sâmbure de îndoială, care ar putea crește, ci să semănăm bunătate și fidelitate. Nu putem părăsi oamenii ca pe niște jucării de care ne-am plictisit. Slujirea noastră față de ei nu trebuie neapărat să ne placă (să ne aducă plăcere), ci să îi bucure pe ei, chiar cu costul suferinței noastre.

Noi răspândim Vestea Bună, nu știri false. Ascultăm de Evanghelie, nu de amenințările panicarde ale oricui altcuiva. Lipsa de trezvie nu aduce un sfârșit brusc, ci unul lent, dar sigur. Trebuie să disociem adevărul de minciună și să alegem adevărul. Nu este totul o minciună, Evanghelia e adevărul. Aici este puterea noastră, sursa credinței noastre echilibrate, proaspete, plină de discernământ.

Când tristețea este maximă, să ne amintim că întotdeauna bucuria va câștiga. Când primim câte o lovitură neașteptată, mai bine să zâmbim cu optimism și să facem asta pe tot parcursul zilei.
Tristețea este un preț pe care îl avem de plătit, o mică suferință pentru a ne dezvăța de egoism. Uneori preferăm să păstrăm secretul tristeții noastre, deoarece nu știm de ce suntem triști, nu avem motive reale decât de bucurie.
Să căutăm sensul fiecărei tristeți, pentru a descoperi bucuria. Doar Dumnezeu este capabil să umple vidul imens din viața noastră și să ne scape de necaz. Doar pe El să ne bazăm în proiectele noastre de a aduce bucurie în viețile altora.
Doar Dumnezeu ne dă putere să depășim tristețea cauzată de boli și de decesele celor apropiați. Fără această putere, am înnebuni și am dispera mereu. El este sursa bucuriei noastre.
Dacă nu părăsim oceanul de tristețe, ne vom îneca în el. Ca să scăpăm de un coșmar, trebuie să ne trezim. Viața este, așadar, trezire, căutare și călătorie, iar la final este bucuria care nu se va sfârși.
Pasul sigur către tristețe și nefericire este așteptarea perfecțiunii din partea celor de lângă noi. Acum este șantier pentru noi, dar într-o zi Dumnezeu va închide șantierul și praf nu va mai fi.
Dumnezeu vrea să ne învețe ceva, dar oare oamenii vor același lucru? Bucuria noastră va fi deplină abia când vom dori exact ce așteaptă El de la noi, exact cum un prunc este fericit câtă vreme are încredere în iubirea părintească totală.
De fiecare dată când suntem nemulțumiți, să ne amintim de unde am plecat și cât de mult ne-a ajutat Dumnezeu. Suntem fericiți și nu știm, fiind bruiați de agoniseala nebunească din jur. De asemenea, ne amintim Cine ne-a creat și care este destinația noastră reală, ca să nu ne mai abatem de la Calea dreaptă. Ne pregătim pentru înveșnicire, nu pentru îmbogățire.
Mărturisim această credință salvatoare ca să evităm deznădejdea și ca să moștenim Împărăția Celui ce ne-a adoptat pe noi, orfanii.
Până atunci, principala preocupare este să slujim tuturor, fiecare cât poate.
Suntem acum cu Dumnezeu și nu ne vom dezlipi de El, ne ținem scai de El, ca să dobândim o bucurie de neînchipuit.
Poate fi greu uneori, deoarece ispititorul ne lovește din toate părțile, dar nu avem voie să abandonăm lupta duhovnicească. Ne întărește harul divin.
Poate nu vom vedea plajele grecești, dar vom vedea Raiul.
Nu judecăm păcatele altora, nu e treaba noastră. Nu ne plângem și nu ne lăudăm, nu suntem invidioși și nici lacomi. Muncă și rugăciune, ascultare și smerenie, simplitate și bucurie, generozitate și sinceritate, pe acestea le așteaptă Tatăl de la copiii Săi adoptivi, pentru a moșteni o Împărăție, singura cu fericire veșnică.

A fi creștin înseamnă a răspândi bucurie într-o lume tristă, a nu capitula în fața încercărilor, a miza totul pe Dumnezeu, a renunța la îngrijorări. Știrile abundă în previziuni despre un viitor în care lumea va fi răvășită de catastrofe naturale și de sărăcie alimentară. Aceste vești sporesc lăcomia și reflexul de a umple cât de multe hambare. Lumea se sperie și, în loc să Îl caute pe Dumnezeu, arată că nu a înțeles nimic, alergând după bani, parcă și mai nebunește decât până acum.

Pierdem majoritatea timpului descurajând pe alții, fără să ne dăm seama, adică exact opusul a ceea ce ar trebui.
Avem de ales între textele divine (care ne învață cum să scăpăm de tristețe și de iad) și pretextele lumii (care justifică imoralul și banalizează esența). Putem fi în cunoștință de cauză, putem părăsi lumea mediocrității, a falsității, a sperjurului, a înșelării, a decepției.
Să nu ne ratăm țintele propuse, să nu ne moleșim la jumătatea drumului, pe când deja știm ce avem de făcut și ce avem de evitat.

 

pr. Marius Matei

 

[1] Sfântul Nicolae Cabasila, Tâlcuirea dumnezeieștii liturghii, Ed. Arhiepiscopiei Bucureștilor, București, 1989, p. 21.

 

[2] Sfântul Maxim Grecul, Viața și cuvinte de folos, Ed. Bunavestire, Galați, 2002, p. 87.

 

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *