LOADING

Type to search

Căderea-i boală, neridicarea-i moarte

Ortodoxie si traire

Căderea-i boală, neridicarea-i moarte

Share

     Căderea omului vine prin ispitirea diavolului, iar neridicarea este rezultatul nepăsării omeneşti, este rodul complicităţii sale servile cu cel ce are bucuria demonică de a-l vedea pe om într-o asemenea stare. Diavolul se bucură chiar şi atunci când reuşita lui este temporară.

     Ne bucurăm mult când căderii îi urmează ridicarea, dar parcă mai potrivit ar fi cuvântul înălţarea, care ne vine din mila Celui fără de păcat.

      Din Sf. Scriptură ştim că omul se naşte păcătos. Psalmistul David ne aminteşte de această păcătoşenie, în psalmul căinţei sale: ,,Întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea” (Ps. 50,6 ).  Dar tot aşa de bine ştim că noi avem marea şansă de a nu rămâne cu acest păcat asupra noastră.  Sf. prooroc Ioan, Botezătorul Domnului nostru Iisus Hristos, a fost cel dintâi care a adus oamenilor nespusa bucurie că a sosit în lume ,, Mielul lui Dumnezeu, Cel Care ridică păcatul lumii “(In.1,19). El a venit în lume ca să ne curăţească pe noi de toate păcatele – şi de cel adamic şi de cele săvârşite după ce ne naştem. Sf. Taină a Botezului are puterea şi rostul de a ierta păcatul strămoşesc, precum şi alte păcate, când Botezul se face celor adulţi, căci pe măsură ce copilul creşte, alte păcate vin să se alăture celui săvârşit de Eva şi de Adam, în Edenul ispitirii lor.

     Pentru iertarea păcatelor săvârşite după ce-am lăsat în urmă „cei şapte ani de acasă”, ani care, cu siguranţă, ne urmăresc toată viaţa, prin acumulările educaţiei primite, Domnul Iisus, prin Biserica Sa, ne-a dăruit o altă Taină, pe aceea care vine în ajutorul mântuirii noastre, şi anume, Sf. Taină a Spovedaniei sau a mărturisirii păcatelor proprii.

     Episcopul şi preotul, ca iconomi ai Sf. Taine ale Bisericii, au primit putere de la Bunul Dumnezeu să ierte oamenilor toate păcatele mărturisite. Astfel, după invierea Sa, Domnul Iisus. în odaia de taină a ucenicilor Săi, le-a zis acestora: ,, Luaţi Duh Sfânt: Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine vor fi ţinute” (In.20,22-23). Acesta este momentul instituirii Sfintei Taine a mărturisirii păcatelor, căci iertarea vine în urma mărturisirii lor. Deci, Tatăl, ştiindu-ne păcătoşi şi robi ai morţii, Şi-a trimis Fiul în lume, pentru a ne curăţi de păcate şi a ne scoate de sub stăpânirea diavolului, făcându-ne fii ai Tatălui ceresc, dacă credem în Fiul Său.

     Pe Domnul Dumnezeu Îl întristează nu atât păcatele din ispitire, cât colaborarea noastră, cu bună ştiinţă, cu ispititorul, şi plăcerea şi bucuria de a sta la taifas cu el.  Domnul Dumnezeu cunoaşte prea bine trăirea noastră în păcate, dar nu Se ruşinaeză de noi, ci Se bucură şi vine îndată în întâmpinarea dorinţei noastre de a ne uşura sufletul de povara fărădelegilor voite sau nu. Noi Îi cerem ajutor, iar El ne răspunde cu milostivirea-I nemăsurată. Căderea noastră Îl întristează, neridicarea Îl doare. Căderea e semnul bolii, neridicarea e dovada morţii.

     Dar, oare, nu auzim noi pe Cineva strigând înaintea noastră: „ Umiliţi păcatul, ba chiar omorâţi-l, mărturisindu-l; încercaţi să vă ridicaţi, ba chiar vă înălţaţi din căderea voastră, căci Eu sunt Cel Care vă ajută pe voi?”.

     Poate că nu ridicarea e anevoioasă, ci vederea căderii. În clipa în care te vezi căzut, cugetul tău curat nu rămâne acolo jos, ci „pleacă” în căutarea Biruitorului, întristat fiind de neputinţa trupească, după cum Înşuşi Iisus Hristos le-a spus ucenicilor Săi: Petru, Ioan şi Iacob, în grădina Ghetsimani, când i-a găsit dormind: „ Aşa, n-aţi putut un ceas să privegheaţi cu Mine! Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită. Căci duhul este osârduitor, iar trupul, neputincios” (Mt.26,40-41).

     Unde căderea e simţită în durerea ei, acolo, cu siguranţă, se naşte bucuria efortului de înălţare, căci omul căzut vede mâna întinsă spre el a Celui Ce este şi Domnul puterilor.

     Întotdeauna în ,, pământul” bun al efortului duhovnicesc încolţeşte, în plânsul bucuriei, sămânţa ajutorului  dumnezeiesc, ajutor prin care omul, făptura minunată a lui Dumnezeu, trăieşte şi bucuria dorinţei împlinite. Acum este momentul fericit al grăirii omului către Domnul său, împreună cu psalmistul David: „ Ce voi răsplăti eu Ţie, pentru câte mi-ai făcut Tu mie?”

     Dacă păcatul ne doare şi ne mustră, e semn bun. Durerea declanşează strigătul de chemare în ajutor. Cel ce îşi simte boala aleargă la medic şi începe tratamentul. Aşa trebuie să procedeze creştinul când i ,, se îmbolnăveşte trupul şi slăbeşte sufletul său pentru păcatele lui cele multe”(din Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu ) .

      În „cabinetul” Sfintei Evanghelii Îl găsim pe Doctorul Care vindecă şi sufletul şi trupul, iar către Maica Sa vom grăi :,,Caută cu milostivire, cu totul lăudată Născătoare de Dumnezeu, spre necazul cel cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu” (Idem).

      Din puterea lui Dumnezeu primim şi noi putere să strigăm: „Pleacă, Doamne, urechea Ta şi mă auzi, că sărac şi necăjit sunt eu ; Caută spre mine şi mă miluieşte, dă tăria Ta slugii Tale şi mântuieşte pe fiul slujnicei Tale” (Ps.85,1,15).

       De acolo de jos, de unde suntem căzuţi în păcatele noastre, să luăm aminte şi la îndemnul proorocului Isaia, la cel socotit de Sfinţii Părinţi evanghelistul Vechiului Testament: „Căutaţi pe Domnul cât Îl puteţi găsi, strigaţi către Dânsul cât El este aproape de voi”(Is.55,6).

       Se poate ca noi, cei căzuţi, să nu avem şansa vindecării pe care a avut-o slăbănogul de la Scăldătoarea Vitezda (vezi In.5,1-9) .Poate nu ne va întreba Domnul dacă vrem să ne ridicăm, adică să ne facem sănătoşi, ci va trece pe lângă noi, cunoscând că avem puterea de a intra în apa tulburată de îngerul Lui. Este bine ca puterii noastre să nu-i lipsească voinţa cea bună. În apa cea vie a Sfintei Sale Evanghelii să ne răcorim întreaga fiinţă, să ne facem sănătoşi şi să ne ridicăm la starea omului care Îl caută cu dorire pe Iisus Hristos, în Biserica Sa. Aici Îi putem mulţumi pentru cuvintele Lui, ce au mare putere de îndreptare: ,, … De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău” (In.5,14).

       În Tine nădăjduim că ne vei ridica din căderea noastră, că Tu nu vrei moartea păcătosului, ci îi doreşti îndreptarea şi viaţa veşnică.

       Mulţumim milostivirii Tale, Doamne!

 Iosif  Badiu                                                                   

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *