Caietele Septuagintei mele

Voi sedea la masa, ma voi ospata la Final? Nu e de ajuns doar sa imi doresc, ci trebuie sa si pazesc Porunca. Venit-ai la mine si m-ai aflat risipind, ramai la mine si ma lumineaza! Nu vreau sa mai tin rautatea nici in mine, nici in proximitate, ci la o buna departare. Nu e bine sa fiu repezit, recalcitrant, coleric sau frustrat. Ducandu-ma in Cetate, sa trag si pe altii dupa mine (ce ambitie!).

Am spus totul despre cele intamplate duhovnicului si mi-a acordat dezlegare; ramane hotararea nu a nu persevera decat in Bine. Mi-a zis avva sa plec din hotarul mortii, sa izbesc cu raul de pamant, sa inmultesc rugaciunea, postul si milostenia. Sa zambesc mai mult, sa nu fiu suparat sau sever fariseic. Sa ma bucur intru nadejde. Clipa de har trece, dar bucurie mare e cand revine. Cu ce ma lupt: cu insulta, calomnia, defaimarea, blasfemierea. Nu mai judec popii-lupi (un psalt le zice preotii cazuti, ca ingerii), ci ma consider mai hiena decat ei. Sunt mult mai linistit de cand am parasit arena leilor. Nu mai alerg dupa mize efemere, ci dupa Dezlegare. Dar ma tot impiedic; iar ma ridic, iar cad. Iar duhovnicul ma tine de manuta. Iar Christ ma iubeste cu o infinita revarsare de lumina.

Nu vreau sa duc pe nimeni cu arcanul la biserica, nu masluiesc biletele de prezenta formala. Ma desfat de prezenta sfintilor din bisericuta si ma cutremur de pacatele mele. Nu vreau nici sa smintesc, nici sa ma laud; sunt doar sentimente sincere, tastate intr-o sambata dimineata, in zori. Nu vreau sa pontez sec acatiste.

Am descoperit Cheia. Abia acum inteleg deplin Sensul (desi, tot limitat, desigur). Acum cativa ani citeam notitele de „Atelier biblic” ale Inaltului Bartolomeu, publicate in „Renasterea”. Am gasit multe luminite si atunci. Dar acum buchisesc cartea „Caiete de lucru. Atelier biblic”. Recitesc fiecare pagina de vreo doua zeci de ori. Sensul devine plenar. Am strafulgerari ale credintei nebanuite. Pana acum, urechile mele nu auzeau; acum s-au deschis. Gandesc in spiritul acestor „Caiete”, care traduc Biblia pe intelesul meu. Nu-mi vine sa cred ce tezaur tin in mana. Port Caietul cu mine mereu. La Biserica (predic din el), la birou (ma inspir numai din el), in sala de lectura (citesc numai din el). Este Septuaginta mea, asa ii zic. Imi plac versiunile inrosite, inverzite, albastrite, variantele Cantacuzino, Fecioru, Osty sau Galaction. Am simtit umbre de extaz si cand am lecturat Berdiaev (eu zic Berdjaev, nu stiu de ce), Soloviov, Evdokimov, Pelikan, Bunge sau Djuvara, dar nimic nu poate egala bucuria de a patrunde tainele Logosului, dupa limitari. Multumesc, Doamne, pentru acest Caiet!!!

Asta e o reclama la mantuire… Netarifata. Necronometrata. Nu am sperat sa ajung ziua sa savurez asa ceva. Cate sensuri noi, cate clarificari, cate antinomii rezolvate, cata limpezime, cata puritate… O astfel de putere este persuasiunea inefabila. De ce sa ma intristez, cata vreme Mirele mi-a trimis Invitatie? Ma voi vindeca, nu se poate sa zac in ospiciu! Am primit chemarea, de ce nu ma ridic la inaltimea ei? Fara stirea Tatalui nu voi mai pleca „in oras”. Sfintii teologi aveau doua drumuri: al bisericii si al bibliotecii, nu cunosteau cluburile si arenele ateniene. Iar eu am atatia dascali geniali. Christ este Cel ce trebuia sa vina; nu mai astept pe altul. Ajuta-ma, Iubire desavarsita, sa dau asaltul Imparatiei.

Marius Matei