LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

“Caria” de stress

Share

N-am ştiut până acum că noţiunii de stress i se pot atribui multe din neplăcerile pe care le provoacă neatenţia,solicitarea la maximum a unor părţi ale organismului nostru sau pur şi simplu o mişcare greşită făcută parcă anume să-ţi cauzeze probleme pe care înainte nici nu le visai.

Prima dată am aflat că poţi avea carii de stress.Nedumerită,am întrebat medicul şi am aflat că a fi stresat nu înseamnă numai să nu poţi face faţă problemelor la serviciu sau/şi acasă ci,acesta se poate manifesta în urma unei forme de violenţă exercitată asupra unei părţi a corpului fizic fie din neglijenţă fie dintr-un abuz.

Într-o atare postură mi-am pus una din încheieturi şi după câteva luni de tergiversare şi aşteptare să treacă de la sine m-am dus în sfârşit,la medic. Înainte de asta am apelat la Medicii pe care-i ştiu citindu-le Acatistele,viaţa, canoanele şi Paraclisele rugându-i să mă ajute dar fără prea multă convingere căci undeva în străfundul conştiinţei mele ceva îmi spunea că dacă am fost cercetată în felul acesta înseamnă că nu-i în regulă cu mine şi nu din cauza traumatismului ci,mai degraba datorită unor “datorii”pe care n-am reuşit să le plătesc. Sau poate că dacă nu vizitezi bolnavii din spital ajungi în final să ai nevoie tu,însuţi de a fi vizitat. În orice caz această experienţă s-a alăturat celorlalte pe care mi-a fost dat să le trăiesc spre luare aminte.

Aşadar, vrând-nevrând după câteva peripeţii amuzante am ajuns în cabinetul medicului ortoped care a hotărât că intervenţia chirurgicală este singura soluţie.

Cum au aflat prietenii şi familia a sărit fiecare să mă convingă că dacă tot umblu acolo măcar să mă dau pe mâna unui doctor bun şi că ar fi mai bine să aflu mai multe păreri despre betejeala mea.

Am cerut şi a doua părere rugându-mă la Maica Doctorului Universal ,m-am mai interesat ici-colo dar până la urmă gândul dintâi a avut prioritate şi am hotărât să-mi pun norocul în mâinile specializate ale medicului din oraşul meu.

La urma urmei toţi vrem numai ce-i bun,căutăm doctori buni să ne trateze afecţiunile,dascăli buni pentru copiii noştri,instalatori,soţi,soţii bune şi-i găsim mai greu sau mai uşor dar ezităm să ne situăm în cealaltă postură – a celui care oferă serviciile. Ce-ar fi dacă cineva ne-ar diseca activitatea intrând cu pantofii plini de noroi în sufletul nostru,ne-ar terfeli munca,idealurile,credinţele,strădania de zi cu zi omiţând acele aspecte fundamentale care marchează şi definesc performanţa oricărui ofertant de servicii publice.

Dacă ar fi să luăm în calcul doar mijloacele tehnico-administrative şi să excludem stresul provocat de neîncrederea publică faţă de competenţa şi pregătirea profesională şi tot nu ne-ar rămâne destulă bunăvoinţă pentru a continua.

Există o tendinţă maniacă de a scotoci prin sertarele celorlalţi şi a rupe fâşii din sufletul omului expunându-le pe tarabă ca toţi să vadă şi să ştie afişând în acelaşi timp bune intenţii şi o aroganţă în a arăta că valoarea de fapt nu-i valoare şi că toţi suntem “o apă şi-un pământ”.  Ne roadem unii pe alţii şi suntem foarte atenţi la cariile altora dar caverna din inima noastră nu se pune.

Nu-mi place deloc (fie-mi iertat) modul în care citadinii noştri preferă să apeleze la serviciile medicale alegând pentru aceasta marile oraşe.Opţiunea lor pare să fie justificată de faptul că acolo dotarea este mai bine pusă la punct,competiţia acerbă, deverul pacienţilor destul de mare şi totul merge bine.Uită aceşti concetăţeni că marile spitale tot cu medici de prin provincii au fost “echipate”care au făcut treabă foarte bună acolo de unde au plecat.

Fără a dori să aplaud ori să contest harul sau talentul unora dintre medici (vedeţi cu câtă uşurinţă evaluăm competenţele unui om de parcă am fi mari cunoscători?) încerc un sentiment de revoltă faţă de astfel de atitudini.Atâta timp cât în toate domeniile noastre publice este mult loc de mai bine totuşi (nu vizez pe nimeni în mod special) mulţi dintre noi deşi avem probleme în a ne îndeplini corect sarcinile de serviciu ne postăm pe poziţia pretenţiosului pentru care nimic nu-i destul de bun.  Şi mai am o problemă: oricine poate lua poziţie faţă de hotărârile pe care aleşii noştri reprezentanţi în Consilii sau chiar în Parlament le iau. De ce atunci nu ne folosim de aceste drepturi câştigate cu multă jertfă ca să corectăm unde s-a greşit şi să facem cum este bine ?Din nefericire şi spre paguba noastră,desigur, ne comportăm conform principiului”Las’să facă alţii mai curajoşi,mai informaţi,pe mine nu mă bagă nimeni în seamă!”

Aşa cred că s-ar putea aduce multe îmbunătăţiri condiţiilor de muncă şi de viaţă ale medicilor tineri pentru a-i stimula să rămână în oraşele mici. La performanţa unui spital contribuim toţi nu numai cadrele medicale deoarece împreună suntem beneficiari.

Se pot revizui multe din iniţiativele populiste ale edililor noştri,ca de exemplu: se poate renunţa la zilele oraşului şi la festivităţile care înghit mii de euro,la poavazarea străzilor pentru sărbătorile de iarnă ,se pot restrânge mult cheltuielile pentru campaniile electorale,referendumuri,alegeri locale şi generale şi alte acţiuni cu efect rapid şi superficial care înghit sume enorme din banii contribuabililor. Însă acceptăm să ne dea”pâine şi circ”dar acolo unde ne doare mai tare nu vrem să facem nimic.

Am avut un şoc să văd în ce condiţii lucrează chirurgii din oraşul nostru folosind instrumentar şi săli de operaţie uitate în anii de tristă amintire pe care doar talentul şi dăruirea medicilor le fac să fie funcţionale.

Pentru intervenţii simple sau complicate pe care n-ai fi crezut că le poate realiza cineva aici,echipa de chirurgi din străvechea cetate Aegyssus, uitată de politicieni şi de mulţi dintre cei cu dare de mână stă pe baricade din primele ore ale dimineţii până către seară.

Operând în flux continuu în condiţii pe care dacă cineva din afară le-ar vedea pe viu  desigur că aceşti corifei ai profesiei de medic ar ocupa un loc de cinste în Cartea recordurilor. La canonul de a-şi petrece o mare parte din viaţă în mijlocul bolnavilor suportând mizeria unei perpetuie tranziţii fără cap şi fără coadă se adaugă umilinţa de a nu-şi putea trăi cealaltă parte a timpului în condiţii decente.

Deşi pregătiţi foarte bine din punct de vedere profesional cu greu îşi pot valorifica abilităţile în condiţiile în care sunt obligaţi să lucreze. Şi astfel se pierd ori pleacă în străinătate nu atât din dorinţa de a fi apreciaţi deşi vin dintr-o şcoală medicală recunoscută pe plan internaţional pentru performerii săi cât mai ales pentru a câştiga o bucată de pâine pe măsura serviciilor oferite. Dar nici aici nu sunt primiţi cu braţele deschise.Suspiciunea de a veni dintr-o ţară unde corupţia şi inerţia îşi dau mâna nu este un punct forte pentru ei.

Păcat de tinerii noştri care pornesc pe drumul cunoaşterii cu speranţa că la întoarcere vor putea lucra pentru neam şi ţară dar nepăsarea noastră îi aruncă în braţele vânătorilor de inteligenţe obligându-i să-şi schimbe limba,fiinţa şi destinul.

Bătrânul tei şi-a împodobit frunzişul în culorile toamnei.Cu penelul său fermecat capricioasa doamnă pictează:una verde,una galbenă şi iar verde apoi galben într-o cromatică fină ,foşnitoare numai de ea  ştiută. Cele galbene se desprind şi legănându-se uşor cad  acoperind pământul de parcă ar vrea în joaca lor să-i panseze rănile. Fără resentimente,fără să se cramponeze de copacul care le-a ţinut şi le-a înveşmântat într-un ritm pe care îl acceptă cu seninătate.Ciclul s-a încheiat. Urmează o perioadă binemeritată de odihnă şi meditaţie.La primăvară pe aceleaşi crenguţe sau pe lăstarii noi crescuţi sub privirea blândă a soarelui vor odrăsli altele ca să mângâie şi să veselească inimile noastre.

 Noi nu ne acceptăm ritmul vieţii

Poate din cauza gândurilor care ne poartă înapoi pe făgaşul regretelor dezgolite,iscoditoare care ne rod precum cariul în grindă întrebându-ne la nesfârşit cum ar fi putut fi.Vorbe pe care am vrea să le luăm înapoi,gânduri pe care nu le-am alungat prea departe,crâmpeie de viaţă pe care nu le putem uita cad şi se aşază pe sufletul nostru cu fiecare toamnă care vine şi trece.

Frunzele zboară nepăsătoare şi-n plutirea lor diafană par bulgăraşi de lumină dăruiţi lumii ca s-o tămăduiască de neiubire.

Am fost inspirată că am ales pentru operaţie doctorul basarabean cu nume de gutuie dulce-amăruie. Operaţia a reuşit şi pacienta poate să meargă,în curând chiar să alerge.Încotro?

 

 

Tudora Luca

1 Comment

  1. ioDan 29 decembrie 2016

    Vindecarea nu ține de competențe, de dotare, ci NUMAI de Dumnezeu, Care v-a inspirat unde să interveniți.
    Transbordând în plan duhovnicesc, unii care nu calcă în Biserică, merg, se spovedesc și chiar se împărtășesc
    în mănăstiri. Curaj, sau ignoranță ?

    Răspunde

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *