LOADING

Type to search

Casa suferintei: iadul din spital…

Ortodoxie si traire

Casa suferintei: iadul din spital…

Share

Abia când intri intr-un spital şi vezi suferinţa şi degradarea fizicặ a bolnavilor de aici realizezi cât de frumoasặ este viaţa şi cât de fericit eşti cặ poţi sặ mergi, poţi sặ te dai jos din pat, poţi sặ-ţi desfặşori activitatea oricât ţi-ar fi de greu. Stând pe paturile înguste, în atmosfera încặrcatặ de mirosul acela specific de medicamente şi trupuri bolnave, totul se reduce la o simplặ şi omeneascặ dorinţặ: “Sặ mặ fac bine!” Cặtre binele acesta concret, simţit, valabil pentru orice om indiferent de pregặtirea lui intelectualặ sau spiritualặ, tindem toţi dar numai cine a avut pe viu o asemenea experienţặ poate inţelege în toatặ plenitudinea lui acest bine. Vezi figuri transfigurate de durere şi aşteptare a ceva ce urmeazặ sặ se întâmple şi toate “strigặ“ dupặ ajutor. Acolo este “plângerea şi scrâşnirea dinţilor“, o pặrticicặ din iad lặsatặ anume ca noi sặ vedem şi sặ ne dorim cu şi mai multặ osârdie dobândirea raiului.

Oameni fặrặ mâini, fặrặ picioare, cu tặieturi adânci în trupul lor având aceeaşi întrebare întipặritặ în minte: “De ce eu ?” sau ”Ce pặcate m-au adus aici ?”

Printre ei sunt şi copii ţintuiţi la pat de boli perfide a cặror privire nevinovatặ înlặcrimeazặ Cerul.

Când omul se îmbolnặveşte, toate resorturile lui interioare se clatinặ. Suferinţa, teama, îndoiala pun stặpânire pe el şi-i macinặ credinţa. “M-a pedepsit Dumnezeu. Alţii fac atâta rặu şi nu-i mai pedepseşte!” Sufletul se tulburặ, trupul se revoltặ în încercarea lui de a-şi pastra integritatea şi frumuseţea dintâi. Boala nu-i ceva firesc pentru om. Ea vine în urma neascultặrii, ca urmare a pặcatului atunci când nesocotim glasul conştiinţei – omul-Dumnezeu din noi. Amândoi au greşit înaintea Domnului. Trupul s-a dedat plặcerilor lumeşti iar sufletul, în loc sặ-i fie cặlặuzặ şi stặpân, i s-a fặcut rob. Privirea umilặ, rugặtoare spune multe despre omul aflat pe patul de suferinţặ. Într-o ultimặ încercare de a se smulge din mrejele înşelặtoare, cheamặ preotul. Cautặ cu disperare spre solul Domnului care, venit la cặpặtâiul sặu, îl acoperặ cu Sfântul acoperặmânt al milei creştineşti. Cuvintele curg lin, rugặciunea pune înaintea Domnului toatặ nimicnicia şi zặdặrnicia zbaterii omeneşti. Sufletul se descarcặ şi plânge în rugặciune. Cere milặ şi iertare pentru omul pặcặtos care este gata sặ plece din lumea aceasta care l-a ţinut în slavặ pânặ mai ieri iar acum l-a abandonat în toatặ goliciunea şi neputinţa lui.

Dar Dumnezeu nu-l pặrặseşte pe omul care-L cautặ pe Dânsul.

Mângâierea cereascặ se revarsặ prin mâinile preotului şi-l ajutặ pe bolnav sặ-şi poarte crucea. “Pe bolnavi mâinile veţi pune şi bine le va fi lor “. Lacrimile celor din jur sunt ca un balsam pe sufletul chinuit al bolnavului. Compasiunea lor, participarea la drama pe care acesta o trặieşte îl ajutặ sặ înţeleagặ cặ nu este singur, cặ alặturi de el se aflặ fraţii lui intru Hristos trimişi de Acela care adeseori a plâns pentru oameni. Aşa vede cặ, de fapt, Dumnezeu nu l-a pặrặsit, certarea Lui este a tatặlui care-şi iubeşte fiul şi care-i pregặteşte locul din care a fugit toatặ întristarea şi suspinul şi în care nimeni nu poate intra decât spặlat de toatặ întinặciunea.

Dacặ omul conştientizeazặ cặ boala este partea lui rea din viaţa pặmânteascặ şi pe care trebuie s-o ispặşeascặ pentru a ajunge la Dumnezeu, el se împacặ în inima lui cu încercặrile la care este supus şi nu cârteşte împotriva Lui. Pentru aceştia, Dumnezeu a pregặtit cununặ de martir. Însặ dacặ omul se revoltặ împotriva Lui Dumnezeu atunci când este în suferinţặ sau necaz, el se lipseşte de la sine de ajutorul Domnului şi cu greu, printr-o şi mai mare suferinţặ se mai poate mântui. Dar nici pe aceştia nu-i pặrặseşte. Pentru ei Biserica a rânduit canoanele de rugặciune în fiecare zi. “Rugaţi-vặ unii pentru alţii cặ mult poate rugặciunea dreptului în lucrarea ei.”

Rugặciunea fặcutặ din adâncul inimii pentru cel aflat în nevoie este arvunặ la Dumnezeu pentru posibilele, viitoarele noastre suferinţe.

Sặ ne ajute Dumnezeu să putem pune câte o lacrimặ pe fiecare ranặ sufleteascặ sau trupeascặ a semenilor noştri!

 

Tudora Luca 

1 Comment

  1. Ioan 20 iunie 2018

    La hramul unei mănăstiri, am întâlnit un localnic, tânăr, care mergea târându-se pe mâini și pe șezut. Am însăilat o mică discuție și am rămas perplex auzindu-l că mulțumește lui Dumnezeu pt. starea în care se află, căci dacă era sănătos, cine știe ce viață păcătoasă putea avea ?! Ușoară ne este mântuirea, dacă am avea înțelepciunea de a mulțumi Domnului și de a nu cârti când suntem în boli și necazuri !

    Răspunde

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *