LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Cat de departe este Egiptul?

Share

Piramide. Faraoni. Mumii. Nisip, Marea Moarta, intre lupte cu popoarele marii si un uitat razboi cu Israelul. Sharm El Sheik. Indepartate ore de istorie. Si cam atat. Egiptul este, deci, pentru multi, fie fictiune, fie ideal. Ambele- parti ale unui cerc la care se ajunge dupa o lunga cale. De aceea, privind revolta de la Cairo, putem suspina usurati: Saracii de ei! Bine ca la noi este liniste! Paradoxul este ca acel Egipt nu are cum sa fie in afara noastra. Il descoperim deschizand Biblia. Exodul evreilor este al oricaruia dintre noi, cei care, inca, nu ne-am aflat implinirea. Dar nadajduim. Caci stim ca sub apasarea unui tiran ne aflam – lumea aceasta -si aparentele sale. Stim ca Tara Fagaduintei exista. Si ca nu au a ne lipsi nici mana, nici incercarile. Catre despre Moise Proorocul, nu doar pe 4 septembrie ne este dat a ne amintim.

Descoperim Egiptul, de asemenea, deschizand Patericul. O istorie a acelui teoretic indepartat Egipt ni se intinde inainte. Chipuri de Sfinti Parinti, nevoitori, pustnici, monahi, rugatori pentru lume, focuri spre luminarea ei ne ies in intampinare. Iar la urma, este suficient sa rasfoim sinaxarul lunii ianuarie. Praznicele sfintilor Egiptului sunt asemenea buciumelor de pe dealuri in vreme de restriste. Conteaza sa nu ne afundam in larma lumii, sa nu ne acoperim urechile sau sa le inchipuim ca banchize. Apoi este Manastirea Sinai. Veghetoare. Revarsand mierea curatei imbucurari. Nu la urma – marunta comunitate crestina. Zidita in credinta sa ca in spatele meterezelor unei cetati de seama. Evlavia lor este parte a identitatii. De ar incerca sa fie altii, usor ar pieri. Asa, luptand, nefrangandu-se, invelindu-se in brocardul rugii si in aerul Liturghiei , sunt marturii si marturisitori. Intr-o lume araba, madulare ale Bisericii celei Una. Cat de departe este Egiptul? Atat de departe cat suntem noi de noi insine.

Vincentiu Dascalu

Previous Article

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *