Cateheze pentru contemporani (X)

*Prea repede am uitat de povara istorică a sclaviei. Ne limităm adesea la câteva clişee cinematografice, departe de drama de neimaginat a milioane de sclavi nevinovaţi. Un creştin vede mântuirea ca pe o eliberare din sclavia dracilor. De reţinut:

1. Sclavul munceşte pentru stăpânul îndrăcit, fără remuneraţie (recompensă).
2. Sclavul nu dispune de dreptul asupra propriei persoane (nu este liber).
3. Sclavul trebuie să execute toate ordinele stăpânului împieliţat încă de la capturare (trecerea de la libertate la sclavie).
4. În Egipt, sclavii erau capturaţi ca prizonieri învinşi ai unui război (cine pierde războiul, pierde libertatea).
5. Mulţi muncitori liberi mureau de foame, deoarece nu mai era nevoie de serviciile lor (totul era executat de sclavi).
6. Creştinismul este singura forţă din istorie care a luptat pentru ameliorarea condiţiilor sclavilor şi pentru eliberarea lor (numai că mesajul creştin nu a fost îmbrăţişat cu entuziasm sute de ani de către cezarii de conjunctură).
7. Încă de la 1400, în Europa creştină a început eliberarea sclavilor, nu în totalitate, dar în proporţie mult mai mare decât în ţările arabe.

*În 1500 erau puţini sclavi europeni. Dar atenţia se va muta 300 de ani pe Africa. Sclavii africani erau duşi pentru a lucra pe noile plantaţii ale colonialiştilor. Cuceritorii creştini se scuzau că ei traficau sclavi capturaţi de alţii. Peste 98% dintre sclavii africani erau vânduţi de proprietari africani proprietarilor de plantaţii. Deci, colonialiştii nu răpeau, ci cumpărau marfă răpită de alţii. În foarte rare cazuri, stăpânii creştini cumpărau sclavi doar pentru a-i elibera. Apoi, se poate imputa stăpânilor de sclavi violenţa excesivă, lipsa de orice formă de compasiune faţă de confraţii lor. Dacă s-ar fi încreştinat cu adevărat, Europa ar fi putut rezolva această dramă.

*Comerţul cu sclavi era în 1600 cea mai profitabilă afacere. Partea cea mai proastă este că sclavii nu erau consideraţi oameni, ci animale! Milioane de sclavi sinceri şi nevinovaţi au umplut raiul sfinţilor, cu siguranţă! Au găsit eliberarea prin moarte, ca întâlnire cu Hristos. Milioane de Golgote şi milioane de învieri, dar cine mai are azi vreme de suferinţa altora?! Să nu uităm:

1. Insula Goree (lângă colonia franceză Dakar, capitala actualului Senegal) era locul de îmbarcare a sclavilor.
2. Misiunile creştine din Caraibe, Guatemala, Paraguay, Nigeria sau Lesotho au salvat sute de mii de vieţi, chiar cu riscul vieţii misionarilor.
3. Traficul arab saharian se efectua prin Zanzibar.
4. Cel mai mult a luptat pentru libertate tribul Sara din Ciad.
5. Sclavii se puteau căsători doar cu acordul stăpânilor.
6. Sclavia a fost abolită extrem de târziu, prea târziu. Abia după 1800 Biserica a condamnat tara (comerţul cu sclavi).
7. Azi există încă sclavi în Mauritania, Sudan şi Haiti.

*Au existat şi creştini care s-au luptat pentru eliberarea sclavilor. În 1200, bunăoară, Raimund Nonnatus (nenăscut, deoarece a fost născut prin bizara pe atunci cezariană) a reuşit eliberarea a sute de sclavi catalani din zona Barcelonei, răscumpăraţi din mâinile piraţilor turci. Raimund eliberează mulţi sclavi şi la Valencia, Alger şi Tunis. Pentru a elibera alte sute de sclavi din nordul Africii, a devenit el însuşi sclav, drept gaj pentru suma de răscumpărare pe care încă nu o avea. Stăpânul lui i-a perforat buzele şi i-a pus un lacăt, pentru a nu mai predica pe Hristos! Dar Raimund predica prin semne. Nu este de mirare că foarte mulţi arabi s-au încreştinat.

*Calendarul nostru este plin de sfinţi care au luptat pentru eliberarea sclavilor (robilor). Citind vieţile sfinţilor, găsim multe eliberări miraculoase din captivitate, datorită intervenţiei Sfinţilor Dimitrie, Ioan Rusul, Efrem cel Nou.

*Este greu de imaginat astăzi câtă cruzime era în lume înainte de venirea lui Hristos şi de misiunea Bisericii. Câtă BESTIALITATE! Civilizaţia Romei a avut nevoie de şlefuirea creştinismului. Dar atrocităţi au fost multe, mult prea multe. Spiritul însetat de sânge al vechii Rome încă răcneşte, potolit doar de duhul blând al Ierusalimului. Creştinismul înseamnă pentru miliarde de suflete bucuria (nesperată, la un moment dat) că aceste bestialităţi se vor sfârşi. Creştinismul deschide un larg orizont de speranţă, după porunca: Pune sabia în teacă! Mesajul pacifist era extrem de bine primit în cercurile sclavilor abuzaţi zilnic.

*Violent înseamnă NESTĂPÂNIT, posedat de duhuri viclene. Lumea precreştină este mânjită cu sângele a milioane de inocenţi. Pentru aceştia a murit Fiul lui Dumnezeu, pentru absolvirea lor! Aceşti înfometaţi se bucurau de o pâine şi de o cană cu vin ca de aur! Nu e de mirare că Fiul lui Dumnezeu a ales aceste elemente (şi nu altele) pentru a le transforma în merinde pentru viaţa veşnică.

*Teroarea vikingă era născută dintr-o furie incontrolabilă, posedare a unui duh malefic. Cei ce purtau blăni de lup se pare că împrumutau şi ferocitatea acestora! Foarte uşor puteai confunda un războinic scandinav cu un lup sau cu un urs, atât era nordicul neîncreştinat de agresiv. Îşi muşcau scuturile asemenea câinilor turbaţi, într-o atmosferă diavolească de-a dreptul. Erau puternici precum taurii sălbatici, gata să sfâşie fără milă, precum lupii. Ziceai că se transformă în lupi. Irascibili, adesea se luptau între ei.

*Accesele de frenezie sunt scene de posedare în toată regula. Se înroşeau la faţă, urlau, demonizaţi cu acte în regulă. Nu simţeau durere, luptând chiar dacă erau grav răniţi. Păreau de neoprit. Noii iniţiaţi trebuiau să ucidă un urs la început, făcându-şi costumaţie din blana acestuia. La un moment dat în istoria veche, garda imperială bizantină era formată din războinici scandinavi. Istoricii consemnează misteriosul ritual prin care membrii gărzii varingiene îşi induceau starea de nebunie! Nici istoricii latini nu omit cronici despre ferocitatea războinicilor nordici. Aceşti berserkeri vor fi scoşi în ilegalitate de Codul creştin islandez, care condamna astfel de practici păgâne.

*O armată formată din melci şi condusă de un tigru va învinge o armată formată din tigri şi condusă de un melc. În procesul de recuperare a prizonierilor, sfinţii folosesc două pârghii: iubirea şi iertarea. Cine nu vrea să hrănească armata sfinţilor va fi nevoit să hrănească armata ostilă.

Marius MATEI