Catehismul dragostei (III)

– Păcatul este distanţare. Riscul distanţei este să nu Îl cunoşti bine de Cel care te-ai depărtat, să nu ştii ce ai pierdut şi să nu îşi doreşti să te mai apropii. Să Îl uiţi. Să rătăceşti în necunoaştere. Fiecare distanţă este o retragere, o împuţinare a harului.

Mesajul evanghelic are claritate şi profunzime. Este un curs de viaţă pentru părinţi şi copii. Învăţăm să nu ne mai temem de diferitele chipuri ale morţii.

În afara învierii nu este decât absența vieții. Până să primim lumina, toți eram în întuneric. Fără lumină, viața nu e viață, e o moarte puțin amânată. Reaua voință și nebăgarea în seamă ne orbesc inima. Pacea interioară se hrănește doar din Pacea lumii, Hristos. Omul vicios nu simte pacea inimii, pentru că pacea interioară este prezență divină, dar unde este viciu, acolo nu este prezență divină. Virtutea ne îndumnezeiește după har, viciul ne îndiavolește.

În Rai mergi doar de bună voie, în iad mergi și împotriva voinței tale.

• Pacea inimii restaurează armonia cerului cu pământul în interiorul tău, zise părintele de ziua sfintei Glicheria, cea hrănită în temniță de îngeri. Conflictele sunt eliminate, odată cu primirea cu bucurie a Biruitorului ca Domn și Stăpân. Tinere, mulțumește-I zilnic Biruitorului pentru izbândă și din această rugă se va naște liniștea ta profundă, plină de har.
• Mă rog Lui să se facă voia Sa în mine mereu, cum zice sfânul Isaac, cel din însângerata Sirie. Mă rog să nu fiu tulburat, ca să nu îi tulbur pe cei din jur.
• Văd că ai mare râvnă la sfinții sirieni. Iată, pe lângă Efrem Sirul și Isaac Sirul, pe lângă Ioan Damaschin (cel de la Lavra Sf. Sava), îți recomand sfântul Petru, tot din Damasc: pacea inimii este baza vieții creștine, pentru că este despătimire și iluminare. Pacea interioară este indsispensabilă unei existențe fericite, netulburate, deoarece ea aduce mari virtuți. Iar sfâmtul acesta Petru din Damasc enumeră patru astfel de virtuți: priceperea (lămurirea), înțelepciunea, bărbăția și dreptatea. Iată ce mare dar este pacea interioară, care mântuiește mii în jurul tău, cum zice sfântul Serafim al Sarovului.
• Tulburarea, în schimb, este îndobitocire, împielițare, înfricoșare și îndiavolire.
• Poți păstra pacea interioară, dacă îți găsești echilibrul. Roagă-L pe Împăratul Slavei să intre în viața da! Dușmanii păcii interioare sunt oboseala, frustrarea și enervarea. Prietenii păcii interioare sunt calmul, nerăzbunarea, înțelegerea și altruismul.

Atâta vreme cât creștinismul nu revine un mod de viață plin de speranță sfântă, pseudo-religiile corporatiste ne vor sufoca.

• Demonizarea adversarului nu este un principiu evanghelic, zise părintele de ziua celor 13 cuvioși de la Kantara, uciși de latini în 1231.

Sursa neliniștilor este faptul că primim tot ce vine în viața noastră ca mari nenorociri (ne doream altceva, pentru noi conta ce vrem noi), când – de fapt – ele erau cele mai mari binecuvântări (șanse de a ne trezi, de a ajunge – în sfârșit la liman / lumină).

• Avem încredere în divinitate. Avem speranță în infinit. Avem credință în iubire. Avem totul, pentru că Îl avem pe Dumnezeu.

• Iartă totul, ca pacea mesianică să domnească în tine, să împărățească pe veci, zise părintele la litia sfinților Constantin și Elena.

Lumea întreagă zace sub puterea celui rău, zice sfântul Ioan Evanghelistul, pentru că lumii îi lipsește exact dragostea eliberatoare.

• Omul poate supraviețui fără a vorbi, dar fără a iubi totul ar fi ruinat, zise părintele de ziua sfintei Iulia din Cartagina, care a pătimit în Corsica.

Ce am fi fără dragoste?! Fără dragoste, am fi ratați, nefericiți, morți. Dacă am fi nevoiți să alegem un singur lucru să luăm cu noi, acesta nu ar fi hamsterul.

• Falsa dragoste: dragostea de slavă, dragostea de argint, dragostea de plăcere…
• În miezul fiecărui om se ascunde scânteia dragostei.
• Viețuirea plină de dragoste: nu ofta, nu judeca, nu supăra! Poți să viețuiești în lume, cum zice cuviosul Ambrozie, numai nu în văzul lumii. Ca să dobândești dragostea veșnică, să fii fie de fier (răbdarea), fie de aur (smerenia). Scoate îngrijorările inutile și umple sufletul de rugăciune. Să fii Serafim în rugăciune, Heruvim în lucrare și Înger în purtare!
• Roadele sunt puține, numai păcatele multe. Patimile nu se vindecă prin metode, ci prin har. Fără dragoste, lumea se descompune.
• Cine nu dobândește dragostea, acela nu va intra în rai, va fi reținut la vămi. Dragostea este resimțită ca un cutremur: tânjim după Cel iubit. Când Te gândești la măreția Lui, te cutremuri. De la leagăn la mormânt, dragostea e cea care te călăuzește.
• Cuviosul Serafim Zvezdinski a fost executat de comuniști în 1937, la Omsk. Înainte de martiriu, a fost vizitat în închisoare de Hristos în haine albe. Liniștea primită nu poate fi descrisă… Acest cuvios vorbește despre pietrele prețioase necesare creștinului: dragostea, smerenia, pacea, bucuria.

Părintele le vorbește ucenicilor despre strictețea de a nu îi permite celui-plin-de-ură să ne stăpânească. Eu sunt foarte bucuros, deoarece părintele tocmai m-a chemat la un eveniment duhovnicesc de la biserica unde slujește. Sunt bucuros că s-a gândit la mine, că i-am auzit glasul și că vom sluji împreună. Cuvintele părintelui sunt inspirate azi din opera sfântului Atanasie:

• Mai are acces Hristos în viața noastră, în spațiul nostru public? Cine își neagă valorile, înseamnă că vrea să moară. Dincolo de tulburări, identitatea creștină e departe a fi pierdută: încă există dragoste, mai puțină decât ar trebui, dar există.

De ziua sfintei Teodosia, părintele recitește profeții. Nu mai este credință, nici iubire, nici cunoaștere în țară, poporul a uitat pe Domnul, zice profetul Osea. Dar numai El vindecă rănile noastre, iar venirea Lui e sigură ca ivirea zorilor.

• Ateii nu cred în Dumnezeu, ca să nu Îi plătească drepturi de autor!
• Cel mai oribil sclavagism este lipsa iubirii, păcatul. Dar prețul păcatelor noastre a fost achitat, suntem răscumpărați. Suntem liberi, nu mai suntem sclavi, de ce nu suntem recunoscători Eliberatorului? Dumnezeu Se milostivește de noi. Vede că toți suntem supuși morții. Și nu era potrivit bunătății divine să se strice cele făcute de El, cum zice sfântul Atanasie.
• Jertfa divină este un act al dragostei, nu al necesității.Creștinii fug de păcate, nu de realitate. Stăruința în dragoste atrage harul și alungă răul. De la cei plini de râvnă, harul rămâne neretras. Succesul ascetic este garantat de dragostea Lui. Ai grijă, umanismul diabolic se hrănește din arianism.

Cuvântul lui Dumnezeu trebuie mâncat. Este hrana care ne satură foametea duhovnicească. Citind poezia profeților, ne îndrăgostim de Autor. Scopul vieții noastre nu este supraviețuirea lumească, ci înțelegerea voii divine și ascultarea față de ea. Mesia este urât de frații Lui fără un motiv anume, El nu le-a greșit cu nimic. Din moment ce ne certăm pentru încă o felie de pizza, înseamnă că dragostea divină nu a înmugurit în inima noastră. Demonii pleacă numai alungați. Cum poate fi trăită o credință fără sacrificiu?! Doar ereticii nu vor să recunoască pe Mesia, îi deranjează chiar că vorbește despre David sau Avraam. Păstorul ne cheamă pe fiecare pe nume. Nu avem acces la noi înșine decât în Hristos. Drama nu este că nu am ajuns manageri, drama este că nu am devenit noi înșine. Hristos afirmă posibilitatea de a regăsi Viața, Viața divină, Viața absolută, Viața care a precedat lumea și timpul ei. Există și un alt Cuvânt decât cuvântul pe care îl vorbesc oamenii, un Cuvânt care vorbește altfel, spune altceva, Cuvântul lui Dumnezeu. E prea mare ECARTUL (distanța) între Auzire și Ascultare. Greșeala neascultării: ne facem că nu auzim, ne prefacem în ceva ce nu eram. Să redevenim COPII ai Tatălui plin de iubire.

• Asociem tinereţea cu frumuseţea şi nu cred că greşim. Cu prospeţimea şi nu cred că ne înşelăm. Cu întrebarea şi nu cred că avem răspunsul. Cu vremea îndrăgostirii şi nu cred că suntem frustraţi. Cu sănătatea şi nu cred că suntem recunoscători. Cu vârsta mesianică şi nu cred că ne-am pierdut speranţa. Cu zâmbetul şi nu cred că vrem să fim trişti. Cu limpezimea şi nu cred că vrem să fim confuzi. Cu plinătatea vieţii şi cu veşnicia, cu lipsa grijilor şi a banilor, cu cântece şi pauze, cu muncă şi cu studiu.

pr. Marius MATEI