Rusalii: Ispita dezarmării duhovnicești
Share
Este dificil să deții controlul, atunci când tot contextul se resetează și este un sentiment de siguranță să știi că Hristos nu a pierdut situația din mână nici o clipă. Războiul cu propriile patimi nu poate fi evitat, ci – cel mult – amânat, nicidecum în avantajul nostru. Conflictul cu răutatea din noi este just, deoarece este necesar, iar armele duhovnicești sunt permise, întrucât nu mai există altă speranță, decât Hristos. Nu vremurile sunt grele, păcatele sunt grele.
Necuratul vrea să ne dezarmeze spiritual.
1. Mai întâi, încearcă să ne ofenseze (să ne inducă frica).
2. Apoi, urmează scăderea încrederii în valorile pe care le respectăm (apar tristețea și singurătatea).
3. Și, pe cât posibil, necuratul vrea să genereze ură, în locul dragostei firești (cea mai urâtă boală este necredința).
4. În final, cel fără arma Crucii este distrus (cei ce mor pe Cruce cu Hristos, aceia vor învia împreună cu El).
Acțiunea de dezarmare presupune un ansamblu de măsuri privind lichidarea armamentului duhovnicesc: postul și rugăciunea. Fără muniția duhovnicească, pierdem credința, ca platoșă (scut) a dreptății. Omul care nu postește și nu se roagă hălăduie pe câmpul de bătălie și râde nebunește de cei din tranșee. Este extrem de vulnerabil, iar miza este enormă. Întotdeauna, dezarmarea se face cu forța. Pentru a nu fi dezarmați, oamenii nu trebuie să se lase CAPTURAȚI de inamic. Hristos a eliberat toți prizonierii, doar că unii preferă să se întoarcă împotriva Salvatorului și să trădeze.
Oamenii pierd iubirea din cauză că fug de orice formă de sacrificiu. Renunță la luptă, adesea înainte de start. Li se pare prea dificil, dar este doar o părere falsă, o înșelare, ca atâtea altele. Necuratul nu mai are ce să ne spună, mesajul lui este epuizat, de vreme ce iadul a fost prădat. În schimb, starea de fericire este o continuă convorbire cu Dumnezeu Cuvântul.
Fericirea lumească nu este accesibilă tuturor, din motive economice și sociale. Fericirea veșnică este pentru toți. Este ciudat cum mulți vor ceva la care nu au șanse și resping veșnicia, la care au șanse reale. Cei mai mulți se dezarmează singuri, văzând cât de puțini aleg mântuirea. Uită că formează o majoritate, Dumnezeu este de partea lor. În procesul de deprindere a virtuților, cel mai mare păcat este să nu îți pese. Oamenii au aceleași patimi ca în secolul VII, deoarece diavolii sunt aceeași și ispitesc la fel. Sunt dezarmați prin aceeași metodă: decredibilizarea. Autosuficiența duce la zgârcenie, imposibilitatea comuniunii.
De fiecare dată când citim Sfânta Scriptură, facem un pelerinaj în Țara Sfântă și ne întărim defensiva duhovnicească. De fiecare dată când oile sunt risipite, păstorul a fost – în prealabil – bătut (Marcu 14, 27). Această tactică obsedantă, repetitivă a necuratului descoperă limitele ispitei. Doar Duhul Sfânt înnoiește, înarmează sufletul și revigorează întreaga creație. Sclavul (patimilor) trebuie să își dorească mântuirea, nu să aibă proprii sclavi. Adesea, cea mai mică minciună se poate transforma în cel mai mare păcat. Doar persistența în adevăr eliberează.
Norii nu aduc numai necazuri și tulburare, ci aduc culoare în curcubeul speranței. Omul încercat se înarmează zilnic cu rugăciune. Nu poți traversa marea dacă doar privești apa, trebuie să înoți, fără frica de înec. În această luptă, nu te gândi la înfrângere. Cu Hristos, nu ai cum să pierzi.