LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Câteva indicii despre Religie şi relaţia sau raportarea acesteia la sănătatea omului contemporan…

Share
 
 
Ştim cu toţii că omul este un univers deschis, limitele acestui univers fiind aceleaşi dintotdeauna: abisurile tenebroase ale căderii, ale păcatului şi ale patimilor şi înălţimile sau piscurile senine ale virtuţilor. Păcatele, patimile, ca fiind isbucnirile cele mai violente şi grosiere ale energiilor şi resurselor umane, şi virtuţile, care constituie adevărata vocaţie şi lucrare a omului, au fost aceleaşi de la început, deşi au fost numite diferit. Ceea ce s-a schimbat nu este atât modul lor de desfăşurare, cât mai ales intensitatea şi generalizarea lor – susţine Părintele Ioan Cristinel Teşu, în lucrarea sa „Omul – Taină Teologică„ – apărută la Editura ,,Christiana„ din Bucureşti.
            Păcatele contemporane sunt aceleaşi cu păcatele primilor oameni după cădere. ,,Însă, în timp ce oamenii de atunci experiau păcatul ca pe o cădere, o rupere şi o înstrăinare de Izvorul vieţii şi de temeliile ontologice ale lumii şi trăiau această ,,sfâşiere a firii,, în pocăinţă neîncetată şi cu speranţa necontenită a mântuirii, astăzi, ceea ce altădată însemna o gravă abatere, accidentală totuşi, a firii de la chemarea ei divină, tinde să se generalizeze şi să devină normalitate, chiar o a doua natură, la nivel planetar,, – susţine acelaşi Părinte Profeosr Ioan Cristinel Teşu.
            După veacuri de cercetare şi investigare anatomică şi medicală, trupul omului, constituţia sa fizică, este bine cunoscută. Ceea ce rămâne o taină, pe care teologia o expune în toată bogăţia şi frumuseţea sa, este infinita viaţă spirituală, duhovnicească, a acestuia.
            Lumea, timpul, omul fac tot mai mult obiectul analizei şi al reflexiei ştiinţelor descriptive, naturale, fizice şi exacte. Concluziile la care conduce, însă, acest mod de abordare nu sunt dintre cele mai mulţumitoare pentru filosof sau moralist. Reducerea faptului sufletesc la sfera  fiziologicului şi a psihologicului, a evoluţiei la dizolvare pot satisface, poate, doar o curiozitate ştiinţifică, nu şi dorul şi efortul moral. Spaţiul şi timpul sunt privite doar în perspectiva fizică, în baza interacţiunii lor, iar omul, într-un astfel de cadru, se simte stingher şi străin.
            Trebuie să reţinem faptul că taina omului nu se cuprinde şi nu se închide în el însuşi, ci se  raportează la Arhetipul după care a fost el a creat şi spre care tinde – Dumnezeu. Ontologia sa este iconică, adică ne conduce spre Dumnezeu, a cărui icoană imperfectă, dar în continuă epectază, este omul. ,În profunzimea tainei sale, omul nu există doar pentru sine şi prin sine, ci prin voinţa Creatorului său şi pentru semenii săi. Dependenţa de Dumnezeu – Părintele său ceresc – şi de semenii săi sunt cele două aspecte fundamentale ale existenţei umane. Omul nu îşi este nici măcar lui un centru şi nu îşi este suficient sieşi, ci se află permanent în legătură cu semenii săi, îndreptându-se, prin legea iubirii, spre Dumnezeu şi aceştia,, – afirmă tot Părintele Profesor Ioan Cristinel Teşu.  
            Într-o abundenţă de antropologii şi psihologii, soluţia teologică întregeşte şi încununează toate celelalte elemente ale discursului antropologic, şi aceasta la un mod ontologic, profund optimist şi pozitiv, într-o perioadă în care, datorită egocentrismului luciferic, recursul la cuvintele inspirate ale adevăraţilor Părinţi duhovniceşti pare inoportun, perimat şi anacronic.
            Criza sau drama omului modern şi a lumii în care trăieşte, cum pe bună dreptate constata marele moralist român – Profesorul Constantin Pavel în lucrarea sa ,,Problema răului la Fericitul Augustin,, este că ,,piere şi nu-şi dă seama de unde-i vine pieirea. Aruncă vina pe crizele economice, sociale şi politice, socotindu-le ultimele şi singurele cauze ale răului de care suferă, dar ignoră cauza adevărată a tuturor relelor: păcatul,,. Cauza acestei tragedii a omului contemporan o constituie antropologia greşită de la care se porneşte în desluşirrea şi explicarea tainei umane, din perspectiva originii şi finalităţii sale. ,,Nu s-a înţeles că omul este o fiinţă naturală, însă, în acelaşi timp şi într-un anumit sens, şi supranaturală, coruptă şi fără har, dar având un scop supranatural. Omul a fost considerat numai în chip natural. Tăindu-i-se legătura cu Dumnezeu şi fiind redus la propriile lui forţe naturale, omul a devenit robul nevoilor şi plăcerilor. Lipsit fiind de suportul spiritual al religiei, nimic nu-l mai poate apăra împotriva haosului. Umanismul antropocentric nu sfârşeşte, cum s-ar crede, printr-o afirmare a omului, ci printr-o negare a lui… ,,Afirmă acelaşi Profesor Constantin Pavel în aceeaşi lucrare.
Convingerea noastră este că singură antropologia creştină are puterea de a aduce liniştea atât de mult căutată, pentru om şi pentru lume, linişte izvorâtă din iubirea lui Dumnezeu şi împărtăşită lumii prin om – ,,cununa creaţiei,,.
În altă ordine de idei, cu precădere în ultimii ani s-au făcut studii de specialitate în care s-a analizat rolul pe care-l are credinţa sau spiritualitatea asupra sănătăţii omului.
 
Vreme de zece ani au fost intervievate şi analizate 22.000 de pesoane în cadrul universităţilor Texas, Colorado şi Florida1. După strângerea şi sistematizarea rezultatelor s-a ajuns clar la constatarea: cine crede, trăieşte mai mult. S-a ajuns din perspectiva ştiinţelor religioase să se constate că „creştinul se întristează şi trece prin perioada de doliu altfel”2. Au urmat alte numeroase studii făcute de medici, psihologi şi sociologi care au adăugat: cei credincioşi se vindecă după operaţii mai bine şi mai repede decât cei necredincioşi. Cei care cred ajung foarte rar în depresii, iar când ajung scapă mult mai repede. De asemenea, s-a precizat că riscul de a suferi de tensiune arterială de către ateii fumători este de patru ori mai mare, decât la credincioşii fumători.
 
Foarte multe studii şi analize arată avantajele credinţei pentru sănătate şi doar 4% susţin şi influenţe negative. În modul cel mai pregnant sunt evidenţiate avantajele credinţei asupra sufletului (Psyche), adică un sentiment de mai bună simţire, de confort psihic, de mulţumire, optimism, sens al vieţii şi mai puţin sentimentul singurătăţii, al fricii, al depresiilor ori gânduri de autodistrugere. Profesorul psihiatru şi neurolog Dr. Raphael Bonelli a scris despre influenţa benefică şi psihohigienică a religiozităţii. „Oamenii religioşi sunt mai ocrotiţi şi mai feriţi de pericolul dependenţei (droguri, alcool), al depresiilor şi al sinuciderii”4Aceasta nu însemnă că religiozitatea se poate oferi în locul medicinii. Omul religios trăieşte adesea mai sănătos fiindcă el nu face exces de alcool, nu consumă droguri, mănâncă cu cumpătare, duce o viaţă sexuală ordonată, apreciază familia, luptă împotriva egoismului. Religia în calitatea şi sensul ei de legătură cu Divinitatea poate birui şi depăşi frici şi stări sufleteşti apăsătoare.
 
Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau obiectele sfinţite. Oameni de ştiinţă din Sankt Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul „material“ al acestui fenomen dumnezeiesc.
S-a afirmat şi din perspectivă nereligioasă şi ştiinţifică: „Rugăciune este un remediu puternic… Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei“5. Treapta superioară a convorbirii cu Dumnezeu este rugăciunea curată, cea făcută, cum ne învaţă Sfinţii Părinţi „în mintea nefurată de gânduri, de concepte, de închipuiri, şi este rezultat al unei curăţiri profunde a omului de păcate şi de patimi… o mintesupra-plină de Prezenţa lui Dumnezeu”6. Profesorul Slezin a măsurat puterea rugăciunii.
 
El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a obţinut un fenomen neobişnuit – „stingerea“ completă a cortexului cerebral. Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută „trezie uşoară, în rugăciune” şi a dovedit că are o importanţă vitală pentru orice persoană. Rugăciunea este – spunea în anul 2005 generalul Phillippe Morillon, parlamentar european – un mijloc pe care noi îl deţinem şi prin care putem să schimbăm multe.
 
Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală, cât şi cea fizică.
 
 
Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii
 
Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică Sankt Petersburg a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui.
 
 
Rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile
 
 
Se ştie că după explozia de la Cernobâl, instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacitatea de măsurare a instrumentului. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală. „Locaşul de închinare este centrul liturgic al creaţiei, el este locul prezenţei şi lucrării lui Dumnezeu cel în Treime, a Cărui sfinţenei transfigurează acest spaţiu şi sfinţeşte astfel pe om şi întreaga creaţie”7. Biserica este un locaş al lucrării harului, energiile divine necreate sunt prezente şi lucrătoare în lumea noastră materială, creată.
Oamenii de ştiinţă din Sankt Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăţi vindecătoare. De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor. Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos, aceleaşi sunete împrăştie şi risipeşte norii ameninţători cu grindini şi furtuni nimicitoare. Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ: omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică. Bunii şi străbunii noştri nu începeau să mănânce din pâinea nouă înainte de a o însemna de trei ori cu semnul crucii, de asemenea, înainte de a bea apă – pe câmp, pe dealuri sau prin păduri – se însemnau cu semnul sfintei cruci..
 
Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală Sankt Petersburg a analizat apa înainte şi după sfinţire. A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare. Astfel, îndrumările ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă, reală şi absolut benefică.
Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale. Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat. În mod lămurit este cauza acestei puteri unice de a vindeca8. Dumnezeu Ziditorul lumii materiale şi spirituale, prin purtarea de grijă asupra firii înconjurătoare, lucrează prin harul Duhului Sfânt, prin energiile Sale necreate asupra lumii şi a supra omului pe calea noastră spre împărăţia veşnică.
 
De fapt, unii oameni de ştiinţă, au fost capabili să măsoare unele efecte, dovedind cu mijloacele ştiinţifice actuale ceea ce Sfinţii Părinţi ştiu, prin experinţă, de 2000 de ani, dar „mecanismul“, fiind divin, nu poate fi explicat în termeni omeneşti.
Oameni care erau la un pas de moarte sau pacienţi în spitale de boli mentale au suferit transformări miraculoase. Nu numai că le-a dispărut obsesia alcoolului, dar au ajuns să aibă o bună sănătate. Pentru a-şi menţine această stare, continuă să se roage, să practice cei doisprezece Paşi şi să se abţină de la orice substanţă cu proprietăţi psihotrope recomandă Părintele Meletios Webber9, în cartea sa: Twelve Steps of Transformation. Religia reprezintă calea cea mai bună şi sigură de ieşire din starea de neiubire sau de ură, credinţa în Dumnezeul iubirii îmi dă mie putere să mă vindec de rănile urii10, mâniei, egoismului şi de toate păcatele, mă pot curăţi ca să mă apropii de Dumnezeul Iubire, Lumină şi Desăvârşire.
Omul religios cu toate că trăieşte în aceaşi lume cu cei nereligioşi, dar el trăieşte altfel, căci el are perspectiva veşniciei. Credinţa în Dumnezeu îmi dă o altă atitudine de viaţă atât socială cât şi familială. Mă comport în societate ca unul ce am convingerea existenţei lui Dumnezeu şi îmi rânduiesc viaţa socială având o conştiinţă trează şi o legătura cu Domnul vieţii. În familie credinciosul va avea o atitudine încununată de iubire agapică şi nu de calcule egoiste, sociale sau materialiste. Copiii sunt primiţi şi trataţi de către omul religios ca daruri ale lui Dumnezeu11, prin prezenţa lor inocentă şi gingaşă vine Dumnezeu în casele noastre. Ei sunt o prezenţă divină în familie, iar Sfânta Treime este simbolul supremei iubiri în viaţa de familie. În familia creştină este acasă comuniunea membrilor întreolaltă, dar şi cu celalţi oameni şi mai ales cu Dumnezeul iubirii şi al comuniunii.
 
Cu alte cuvinte, aşadar, atunci când defineşte omul, spirirualitatea ortodoxă, de exemplu, vorbeşte despre el cu sfială duhovnicească şi îl numeşte ,,taină teologică,,. La fel, întreaga sa viaţă sau întregul dinamism al vieţii sale duhovniceşti, în centrul căruia se află sistemul minte – inimă, constituie o taină. De aceea, teologia are o cunoaştere mai adâncă, interioară despre elementele acestei taine. Încercările ştiinţelor naturale şi experimentale de a o exprima, în termenii conceptelor închise, structuraliste, se  lovesc de insuficienţa obiectelor şi metodelor de cercetare şi de neputinţa minţii noastre slăbite de păcat. ,,Problema vieţii şi a bogăţiei sale de semnificaţii spirituale n-a putut fi epuizată sau măcar parţial rezolvată nici de psihologia experimentală şi nici de psihanaliza abisală sau a profunzimilor. Încercările de a raţionaliza sau conceptualiza taina vieţii omeneşti, pe care o exprimă existenţa umană spirituală, de a explica prin categoriile limitate şi prin intermediul metodelor şi demonstraţiilor ştiinţifice taina sa inefabilă eşuează. Ea nu poate fi epuizată prin metodele obişnuite ale ştiinţei experimentale şi logice, nu poate fi circumscrisă în cadrul limitat al cunoaşterii ştiinţifice. Orice astfel de abordare a tainei sufletului omenesc reperezintă o cunoaştere aparentă şi cel mult parţială,, – afirmă acelaşi Părinte Ioan Cristinel Teşu de la Iaşi.
 
Precum Dumnezeu este infinit, iar urcuşul spre El are caracterul unei permanente epectaze, se pot exprima anumite răsături ale creştinului, aflat pe diferite trepte ale desăvârşirii, fără, însă, a se putea exprima totul. Persoana umană nu poate fi limtată la calcul aritmetic sau cantitativ, pentru că taina sa este inepuizabilă, este inepuizabilă, este un univers de taine.
A încerca să înţelegi omul înseamnă, pentru părinţii duhovniceşti ai Răsăritului, a încerca să înţelegi eforturile fiinţei umane în dorinţa neîncetată de a înainta spre Arhetipul ei, altfel această înţelegere este doar una parţială, fragmentară, înseamnă o exprimare a relativului uman în raport inegal cu ceea ce nu este el – Absolutul divin – susţine Paul Evdokimov.
Oricât ar fi analizat, omul se ridică deasupra oricăror examene, anamneze, rămânând permanent o enigmă sau un mister, o taină, un αγνοστος – o ,,fiinţă necunoscută,, – după cum spune Alexis Carrel – în cartea sa ,,Omul, fiinţă necunoscută,, cea mai mare necunoscută, taină, enigmă şi mister al lumii create. 
 
 
Câteva referinţe bibliografice:
 
*De mare ajutor, în elaborarea acestui eseu teologic, mi-a fost articolul: „Religia şi sănătatea omului”,semnat de către Pr. Dr. Nicolae Dura de la Viena, şi publicat în revista „Telegraful Român” de la Sibiu, nr. 25 – 28/1 şi 15 iulie 2012, pag. 7.
*Capitolul 2.3 prescurtat din referatul susţinut la Facultatea de Teologie Andreiana din Sibiu (7 şi 8 iunie 2012) în cadrul programului Erasmus (Teaching Mobility. Teaching programme. Academic year 2011/2012) încheiat între Universitatea L. Blaga din Sibiu şi Colegiul Universitar de Pedagogie bisericească Viena/Krems din Austria.
1 Rezultatele acestor studii au fost publicate în lucrarea: Glauben heilt – Beten hilft – Und Ärzte können es beweisen. Wer glaubt, lebt länger, Verlag Ueberreuter, Wien 2000, de către Hermi Amberger. Autoare s-a născut în Viena şi a studiat: engleză, franceză şi teatru. Este jurnalistă şi publică în: Vogue, Profil und Kurier, trăieşte la New York şi Viena.
2 Engelbert GROß, Religion als Wahrnehmung. Konzepte und Praxis in unterscxhiedlichen Kulturen und Kirchen, Lit Verlag, Berlin 2006, p. 27.
3Das Ergebnis einer Untersuchung der Christian Medical Fellowship (CMF/Christliche Mediziner-Gemeinschaft) mit Sitz in
Doi medici londonezi: Alex Bunn şi David Randall au analizat 1.200 de studii internaţionale şi 400 de articole de specialitate şi au ajuns la concluzia că cine crede în Hristos Domnul trăieşte mai mult (cu 7 până la 14 ani) şi mai sănătos3. 90% dintre aceste
 London. Qelle: www.idea.de (28.04.2011). Tot aici poate fi amintită şi lucrarea: Raimar KREMER,Religiosität und Schlaganfall, Petr lang Verlag, Frankfurt am Main, 2010, p. 290.
Psychiater: Religion kann Ihre Gesundheit fördern, Der Sonntag, Kathpress Wien, 14.02.10.
5 Valeri SLEZIN este şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Sankt Petersburg.
6 Adrian LEMENI, Pr. Răzvan IONESCU, Teologie ortodoxă şi ştiinţă, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti 2007, p. 291.
7 Dr. LAURENŢIU Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, Catedrala spaţiul veşniciei, în Catedrala mitropolitană din Sibiu, Editura Andreaiană Sibiu 2011, p. 7-8.  
8 Maria NEAGU, Oamenii de ştiinţă din Petersburg au descoperit „mecanismul” puterii vindecătoare a sfintelor moaşte, în Viaţa cultelor, Buletin săptămânal de informare religioasă, Anul XX, nr. 941-942, 15 iunie 2012; Tradus din rusă în engleză de Julia Bulighina, iar din engleză în română de Cristina M. C1999-2009 „Pravda Ru”
Paşii transformării. Un preot ortodox vorbeşte despre cei 12 Paşi, Traducere din limba engleza şi note Nicoleta Amariei şi Claudia Varga, Editura Kolos, Iaşi – 2008. Autorul este arhimandrit şi slujeşte în Biserica Ortodoxă din America.
10 Klaus Dieter MÜLLER, Ist Religion noch ein pädagogisch bedeutsamer Anspruch?, în: Anzeiger für die Seelsorge. Zeitschrift für Pastoral und Gemeinde, ianuarie 2012, p. 34. 
11 BUNDSCHUH-SCHRAMM Christiane, Mit Kindern kommt Gott ins Haus. Wie religiöse Erziehung gelingt, Ostfildern: Schwabenverlag AG, 2007, 175. 
 
 
Stelian Gomboş
 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *