LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Ce bine este fără televizor!

Share

De când sunt în Biserică tot aud oameni care spun că au renunțat la televizor, că nu se mai uită deloc, și mă tot gândeam să ajungem și noi să facem la fel. Dacă ar fi fost după mine, lucrurile ar fi fost mai simple, dar trebuia să-mi conving și soția de acest lucru.

N-a fost greu să ne despărțim de televizor pentru că n-am realizat acest lucru deodată, brusc, ci a venit de la sine.

În primii doi ani de căsătorie mergeam amândoi la servici și eram mai tot timpul plecați. Când ajungeam acasă mai ieșeam la plimbare, eu mai lucram la calculator sau citeam câte ceva, pe atunci fiind student la Facultatea de Teologie din București. Ne mai uitam și la televizor, dar mai rar. Nu simțeam nevoia, deși amândoi veneam din două familii în care televizorul era mai tot timpul deschis.

Am încercat întotdeauna să căutăm să ne bucurăm de timpul liber alături de prieteni sau pe afară și mai puțin la televizor.

De când ne-am căsătorit am stabilit să nu punem televizor în dormitorul nostru pentru că mereu vom fi ispitiți să-l deschidem și să lâncezim în fața lui. Am avut un singur televizor pe care l-am așezat în sufragerie.

A venit primul nostru copilaș, Sofia, și timpul nostru liber îl dedicam în mare parte ei. Televizorul pierduse și mai mult teren în mințile noastre. Mai deschideam uneori pe la știri sau în weekend.

Ne-am mutat la Galați și aici țin minte că mă uitam eu mai des pe la talk-showurile politice fiind în preajma alegerilor prezidențiale. Mă uitam și pe la meciurile din Champions League.

A apărut în viața noastră și Ilinca, a doua noastră fetiță, și am devenit și mai ocupați.

Totuși Sofia crescând am lăsat-o să privească la desenele animate pe Minimax, considerându-le mai puțin nocive decât filmele animate de pe Cartoon Network sau de pe alte posturi, carepromovau foarte puternic violența și limbajul trivial.

Cu timpul am ajuns să nu ne mai uităm deloc la televizor, eu având multe de făcut cu site-urile și cu Asociația, iar Iulia având mai tot timpul grijă de fetițe. Astfel că în ultimii doi ani mare parte din timpul în care televizorul a fost deschis era puțin dimineața la desene animate.

Ne mai uitam și noi la câte o emisiune, dar mai rar.

Totuși nu eram mulțumit că fetele se uitau câte o oră-două la desene, chiar dacă filmele păreu destul de nevinovate, fără să promoveze lucruri rele. Le lăsam la desene când aveam nevoie de puțin timp liber prin casă pentru curățenie sau alte activități, în care ele să nu-și bage năsucul și mai tare să ne încurce.

De la o vreme începusem să observăm în comportamentul Sofiei atitudini pe care le prelua din desenele animate: gesturi și cuvinte care nu ne plăceau. Unele desene promovau competiția, care să fie primul, cine să fie mai bun, altele aveau copilași alintați și egoiști care nu împărțeau cu alții lucrurile lor, și simțeam cum Sofia rezonează cu ele și se comportă ca atare prin casă. Prin urmare am început să limităm timpul în care le lăsam la desene.

Tabăra de la Mănăstirea Putna de vara aceasta a schimbat ceva în noi și am prins curaj să renunțăm a ne uita la televizor definitiv. În tabără eu cu fetele am stat cazați la Mănăstirea Sihăstria Putnei, unde părintele Atanasie ne-a primit cu drag și ne-a invitat să participăm la programul mănăstirii. Așa se face că fetele timp de 4 zile au mers regulat la slujbe și la masă în trapeza mănăstirii Eu eram ocupat cu organizarea. În restul timpului se jucau în aerul curat de munte, și dormeau. Au găsit acolo și alte fetițe și intraseră într-un program zilnic care, simțeam eu, că le aducea folos duhovnicesc.

Bucuria pe care am simțit-o la slujbe și în momentele în care am discutat că părinții monahi de acolo, m-au ajutat să înțeleg că trebuie să începem a duce o viață mai curată, mai sfânta, și să lepădăm cele lumești mai mult.

Tabăra de la Putna m-a alimentat duhovnicește foarte mult și mi-a adus aminte că starea aceasta sufletească pe care o avem noi la oraș, chiar dacă suntem apropiați de Biserică, este o umbră a adevăratei lumini dumnezeiești pe care trebuie s-o simțim în suflete atunci când ne apropiem de Dumnezeu.

Ne-am întors acasă și am hotărât să nu mai deschidem televizorul deloc. L-am scos din priză și acolo l-am lăsat. Fetele de câteva săptămâni nu se mai uită la desene și nici nu-și mai aduc aminte de televizor.

Suntem mai liniștiți. Nu mai știm ce se îmtâmplă prin țară, dar nici nu ne interesează.

Nu mai suntem tulburați. Nu mai percepem normalitatea după reperele de la televizor.

Nu mai simt nevoia să mă uit la meciuri. M-am săturat de talk-showuri și de scena politică. Nu mai sunt emisiuni care să mă atragă să mă uit.

Fetițele își caută de joacă prin casă în tot felul și ieșim în parc sau pe afară în fiecare zi.

Dacă l-am fi scos din casă poate ar fi existat o frustrare în mintea nostră că nu mai avem televizor și că am fi putut să vedem cutare și cutare lucru. Acum îl avem tot timpul, putem să-l deschidem când vrem, dar nu ne mai atrage.

Nu-mi vine să cred că am reușit acest lucru!

Cel mai bucuros sunt pentru fetițele noastre care ar fi putut învață multe prostii. De la o vreme Sofia, crescând, simțea nevoia să se uite și la altceva, nu numai la desene animate, și învățase să schimbe posturile singură. Uneori ajungea pe canale care promovau tot felul de mizerii morale și prostii. Un alt lucru nociv pentru fete au fost reclamele difuzate între desenele animate. Unele din ele se adresau copiiilor impulsionându-i să-și dorească tot felul de dulciuri nesănătoase, iar altele se adresau mamelor: machiaje, aparate de epilat, creme, etc. în toate apărând femei îmbracate sumar și provocator. În plus de asta pe postul Disney Channel pe care se difuzează faimoasele desene cu Mickey Mouse se transmit și unele seriale cu tineri americani, până-n 14-15 ani, care știți foarte bine ce vorbesc și ce fac.

Televizorul este din punctul meu de vedere sursa numărul unu de infecție morală în casă. Copiii lăsați în fața televizorului vor fi infectați sigur cu atitudini și comportamente care își vor arăta „roadele” lor nu peste mult timp.

Înainte mi se părea că ești așa ciudat să nu ai televizor și să nu te uiți deloc. Astăzi văd lucrurile total invers.

Sergiu Moroianu, unul dintre cei mai buni matematicieni ai României, care a studiat la MIT spunea:

„La noi acasă nu există televizor. Cred că a renunţa la televizor este una dintre condiţiile necesare, nu şi suficiente, pentru o viaţă plăcută Domnului pe acest pământ. Sper că nu dezamăgesc, dar nu doresc să apar la televizor. Mi-am format o atitudine de viaţă în refuzul televizunii, ca mijloc de influenţare. Cred că uitatul la televizor este nociv, indiferent de conţinut. (…) Părinţii mei nu au fost membri PCR, am avut o copilărie săracă material, dar o calitate a vieţii pe care nu o mai pot oferi azi copiilor mei. Era o ţară onestă, care muncea şi îşi plătea datoriile. Punctul cel mai criticabil a fost, probabil, restrângerea libertăţilor individuale. Poate părea paradoxal, dar cel mai atrăgător aspect pentru mine a fost absenţa televiziunii ca un centru al vieţii oamenilor. Când sunt primit în vizită cu aparatul TV aprins – nu mi s-a întâmplat decât la noi în ţară, niciodată în străinătate – îmi amintesc, cu nostalgie, de Epoca de Aur. Dar sunt convins că România de azi poate să se ridice din nou măcar la nivelul acelor timpuri.”

Claudiu BALAN

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *