LOADING

Type to search

Cea mai mare porunca

Ortodoxie si traire

Cea mai mare porunca

Share

“Invatatorule, care este cea mai mare porunca din Lege!?” (Matei XXII, 36)

Voi ce ati fi raspuns? Sau mai bine: va intereseaza raspunsul Invatatorului? Poate ca am scazut numeric, cantitativ cei doritori de Frumos, dar trebuie sa crestem valoric, calitativ (pr. Andrei Coroian de la Deva). Si eu am primit multe intrebari din partea tinerilor si/sau a batranilor. Numai ca majoritatea erau ironice, bascalioase. Nu ii interesa un raspuns compentent, ci se aflau in treaba. As putea da multe exemple, dar nu vreau sa smintesc.

Vorbim despre conditia umana din punct de vedere social. In fata vesniciei, primeaza conditia omului pacatos: reintors sau nu catre Tatal. Invatatorul ii invata prin acest raspuns, de fapt, cum sa scape de murdaria extrema si cum sa se infrumuseteze. Putem sti teoretic raspunsul la aceasta intrebare. Putem sti mii de citate filocalice. Daca nu vrem sa dobandim si pacea interioara, suntem mai de plans decat paganii. Nu un raspuns ne desfigureaza, ci o atitudine constant ancorata doar in egoism. Daca gresim o vorba, ne corectam. De ce nu facem si o erata a viciilor, nu doar a tastarilor gresite. Am picat Bac-ul la Religie?

Pentru cei care chiar nu stiu raspunsul la intrebarea din preambul, sa citeasca capitolul 22 al Evangheliei dupa Matei. Nu putem randomiza viata noastra, nu pescuim la intamplare, ci respectam planul Scripturii. Asa nu putem da gres. Daca pe Rabi L-au prigonit, sa nu asteptam covoare rosii. Daca pe Mesia L-au ispitit in cuvant, doar-doar il prind cu ceva poticneala, cu atat mai mult pe noi. Sa nu raspundem injuriilor cu raceala, nici indiferentei cu superioritate. Ci raspunsul nostru sa fie rugaciune si iubire.

Sunt multe discutii periculoase azi, mai mult ca oricand. Un neavizat musca usor momeala, nestiind sa discearna, fara ajutorul unui duhovnic, adevarata credinta de origine apostolica de ereziile frumos ambalate si servite gratuit. Ni se ofera fructe interzise, mai ademenitoare, irezistibile. Ni se solicita la maxim rabdarea. Nu vom razbi singuri. Avem nevoie de rugaciunile si de povetele unui duhovnic. Ramasi de capul nostru, ne vom indeparta de pe potecuta smereniei, devenind cu siguranta nu vamesi pocaiti, ci farisei cu lipici la cuvinte.

Nu ne tragem de sireturi cu Mirele Hristos. Il respectam, Il iubim, Ii multumim, nu Il tragem la rost pe degeaba. Nu El e vinovat pentru pacatele noastre. Nu Il vom intreba orice, doar-doar va gresi si vom avea dovezi de prezentat sinedriului actualizat. Si ce? Vom primi, probabil, treizeci de arginti! Si ce sa facem cu ei? Sa luam o tarina, un loc propice pentru mormantul nostru! Nu ne intereseaza ce are de raspuns Iisus, pentru ca vrem sa facem bani, sa vindem terenuri, sa cumparam case si masini. Orice altceva, numai sa nu avem timp si de El. Daca cumva ne dam un ragaz pentru suflet, suntem imediat luati peste picior: Nu pierde vremea cu meditatia despre nemurirea sufletului! Aud atat de des acest cliseu (si inca cateva), incat si-a pierdut deja valoarea peiorativa, e un fel de “Buna ziua”.

Ne pripim sa dam altora lectii, de parca am devenit profesori universitari peste noapte. Uitam de scopul vietii si ne justificam cu mijloace false. Uzitam prea des de time-out-uri, incat iesim din priza partidei, riscand sa pierdem laurii. Daca Domnul nu ne raspunde, nu inseamna ca El nu exista, ci doar ca noi nu Il putem auzi, din pricina infatuarii. Facem clasamente ale sfintilor: ce ne-a apucat? Chiar am auzit persoane spunand ca un sfant e mai mare decat altul. Daca sunt in rai cu totii, mai au rost stangaciile noastre?

Da, ati citit raspunsul: sa iubesti total pe Dumnezeu, fara rezerve, fara interese, fara razgandiri, fara calcule materialiste tradatoare. Doar iubire. Pura, imaculata, rupta dintr-un izvor al paradisului. Daca Il iubesti, renunti la pacatele care te absorb pe dinauntru. Sa nu fim “pacaliti”, mare atentie! Modelul nostru este Mirele Hristos. Noi priveghem, ca sa nu se stearga cerneala Duhului de pe invitatia la nunta. Nu vrem sa captam atentia, ci sa redirectionam preocuparile crestinilor catre Iubitul lor. Nu putem privi zile intregi la tv, ca ne indobitocim. Ia sa ma luam Psaltirea, sa ne angelizam.

 

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *