Cel mai mare păcat al zilelor noastre: oamenii s-au afundat în deznădejde și nu mai cred în Înviere
Share
Deoarece femeile vremii noastre au pierdut această conştiinţă înaltă, au început să nască prunci după trup. Copiii noştri au devenit incapabili pentru credinţă. Adeseori le este greu să creadă că sunt chipul Dumnezeului celui veşnic.
Cel mai mare păcat al zilelor noastre constă în faptul că oamenii s-au afundat în deznădejde şi nu mai cred în Înviere. Moartea omului este considerată de aceştia ca moartea cea din urmă, ca nimicire, în timp ce ea trebuie considerată drept clipa schimbării chipului existenţei noastre, drept ziua naşterii noastre la viaţa cea mai înaltă, la plinătatea vieţii ce aparţine lui Dumnezeu. Cu adevărat Evanghelia spune: „Cel ce crede în Fiul are viaţă veşnică, iar cel ce nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa”(Ioan 3, 36). „Amin, amin, zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă”(Ioan 5, 24). „Amin, amin zic vouă: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac”(Ioan 8, 51). Şi expresii asemănătoare putem aduce din destul.
Adeseori aud de la oameni: – Cum şi de ce se întâmplă toate acestea? Pentru ce majoritatea oamenilor şi-au pierdut capacitatea de a crede? Oare, această nouă necredinţă nu este consecinţa vastei culturi, când ceea ce spune Sfânta Scriptură devine basm, vis irealizabil? Credinţa, capacitatea de a crede, nu depinde în primul rând de gradul de cultură al omului. Într-adevăr, observăm că în vremea noastră, în care se răspândeşte cultura, credinţa slăbeşte, în timp ce ar trebui de fapt să se întâmple contrariul. Adică, cu cât mai vaste devin cunoştinţele omului, cu atât mai multe pricini are pentru a recunoaşte marea înţelepciune a creaţiei lumii.
Aşadar, în ce constă rădăcina necredinţei? Înainte de toate, se cuvine să spunem că subiectul acesta este în primul rând lucrarea părinţilor, a taţilor şi a mamelor. Dacă părinţii se comportă cu seriozitate faţă de faptul naşterii noului om, cu conștiinţa că pruncul născut poate fi cu adevărat „fiu al omului” după chipul Fiului Omului, adică al lui Hristos, atunci se pregătesc pentru această faptă nu aşa cum de obicei se întâmplă ea. Iată un exemplu minunat: Zaharia şi Elisabeta se rugau de multă vreme ca să li se dăruiască un fiu… Dar ce s-a întâmplat? „Şi i s-a arătat Îngerul Domnului, stând de-a dreapta altarului tămâierii. Şi văzându-l, Zaharia s-a tulburat şi frică a căzut peste el. Iar Îngerul a zis către el: Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan. Şi bucurie şi veselie vei avea şi, de naşterea lui, mulţi se vor bucura. Căci va fi mare înaintea Domnului… şi încă din pântecele maicii sale se va umple de Duhul Sfânt. Şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor” (Luca. 1, 11-16).
Vedem în continuare că Ioan, aflându-se încă în pântecele maicii sale, a cunoscut vizita Maicii lui Hristos şi a săltat de bucurie, iar bucuria lui s-a transmis maicii sale. Atunci aceea s-a umplut de duh proorocesc. Altă pildă este proorociţa Ana. Aşa şi acum, dacă taţii şi mamele ar naşte copii, conştienţi de marea însemnătate a acestei fapte, atunci copiii lor s-ar umple de Duhul Sfânt încă din pântecele maicilor lor, iar credinţa în Dumnezeu, Creatorul a toate, ca faţă de Părintele lor, ar deveni pentru ei firească şi nici o ştiinţă nu ar putea să le clatine această credinţă, deoarece „cel ce se naşte din Duh, duh este”.
Aşadar, existenţa lui Dumnezeu şi apropierea Lui de noi este un fapt evident pentru un astfel de suflet. Iar necredinţa celor erudiţi sau a celor inculţi va fi în ochii acestor fii ai lui Dumnezeu ca o simplă dovadă că oamenii aceştia nu s-au născut încă de sus, şi tocmai din această pricină nu cred în Dumnezeu, pentru că sunt numai trup, născuţi din trup. Însă ceea ce constituie o adevărată problemă pentru Biserică, pentru menirea ei, este cum să-i convingă pe oameni că sunt adevăraţi fii şi fiice ai veşnicului Părinte; cum va arăta lumii posibilitatea unei alte vieţi, asemenea vieţii lui Hristos, sau cu cea a Prorocilor şi a Sfinţilor. Biserica este datoare să aducă în lume nu numai credinţa în Înviere, ci şi garanţia pentru ea. Atunci va fi de prisos pretenţia pentru oricare alte învăţături moraliste.
Extras din: Arhim. Sofronie, Taina vieţii creştine
Sursa: ortodox.md
Ce s-ar putea adauga la cele scrise de acesti mari stalpi ai bisericii ( in speta arhimandritul Sofronie, ucenic al Sfantului Siluan Athonitul ).
Decat poate un mic si neinsemnat comentariu al unui mic si neinsemnat cititor.
Sigur nu sunt un om de cultura, dar ca simplu om fost crescut incercand sa mi-i se inoculeze ( la scoala ) o cultura a ateismului comunist.
Nu stiu de ce dar totdeauna m-am opus acestei „culturi” , chiar daca si in familie tatal a fost de aceasi conformatie:ateist comunista.
Pana la urma cred ca, tine de fiinta interioara ce cultura alegi sa imbratisezi, indiferent de cea in care ai crescut.
Desigur,Dumnezeu ne-a inzestrat pe toti cu capacitatea si dorinta de al cauta si calea de al si afla.
Pentru ca nu-i asa Dumnezeu ne cunoaste ” din pantecele maicii noastre”.
Dumnezeu nu predestineaza pe nimeni la viata vesnica sau la osanda vesnica, ci doreste ca ” toti la cunostiinta adevarului sa vina”.
Stim de asemenea din vietile sfintilor ca multi sfinti mucenici s-au nascut in familii pagane.
Pana la urma poate ca, nu este atat de determinata viata religioasa a mamei inainte si in timpul sarcinii, desi este esntial pt. copilul care vine pe lume, sa creasca intr-un mediu propice religios si pios.
Cred totusi ca pana la urma copilul, pe perioda cresterii si dezvoltarii fizice si culturale (crescand in orice mediu cultural ) va avea sansa si nenumarate ocazii (pe care Dumnezeu i le pregateste pe cale) sa intalneasca Adevarul ,cu privire la rostul lui pe lume.
Adica pe Isus Cristos.
Sigur ca,cresterea intr-un mediu cultural contrar acestui Adevar poate fi o frana importanta in descoperirea acestui Adevar si intradevar toata sau aproape toata cultura acestui secol este una a indumnezeirii omului in detrimentul lui Dumnezeu.
Dar trebuie ca , asa cum spune parabola, neghina insamantata impreuna cu graul sa-si produca fructele.
Si apoi va veni secerisul.
Diavolul este disperat stie ca secerisul este aproape si incearca pe TOATE caile posibile sa induca imparatia lui din iad si pe pamant.
Si aceasta o face prin inocularea unei culturi a egoismului, luptei de afirmare a sinelui in detrimentul aproapelui, cultura care nu genereaza decat ura si pizma omului catre aproapele. Deci o cultura opusa celei propagate de Cristos.
Ea este tot mai pregnanta in ziua de azi si devine lege incet pt. Toti.
Totusi este o lucrare a Domnului care sa vadeasca graul de neghina.
Ramane vorba scripturii (citez aproximativ):
Cei rai sa se inraiasca pe mai departe, cei sfinti sa se sfinteasca.
Iertati !
Iisus a zis „Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta;
şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.”.
„Să nu se tulbure inima voastră; credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în Mine.
În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc.
Şi dacă Mă voi duce şi vă voi găti loc, iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu.
Şi unde Mă duc Eu, voi ştiţi şi ştiţi şi calea.
Toma i-a zis: Doamne, nu ştim unde Te duci; şi cum putem şti calea?
Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.”
„Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze.
Aţi auzit că v-am spus: Mă duc şi voi veni la voi. De M-aţi iubi v-aţi bucura că Mă duc la Tatăl, pentru că Tatăl este mai mare decât Mine.
Şi acum v-am spus acestea înainte de a se întâmpla, ca să credeţi când se vor întâmpla. Nu voi mai vorbi multe cu voi, căci vine
stăpânitorul acestei lumi şi el nu are nimic în Mine;
Dar ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl şi precum Tatăl Mi-a poruncit aşa fac.”
Evanghelia după Ioan, Cap. 20 :”Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios.
A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu!
Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!
Deci şi alte multe minuni a făcut Iisus înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta.
Iar acestea s-au scris, ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui.”