LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Conceptia de mantuire ortodoxa versus protestanta

Share

Concepția de mântuire ortodoxă este total diferită față de cea protestantă. În prezentarea de mai jos părintele Steve Robinson face o exemplificare uluitor de simplă cu privire la cele două concepții. În general, termenul de mântuire este folosit într-un dublu înţeles:
– În primul rând, prin mântuire se înţelege activitatea răscumpărătoare a lui Iisus Hristos, realizată pentru toată firea omenească de la Adam şi până la sfârşitul veacurilor;
– În al doilea rând, starea celor ce şi-au împropriat roadele Jertfei de pe cruce. În primul caz e vorba de mântuirea obiectivă sau generală, iar în al doilea de mântuirea subiectivă sau personală. Privită astfel, opera de mântuire a lui Iisus Hristos constă pe de o parte, în eliberarea omului de consecinţele căderii în păcat, iar pe de altă parte, în refacerea comuniunii omului cu Dumnezeu.
(Dogmatica)

Teologia protestantă pune accent îndeosebi pe suportarea mâniei dumnezeieşti, Iisus Hristos aşezându-Se voluntar sub mânia şi pedeapsa lui Dumnezeu, care lovesc omenitatea Sa, suportându-Le până la moarte. Aceasta e teologia crucii. Luther leagă strâns mântuirea obiectivă cu însuşirea ei subiectivă, prin credinţă. Nu obiectiv, ci numai în credinţa personală în Hristos se înving pentru fiecare om puterile nimicitoare. Rezultatul operei mântuitoare a lui Hristos se însuşeşte prin credinţă justificatoare, îndreptătoare. Alte opinii protestante arată că: Hristos, prin credinţa în El, produce doar o înnoire moral-religioasă în om. Alţii zic că ispăşirea nu-i necesară, căci Dumnezeul Evangheliei e superior Dumnezeului Legii. Privită în general şi concepţia protestantă apare unilaterală, deoarece nu are în vedere întreaga complexitate interioară a operei mântuitoare a lui Iisus Hristos. De exemplu, este justă ideea de jertfă substitutivă, dar teologia protestantă, plecând de la deteriorarea ireparabilă a naturii umane, prin păcatul strămoşesc, nu vede în mântuire refacerea naturii umane în Iisus Hristos, ca şi catolicii, interpretează strict juridic jertfa ispăşitoare. Şi pentru catolici şi pentru protestanţi Iisus Hristos apare ca împlinitor sau satisfăcător al legii, pentru întreaga omenitate.

In teologia crestina, exista o ramura aparte care se ocupa de teoria mantuirii si care se numeste „Soteriologie”.
Trebuie spus inca de la inceput ca soteriologia ortodoxa difera foarte mult de cea catolica si de cea protestanta, si de aceea trebuie sa ne straduim sa o cunoastem cat mai bine, pentru a nu cadea in gresala de a imbratisa idei straine Ortodoxiei, care in ultima vreme sunt atat de mult circulate in presa, pe Internet, sau in viata de toate zilele.

Am putea spune ca, dintre teologii ortodocsi ai secolului XX care au tratat acest subiect se remarca parintele Dumitru Staniloae, care ne-a lasat una dintre cele mai profunde analize soteriologice, in partea a patra a Teoriei Dogmatice Ortodoxe, intitulata „Opera de Mantuire a lui Hristos in Desfasurare”.

Teoria mantuirii omului (sau mantuirea personala) se bazeaza pe Teoria Rascumpararii, care afirma ca: omenirea era despartita de Dumnezeu datorita pacatelor si nu era capabila prin eforturi proprii sa darame aceasta bariera si sa se apropie de Dumnezeu; atunci Dumnezeu S-a intrupat, S-a rastignit si a inviat, pentru ca prin aceasta sa elibereze pe om de sub puterea pacatului si a mortii.
Acesta este mesajul central al crestinismului, pe care sinodul ecumenic de la Nicea (anul 325), l-a inclus in Crez: …”Carele pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire s-a pogorat din cer si s-a intrupat”.
Pana la acest punct, am putea spune ca exista o oarecare concordanta intre teologii ortodocsi, catolici si cei protestanti.

Faptul ca teologii catolici au introdus ulterior conceptul de „purgatoriu” (care reprezinta o stare prin care cei ce parasesc aceasta lume, trebuie sa treaca in mod obligatoriu, pentru ispasirea pacatelor) i-a determinat pe acestia sa adopte o interpretare limitata a „mantuirii”, care altfel ar fi zdruncinat dogmele despre purgatoriu. (reamintesc aici ca Ortodoxia nu accepta conceptul de „purgatoriu”)

Un alt aspect este acela ca la Consiliul de la Trent (sec XVI), catolicii au introdus termenul de „justificare” sau „dreptate” care a distorsionat din nou intelesul initial al mantuirii, si despre care D. Staniloae spune: „Crestinismul apusean a conceput starea de dreptate ca o relatie de pace exterioara omului cu Dumnezeu, in care Dumnezeu l-a scutit pe acesta de mania Lui. Starea de dreptate a omului in Hristos a devenit astfel in scolastica o stare „justificata” a omului, achitat de pedeapsa Lui Dumnezeu, in urma actului juridic de satisfactie implinit de Hristos prin moartea Lui de bunavoie, pentru jignirea adusa de om lui Dumnezeu”.

Astfel, catolicismul a coborat Biserica la rolul unei institutii care doar distribuie gratia creata, prin care se atribuie indivizilor calitatea de „justificati” pentru sacrificiul lui Hristos.

Pornind de la aceasta deviere a catolicismului, protestantismul a mers mai departe si a socotit ca biserica-trupul lui Hristos, nu mai este necesara in obtinerea mantuirii.
Astfel, protestantismul considera ca omul se mantuieste doar prin botez si printr-un simplu angajament luat in fata lui Iisus Hristos; deasemenea, in viziunea protestanta, faptele bune nu sunt necesare pentru ca omul sa dobandeasca mantuirea.

Se vede astfel, cat de mult a fost simplificata mantuirea de catre bisericile apusene, ceea ce i-a facut pe multi sa afirme ca mantuirea este folosita de catolici pentru a stabili autoritatea juridica a bisericii (ca ierarhie) asupra societatii umane, in timp ce protestantii ofera o „mantuire rapida” in scopul de a atrage cat mai multi convertiti.

Conceptul ortodox despre mantuire este insa mult mai complex si mult mai generos.
Astfel, Ortodoxia afirma ca starea de mantuire este obtinuta de om numai prin har, este un proces de durata, un proces in trepte, iar botezul reprezinta cea dintai treapta.
Parintele Staniloae afirma ca taina botezului inseamna intrarea omului in corpul tainic al lui Hristos. „Vointa care la Botez s-a desprins de ispita pacatului, a murit cu Hristos pacatului si a inviat cu El la o viata noua. Dar mortificarea aceasta fata de pacat si viata cea noua trebuie sa continue din puterea mortii lui Hristos si a vietii Lui, prin progresul in sfintenie; trebuie sa continue si atragand si natura si obisnuintele ei in aceasta viata noua”.

O alta taina care ajuta pe credincios in dobandirea mantuirii este Sfanta Impartasanie; Sfantul Maxim vede rostul acestei taine in „impunerea asupra firii, a stapanirii totale a vointei hotarate spre bine, in asa masura incat sa o faca pe aceasta sa renunte mai degraba la viata decat sa accepte placerile si compromisurile cu pacatul. In acest fel prin Impartasanie se primeste continuu putere pentru eliberarea firii de slabiciuni, prin acceptarea mortificarii sau cumpatarii”.

Rugaciunea are deasemenea un rol fundamental in dobandirea mantuirii.
Dupa cum ne spune Sf. Ioan Gura de Aur, rugaciunea trebuie sa vina insa din adancul sufletului, nu sa fie numai pe buze.
D. Staniloae spune ca „este necesar sa punem emotie in rugaciune; este bine sa ne rugam cand suntem concentrati, iar cand nu mai suntem sa lasam rugaciunea, pentru a reveni mai apoi la ea.”

O etapa importanta pe calea mantuirii o reprezinta faptele bune.
Sfantul Marcu Ascetul spune ca la inceput Hristos salasuieste in ascunsul fiintei noastre, fara ca noi sa avem experienta constienta a acestui fapt. Constientizarea acestui fapt incepe sa se produca si creste ulterior in sporirea in credinta si in fapte bune, pentru care primim putere de la Hristos, aflat in acest ascuns, si pe care le oferim Lui.
In acelasi sens, trebuie sa-l citam pe Diadoh al Foticeii care spune: „Credinta fara fapta si fapta fara credinta vor fi la fel de lepadate” si iarasi: „Cel ce iubeste pe Dumnezeu acela crede totodata cu adevarat si savarseste faptele credintei cu evlavie. Iar cel ce crede si nu este in iubire, nu are nici credinta insasi pe care socoteste ca o are. Drept aceea credinta lucratoare in iubire este marele izvor al virtutii”.
Vedem deci ca dragostea fata de Dumnezeu si fata de semenii nostri sunt o conditie esentiala pe calea dobandirii mantuirii.

Asa cum am spus mai inainte, Ortodoxia crede ca mantuirarea nu este posibila fara dobandirea harului lui Dumnezeu.
Iata ce spune D. Staniloae in acest sens:

„Omul este transformat cu timpul in intregime prin har, sau prin lucrarea Duhului, daca colaboreaza cu El; el poarta in toata fiinta sa pecetea activa a harului, ca pecete a lui Hristos, ca vesmant din ce in ce mai luminos, ca lumina transparenta ce se revarsa din interiorul lui plin de Hristos. Harul ca lucrare produce si o stare ontologica, duhovniceasca, ce poate fi traita ca atare atata timp cat lucrarea Duhului Sfant sau a lui Hristos, dureaza in om si odata cu aceasta si colaborarea acestuia”.

Pe baza celor prezentate mai sus, putem spune ca mantuirea, in viziunea ortodoxa, este un proces de durata, care presupune o dorinta si o straduinta constanta a omului de a dobandi harul lui Dumnezeu.

 

Cristian Stavriu

Tags:
Previous Article
Next Article

You Might also Like

1 Comment

  1. Andreea 26 decembrie 2017

    Diferențele doctrinare sunt destul de clare , insa rezultatul lor este pur si simplu ciudat.
    Nu contest ortodoxia , doar un simplu lucru , unde sunt credincioșii ortodoxi , care se schimba , care prin toate tainele făcute la biserica primesc harul . Nu se vede fructul , decat poate foarte rar …nu am întâlnit nici un ortodox care sa citească Sfânta Scriptura , cu atat mai puțin cu har sau care trăiește in Hristos ; ceea ce pentru credinciosi , adică cei care au conștientizat ca si inteles cine este Iisus este evident de la mare distanță.
    Dogmele , taine Or fi 100% corecte , insa schimbare nu exista mai deloc , cel puțin la omul de rând care se duce la biserică. Toți știm “ tradiția “ insa f f f putini stiu de ce participa la slujbe sau la alte lucruri .
    La baptiști , se vede ca trăiesc pentru credința , ca se exprima prin ei o iubire si o dorința sinceră de a ajuta aproapele , ba chiar vezi si musulmani convertiți si știm cu toții ca un musulman care e cititor de Coran nu se convertește asa ușor , ei in momentul cand leapădă credința lor fiind considerați morți sau chiar omorâți cu pietre de familia , comunitatea lor .
    Personal , ce vad eu , este o lauda si o perpetuare a tradiției ( care are Frumusețea ei ) insa mântuirea este de mult timp pierdută din vizor …adică toate slujbele , si toate tainele pe care le face un creștin ortodox nu ajuta la nimic daca in el nu exista scânteia aceea , dorința aceea data de Dumnezeu , si atunci ? Mi se pare contradictoriu totul . Adică nu înțeleg cu ce ajuta de exemplu o slujba de înmormântare la un creștin -ateu , care habar nu a avut nimic . Adică , nu suflete si oamenii sunt importanți ? Sau doar supraviețuirea asta perpetua a bisericii dar unde oamenilor parca li ne neagă . Ma refer deci la un aspect practic , unu la unu , unde omului i se spune cine este Hristos , ce si cum .
    In zilele de azi sincer si cu f mare părere de rau minte pare ca mai exista doar o tradiție despre care oamenii au o ideea vagă ce înseamnă , o frica de a întreba preoții orice , si o supunere . In nici un caz un sistem unde oamenii sunt primiți cu brațele deschise , unde se slujește lui Dumnezeu nu dintr-o obligație si frica de “bau bau “ dar o frica sănătoasa dumnezeiasca , un sentiment de iubire , ceva care mistuie păcatul din noi , a avea dorința sa mergi la biserica împreuna cu alți frați si surori si nu la un fel de spectacol , unde nimeni nu știe nimic , bârfa , înghesuiala , judecat fiind ca poate esti nou ca poate nu stii unde sa stai ; cat de frumos sa poti vorbi cu un preot ca de la om la om , sa iti explice sau sa te sfătuiască . Altfel biserica rămâne doar atat , o lume aparte , o instituție cu pereți reci , oameni pierduți si multă tradiție , nefolositoare decat pt sărbătorile din calendar care , sunt juma creștine juma păgâne …acatiste unde lumea crede ca merge la creștinismul abundentei si cer case , bani , ajutor la examene si niciodată nu ar cere ca Dumnezeu sa se faca cunoscut in viețile lor , sau iertare pentru pacate , sau a se ruga ca familiile lor sa cunoască pe Mântuitorul . Este doar o formalitate aceasta instituție si este oarecum normal , căci atâta timp cat ai salariu ca sa fii preot , sau orice altceva …este ca si la instituțiile statului , sa faci un job …ii înțeleg perfect , plus la astfel de invazie de “crestini” in nume , nu am văzut niciunul care sa urmeze pe Sf. Părinții despre care vorbesc atat de des . Cred ca vor sa ne faca sa înțelegem ca mântuirea e in grup si nu individual , esența Evangheliei pare a fi de mult diluată si rediluata…nu stiu daca asa o fi fost aceasta Biserica in trecut dar in prezent exact asa este …fiecare face voia lui , nu voia lui Dumnezeu …insa fac “reclama” proasta creștinismului si fac ca multi oameni nu ca sa plece din biserica , dar nici sa nu mai vrea sa se apropie de asa ceva , judecându-L de Dumnezeu in funcție de reprezentanți , mare greșeala . Insa cum ii spui tu unui om despre Hristos si Cânți evanghelia cand tu in viata ta personală esti “total lumesc” , cand nu ni se arata la nimeni aceasta iubire ( Iubește-ti aproapele ) .
    Nu stiu daca multi din biserica vad , dar e rau tare de tot …”vremurile de pe urma “ cred ca descriu foarte bine …

    Răspunde

Leave a Comment Andreea Cancel Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Next Up