LOADING

Type to search

Editoriale

Pruncul divin este singurul Om indispensabil istoriei universale

Share

Toți oamenii se pot smeri, toți oamenii pot fi blânzi, toți oamenii se pot mântui. Dacă viața noastră e condusă de Dumnezeu, e limpede că păcatul nu ne stăpânește. În iubirea Lui, Dumnezeu oferă tuturor împărtășirea din bunătățile cele încă nevăzute, neauzite, nedibuite, neînchipuite. Dacă ne-am spovedit, deja simțim bucuria Nașterii lui Hristos în inima noastră. Aceasta nu înseamnă altceva decât o AJUNGERE la Dumnezeu cel neajuns. Această bucurie nu poate fi simțită fără a simți acum durerea. Cioplirea (scobirea) poate fi dureroasă, dar efectul e pe măsură. Transformarea e radicală. Nu există jumătăți de convertire.

Tot ce este necurat și străin va fi despărțit de ceea ce e curat. Avem la îndemână Taina Curățirii… Hristos Se naște, pentru A SE PUNE LA DISPOZIȚIA NOASTRĂ. ESTE DISPUS SĂ NE AJUTE. Să ne lăsăm ajutați. Fericiți toți cei cărora li se va descoperi deplina frumusețe, născută din înviere. Dacă admitem că Dumnezeu este atotbun, trebuie să admitem și nemurirea. Hristos este Începutul întoarcerii noastre în nemurire. Dar e necesară vindecarea. Viciul nu poate accede în rai. Și nu e cu putință ca bolnavul să se vindece, dacă partea care suferă nu primește lecuirea. Viața e o pregătire pentru a putea primi Medicamentul, Antidotul. Sufletele sterile își pierd lumina. Răutatea continuă să producă tulburare. Botezul este însă o renaștere mai presus de stricăciunea morții. După botez, viața păcătoasă trebuie schimbată în viață evanghelică. Însă, dacă viciile rămân cuibărite în noi, în viața noastră nu se va vedea nimic schimbat.

 

Să fim discipolii lui Hristos înseamnă să iubim, să răbdăm, să ne rugăm. Să fim ortodocși înseamnă să avem dreaptă înțelegere, dreaptă trăire. Să nu bagatelizăm adevărul, ca să nu rămânem pustiiți. Nu suntem trecuți cu vederea, niciodată Dumnezeu nu ne ignoră. Dacă viața noastră este cu adevărat condusă de Dumnezeu, păcatul nu are nici o putere. Câtă bucurie la Câmpul Păstorilor… Pace, bucurie, colindă continuă, prezență harică. Într-adevăr, Hristos Se face om ca să reia ceea ce fusese întrerupt (plasează totul în condițiile inițiale). O lume fără Hristos este de neînchipuit, pentru că lumea nu poate exista fără El.

Hristos Pruncul este singurul Om indispensabil istoriei universale.


În mod cert, unii au priceput absolut nimic din cuvintele lui Hristos. Este afirmația plină de adevăr a Sf. Grigorie de Nyssa. Încă după două milenii, creștinismul este preocuparea inefabilă, care frământă cugetul omenirii. Antoine de Saint-Exupery este în același spirit apologetic: Oamenii mari nu pricep singuri nimic și e obositor pentru copii să le dea mereu lămuriri. Cam așa stau treburile. Copiii, neobsedați nici de bani, nici de sex, pot primi lumina. Adulții trebuie să redevină copii, inocenți. Altfel, vor merge în iadul adulților. De aceea și de Crăciun bucuria copiilor e maximă. Ei vorbesc de la alt nivel cu Pruncul divin. În naivitatea lor, sunt sinceri. Exact ce le lipsește adulților.

Hristos a fost și Om adevărat, cel mai adevărat om. Hristos ne eliberează de FRICA CUIBĂRITĂ în noi, redându-ne libertatea. O viață fără Hristos este o viață moartă. Blândețea alungă patimile. Numai un om blând poate îmblânzi pe alții.

Se vede că nu am luat aminte la cuvintele Domnului Hristos, altfel nu am fi uitat atât de ușor de iad. Învățătura Evangheliei oferă multe prilejuri pentru o cercetare profundă a adevărului. La început, viața oamenilor era simplă, adică doar în bine petrecută și neamestecată în rău deloc. Cine nu își îndreaptă nebunia prin pocăință, acela nu poate moșteni Împărăția iubirii. El singur își sapă o prăpastie de netrecut. Când sufletul ajunge la țintă, se odihnește în Dumnezeu, nu mai are nevoie de celelalte.

Dintre toate formele de ascetism, stâlpnicia pare a fi cea mai grea pentru un călugăr. Nu e uşor să trăieşti 40-50 de ani pe o platformă de doi metri pătraţi, la 20 de metri înălţime. Bunăoară, cuviosul Alipie a trăit 53 de ani sus pe stâlp: peste capul lui se arăta un stâlp luminat ca de foc. Stâlpnicii depindeau de bunăvoinţa celor ce le aduceau apă şi puţină hrană. Cunoşteau Evangheliile, Psalmii şi Ceasurile pe de rost, ţineau calendarul pe răboj, ziceau neîncetat rugăciunea inimii şi făceau metanii. La baza coloanei se adunau pelerini pentru îndrumare spirituală. Tot aici se slujea Liturghia. Nu e nimic excentric, nu e nici o plăcere bizară să trăieşti suspendat în cer. Nu e un suicid lent: stâlpnicii ating vârste înaintate. Aceşti vulturi ai pustiei sunt în primul rând asceţi. Chiar dacă puţini au sfârşit fulgeraţi, restul nu s-au descurajat. Viaţa pe stâlp e un trai în rugăciune. Stăteau toată ziua în picioare, iar noaptea privegheau ca capul pe balustradă. Îşi petreceau nopţile recitând psalmi.
Dacă ne dorim sănătate, de ce luăm otravă? Izvorul nostru de revigorare este Euharistia: din moment ce există preoţi şi liturghie, mântuirea e posibilă! Ortodoxia nu convinge, ci seduce, aşa cum icoana se contemplă, iar Euharistia se consumă. Ne căsătorim în somn, fără să ne trezim vreodată (Anthony de Mello): trezeşte-ne, Mamă dulce, Mamă bună. Dacă în Biserică avem totul, de ce mai căutăm esenţialul în afară?
Maica Domnului nu are nevoie de avocaţi, ci de mărturisitori. Credem că Dumnezeu există, dar nu numai atât, ci: noi existăm pentru Dumnezeu. Noi suntem cei căzuţi între tâlhari şi Hristos Samarineanul ne poate duce la han (Biserica). Sfatul Preacuratei: împarte totul, ca să dobândeşti totul.
Creștinul contemporan trebuie să își golească mintea de tot ce e lumesc și să o umple cu Dumnezeu. Viața devine un iad oriunde lipsește gingășia (delicatețea, nu moftul: Ești prea gingaș la mâncare). În prezența Preagingașului Dumnezeu, suntem cu totul în rai. În Biserică, trăim realmente o Cincizecime continuă (Sfântul Duh, odată coborât, rămâne în lume).
Cinci lucruri avem de luat cu noi. Ne spune părintele Antim Ivireanul (ierarh canonizat) care sunt acestea: spovedania (sinceră, completă), rugăciunea (fierbinte, zilnică), postul (de păcate şi de bucate), milostenia (criteriul judecăţii) şi dragostea (unica poruncă). În completare, sfântul de origine georgiană adaugă: Nici un lucru nu e mai primit decât ajutorarea săracilor şi a bisericilor (conform „Patericului românesc”). Toate acestea au o pecete: smerenia. Fără smerenie, toate sunt pierdute. Fără smerenie, toate sunt stricate. Fără smerenie, osteneala e în deşert. Smerenia e un lacăt care încuie cele cinci lucruri de luat cu noi, ca să nu le fure diavolul (prin mândrie).
Cinci milostenii iniţiate de către Sfântul Antim din Iviria: învăţământul gratuit pentru copiii sărmani, suportarea cheltuielilor de înmormântare pentru săraci, milostenie pentru cei din închisori (sâmbăta), îmbrăcăminte pentru cei goi (Joia Mare) şi ajutor pentru fetele de măritat (de Sfântul Dumitru).
Cinci pomeniri speciale la liturghie: pentru dascăli (luni), pentru preoţi (marţi), pentru făcătorii de bine (miercuri), pentru slugi (joi) şi pentru cei necăjiţi (vineri).
Cinci concluzii apostolice:
1. În rugăciune, cerem mântuire.
2. Dumnezeu ne cere credinţă şi fapte bune, aşa cum regele lumesc ne cere impozite.
3. Spovedania o facem cu hotărârea că nu mai greşim de aici înainte.
4. Dragostea este unirea multora în aceeaşi cale către Dumnezeu.
5. Fiind robi, iubim cel mai mult libertatea.
Cinci rugăciuni zilnice: Tatăl nostru, Psalmul 50, Crezul, Cuvine-se cu adevărat şi Paraclisul Maicii Domnului.
Ucenic al sfinţilor apostoli, Policarp este învăţător al Asiei, este părinte al creştinilor şi nimicitor al idolilor. Persecutat, nu Îl trădează pe Dumnezeu: „De optzeci și șase de ani îi slujesc și nu mi-a făcut vreodată un rău; cum aș putea să-l jignesc pe Regele meu, care m-a răscumpărat?”În timpul cruciadelor, latinii au luat tezaurul moaştelor sale, oferind „protecţie” în Apus. Părintele Policarp le scria celor din Filipi: „Cel care L-a inviat pe El (pe Hristos) din morti ne va invia si pe noi, daca facem voia Lui si mergem in poruncile Lui si iubim ceea ce a iubit El, departandu-ne de orice nedreptate, lacomie, iubire de argint, vorbire de rau, marturie mincinoasa”. Sfântul Smirnei ne învaţă neagoniseala, simplitatea, caritatea, sinceritatea, dragostea: „Inceputul tuturor relelor este iubirea de argint. Stiind dar ca nimic n-am adus pe lume si nici nu putem lua ceva, sa ne inarmam cu armele dreptatii si mai intai sa ne invatam a umbla in porunca Domnului apoi sa invatam si pe femeile noastre sa umble in credinta data lor, in dragoste si in curatie”. În faţa Învierii nu poţi rămâne netru, nu poţi fi gri, căldicel, indecis. Angajamentul ferm înseamnă o credinţă solidă, pornită din interior, bazată de purificare, despătimire, iluminare şi îndumnezeire: „Oricine nu marturiseste ca Iisus Hristos a venit in trup este antihrist; cel care nu marturiseste marturia crucii, este de la diavol, iar cel care intoarce cuvintele Domnului spre poftele sale si spune ca nu-i nici inviere, nici judecata, acela este primul nascut al lui Satana.”
Pregătind o cateheză istorică, îl redescopăr de sfântul bulgar Ioan de la Rila. Acesta niciodată nu înceta a vărsa lacrimi n rugăciune. Îngerul lui Dumnezeu îl întărea şi îl păzea. Îngerul bătea toaca, iar demonii fugeau. Acelaşi înger îl încurajează: “Eu sunt totdeauna cu tine!” Îl mângâie chiar Apostolul Ioan, care i se arată şi îi zice: “Ţi s-a pregătit cununa slavei!” Se lasă găsit de nouă vânători, pe care îi hrăneşte cu mană primită de la înger. Şi, pentru ca să se sature toţi (nu mâncaseră de cinci zile), înmulţeşte mana. După trecerea din această viaţă, animalele sălbatice bolnave se vindecau în locul unde se găseau sfintele sale moaşte. Lăudat e Domnul întru sfinţii Lui!

Evlavia noastră presupune şi o credinţă dreaptă, nefâstâcită.

Îndreptează calea noastră.
Întărește-ne pe toți.
Păzește viața noastră.
Întărește pașii noștri.

Marius MATEI
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *