Crucea ne învie din orice moarte

Nu inteleg de ce nu facem mai mult pentru a ne reintalni cu El. Nu pricep de ce ocolim Crucile, de parca am fi pagani. Nu stiu de ce nu ne preocupa invierea. Vad doar cat de departe suntem de Dealul Golgotei! Si continuam sa ne departam. Suntem intr-o directie gresita, fara ghid, fara busola, fara harta, dezorientati. Hristos insa este Rasaritul cel de Sus. Urmam steaua magilor, credinta intiparita in noi insine. Golindu-ne de patimi, ne regasim adevarata valoare. Il descoperim pe Dumnezeu din nou. Gol, pe Cruce, lovit animalic de peste 500 de ori, cu piroane indoite. Nu mai fugim de aceasta imagine! Icoana invierii noastre. Suferim alaturi de El biciul. Agonizam, dar nu suntem solitari. El este cu noi, in noi. Nu suntem parasiti. Ne indreptam spre inviere. E prea frumos sa fie adevarat! Dar chiar este… Nu ne multumim cu adevaruri mici, de conjunctura, vrem Marele Adevar, invierea. Nu putem atinge vesnicia prin puterile noastre si ne aliem cu Hristos Rastignit.

Dumnezeu si-a expus clar punctul de vedere in Evanghelie. 

Nu putem schimba Planul de mantuire, nici nu ar fi in avantajul nostru. Nu putem inventa nici un mesaj fara Cruce. Nu putem concepe nici o rugaciune fara Golgota. Nu avem nici o sansa fara Jertfa Lui. Acesta este adevarul fundamental. Il regasim pe Dumnezeu pe Cruce, doar acolo, in mijlocul suferintei tuturor orfanilor. Traim intr-o lume plina de Cruci. Dar plina si de Invieri. Sfânta Cruce o simţim ca apărătoarea noastră, pecete a credinţei, confirmare a veşniciei. Asumarea Crucii dă sens vieţii noastre, orientând-o spre înviere.

Avem steag, avem semnal de luptă, avem cruce plină de putere dumnezeiască. Avem cale de acces către Împărăţia lui Dumnezeu. Prin Cruce vom birui! Crucea ne aminteşte cât de mult ne iubeşte Dumnezeu, zicea încă din sec. XIV Nicolae Cabasila). Şi ne amintim asta în toate activităţile zilei. Sunt Cruci care sângerează (Kalinovka), sunt cruci însângerate pretutindeni. Sunt Crucile noastre, purtate de Hristos. Creştinii mor pe Cruce împreună cu Hristos. Existenţa lor este o chemare. Prin ei curge un elan de iubire. Dumnezeu acţionează prin creştini, prin sfinţi, prin oameni. Nu putem fugi de Cruce! Doar oamenii dedicaţi Crucii lui Hristos au reuşit să realizeze deosebit de multe. Azi, în Biserică, culegem roadele Crucii.

Arheologii „moderni” susţin că Iosua a cucerit o cetate care nu există! Adversarii Crucii îi contestă pe oamenii lui Dumnezeu. Ştim din Biblie că Iosua a cucerit pământul făgăduit de Dumnezeu. Dacă nu pot lovi direct în Cruce, direct în Iisus sau în Iosua (ca personaje istorice), ateii atacă credibilitatea Bibliei ca întreg.

Cetatea Ierihonului (cel mai vechi oraş din lume), exista cu 8000 de ani înainte de Iosua! Atacând un personaj-cheie precum Iosua, ateii vor să atace, de fapt, pe Iisus Crucificat. Pentru că şi Iosua biruie prin Cruce: soarele (timpul) stă în loc, până când poporul divin biruie! Pentru că Iosua traversează Iordanul la fel cum Moise trecuse Marea Rosie. Pentru că Iosua este îmbărbătat direct de către Dumnezeu (a Cărui existenţă şi Lucrare nu mai poate fi astfel negată). Iată ce înseamnă această îmbărbătare: încurajare, încredinţare (atât a unei misiuni de îndeplinit, cât şi a unei certitudini), consolare (Moise murise). Pentru noi, îmbărbătarea înseamnă scoaterea din depresie.

Asta face Crucea: ne scoate din depresie şi din anxietate, arătând realitatea învierii ca iminentă.

Numele lui Iosua nu este legat de INVAZIA Canaanului! Este vorba despre o MOŞTENIRE, nu despre o cucerire. Iosua este executorul testamentar al lui Moise (cf. Bartolomeu Anania). Noi suntem executorii Testamentului (Legământului) de pe Golgota. Moştenirea noastră intră în vigoare prin moartea lui Iisus ÎN LOCUL NOSTRU. Pentru asalt, Iosua foloseşte trâmbiţa. Adică, el cântă, el laudă, el divulgă un lucru esenţial (măreţia Creatorului), el răspândeşte această veste de la (despre) Dumnezeu. Prin trâmbiţă, Iosua face cunoscut un lucru (moştenirea) către toţi. El duce ştirea, mediatizează. Iosua, prin trâmbiţă, spune totul. Este o spovedanie generală. Toţi laudă pe Creator. Ce îi sfătuieşte Iosua: Siliţi-vă să Îl iubiţi doar pe Dumnezeu şi să părăsiţi păcatul! Adică, este vorba despre o strădanie a noastră, o osteneală. Este un efort depus pentru a realiza ceva. Această silire este o stăruinţă, o consecvenţă, o fidelitate. Dar este şi trudă şi seriozitate şi responsabilitate. Da, Canaanul (Raiul) se ia cu asalt. Prin îndurarea suferinţei.Ce este fericirea din Ţara unde curge numai lapte (şi miere): este o stare de mulţumire sufletească (intensă şi deplină), printr-un concurs de împrejurări favorabile, după un Plan al Cuiva. Fericirea este o şansă, o încredinţare, o luptă (cu propriile păcate). Fericirile false de azi nu ne corup. Iisus Răstignit ne învaţă blândeţea, smerenia şi pacea (mai importantă decât dreptatea), nicidecum şmecheria.

Marius MATEI