LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Cu liniile chipului meu, salut sufletul vostru solar!

Share
Despre iubirea creştină se pot scrie foarte multe lucruri. Dar aceste scrieri nu au nici o valoare dacă sunt lipsite de o simplă şi banală îmbrăţişare. Şi o să mă întrebaţi, dar când a spus Hristos că trebuie să iubim aşa? Şi am să vă răspund: Tot timpul!
Iubirea oferă de la sine acest foc al vieţii autentice. Şi nu există iubire dacă braţele tale stau închise şi imobilizate. Căci dacă în inima Sfintei Liturghii preoţii se îmbrăţişază şi-şi dau sărutul păcii, acesta e semnul cel mai firesc că altfel nu se poate. Şi, de câte ori v-au îngheţat buzele în a spune: Fratele meu şi sora mea, să şti că te iubesc! – apoi tot de-atâtea ori să ştiţi că vi s-au dezlegat porţile raiului dacă ai îmbrăţişat pe cineva. Deci, dacă nu poţi vorbi, nu îţi rămâne decât să te duci şi -l iei în braţe pe cel mai aproape prieten sau duşman al tău şi să-i spui din inimă: Hristos în mijlocul nostru!

 
Se schimbă culoarea în vise absurde,
O dâră de suflet se scurge în tină,
Portretul de mine, cu liniile crude,
Mi-e taină, mi-e viaţă şi nu se termină.
Aşez şevaletul în mâna cea dreaptă,
Pe pensulă roşu şi negrul se-mbină,
Copilul din mine cu dor se deşteaptă,
Mi-e bine, mi-e pace şi ziua senină.
Un punct, şi doi ochi cu o linie blândă,
O umbră deasupra stă caldă şi lină,
Pe buze port marea de lacrimi flămândă,
Mi-e sete, mi-e dulce şi poate mi-e vină.
Catalin DUMITREAN

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *