LOADING

Type to search

Marea Saptamana a gratierii

Ortodoxie si traire

Marea Saptamana a gratierii

Share

Biserica lui Hristos cel Viu transmite această sublimă veste a invierii, cu orice preț. Preotul este un înger al Învierii. Păstorul trăiește intens misterul mormântului gol și golit de moarte, nu transformă oile nici în obiecte de muls, nici în promoții din Pagini Aurii. Sâmbăta Mare: Iisus Hristos coboară la iad și scoate de acolo!!!

De Paște, Iisus Hristos ia masa în familia mea / noastră… Nu suntem în concurență, ne mântuim împreună, nu concurăm direct, în Rai locurile nu sunt limitate. Ne întâlnim acolo, cu toții… Joia Mare: la a cincea Evanghelie, preotul scoate Sfânta Cruce din Altar. Cât de gol este altarul fără Cruce! Cât de goală e viața fără semnul biruinței… Ne vedem în Rai, iubiților, căci a înviat Hristos! 

Iconostasul nu e doar un șir de benzi desenate, ci o încununare a icoanei Învierii. Te transpune acest iconostas în lumea Celui ce învie morții… Acum o mie de ani, oamenii nu aveau calendare, dar aveau timp să se roage, să Îi mulțumească zilnic Celui ce a învins definitiv moartea. Rolul preoților nu este să colecteze taxe, ci să fie mesagerii ai învierii.
Patimile mă coboară în groapă, dar credința îmi apropie învierea. Neputința mea strigă după ajutor: Îl găsește doar din partea unui Hristos crucificat, dar înviat. Nu voi rămâne un așternut de viermi, ci, prin puterea învierii, voi reveni la viață. Cred! N-ar trebui să vorbesc despre Domnul Iisus Hristos, pentru că nu respect legea iubirii și resping crucea, mă vait că trebuie să îmi iubesc dușmanii și mă lamentez pentru facturi. Credința în Înviere mă va resuscita însă, cu forță. Domnul Iisus Hristos mă iubește și mă cheamă mai aproape de El! Eu Îl aștept, dar tot El mă întâmpină. Nădejdea mea nu este o bănuială, ci sunt sigur că va veni. Vino, Doamne Iisuse! 
Stai puțin. Cine ziceai că a înviat? Tu vorbești serios?! Sunt sigur absolut: Cel ce a înviat este Mesia Evangheliilor, Cel prezis de profeți. Nu am nici un dubiu. Bun, vreau să Îl urmez. Să devin discipolul Lui. Să îmi însușesc învățătura Lui, să o aplic. Vreau să am o legătură strânsă cu Persoana Lui. Mai mult, chiar să colaborez la opera Lui. Așa e, să accept și încercările, de dragul Celui ales ca Învățător. Să fiu în siguranță, ca într-un cuibărel duhovnicesc.
Văd în Evanghelie: Domnul Iisus nu primește mărturia demonilor (nu are valoare de credință). De Paște, nu postim, Mirele Iisus Hristos este cu noi (persecutați, vom posti forțat). Sunt un jalnic păcătos. Totuși, păcătoșii (pângăriții) sunt motivul principal al venirii Lui ca Răscumpărător. De ce este Domnul Iisus Hristos întristat??? Dintr-un singur motiv: împietrirea inimii mele!!! Iată de ce Se întristează… Da, Domnul Iisus vindeca mulțimile, dar ai Săi s-au dus să Îl ia cu forța (Nu este în toate mințile!, ziceau). Ce trebuie să înțeleg eu neapărat:  cine face voia Lui, acela Îi este frate… Nimic nu este confuz: în particular, lămurea toate discipolilor Lui.

Rabbi, nu-Ți pasă că pierim? Era, într-adevăr, furtună pe mare. De ce sunteți fricoși? De ce nu aveți credință?! De ce mai stingherești pe Rabbi, Iair, doar fiica ta a murit… Domnul Iisus la Nazaret, acasă: De unde-i vin acestea? Și ce-i această înțelepciune? (Nu-I e bine? Ce L-a apucat? Las’ că știm noi – mai bine – cine-s părinții Lui și ce hram poartă)… Lipsa credinței: se scandalizau de El, în loc să profite, să se bucure deplinDomnul Iisus mergea pe mare și era să treacă pe lângă apostoli (neobservat, din cauza fricii). Când Se urcă la ei în barcă, imediat vântul (prigoana) se liniștește… Dacă plutim în derivă, înseamnă că Domnul Iisus nu este cu noi în barcă. De ce vindecă pe fetița unei siro-feniciene, ce zice femeia: Desigur, Doamne!

Vestim Învierea acestei generații adultere și păcătoase! Arestarea lui Iisus: toți L-au părăsit (până la Rusaliile curajului, toți erau fugari). Umilința: își băteau joc de El, punându-I cunună de spini (via/lumea nu a făcut struguri, ci spini, pentru cunună). Marcu, cap. 16: Domnul Iisus nu mai este în mormânt!!! Domnul lucra cu apostolii și întărea Cuvântul prin minuni (harisme).
Sunt zile binecuvantate, sunt zile ale Sansei

Putem acum sa nu esuam. Sa nu decadem. Sa nu ne incruntam din pricini marunte. E o saptamana nu mare, ci imensa: la fel de uriasa precum Ocazia de a fi gratiati. De a ni se comuta pedeapsa. Ssavuram “Viata mea in Hristos”, dupa sf. Ioan de Kronstadt:

“In timpul rugaciunii, trecem uneori prin clipe de bezna ucigatoare si de strangere de inima. In aceste momente, nu slabi in duh. Daca s-a stins in tine lumina dumnezeiasca, gandeste-te ca ea ramane mereu in Biserica Lui. Nu pregeta a te ruga din inima, chiar si la capatul unei zile de munca istovitoare. Orice rugaciune sincera apropie inima de Dumnezeu. Crede ce ce spui si nu te grabi sa termini rugaciunea.”

 

Hristos duce Crucile noastre. Hristos moare pentru Crucile noastre. Hristos invie pentru Crucile noastre. Noi suntem Crucea Lui. El ne vindeca din orice boala, ne invie din orice moarte. Hristos rastignit este Crucea pe care o urmam zi de zi. Cum sa nu postim, cata vreme Mirele a fost luat de la noi? Cum sa nu ne fie dor de El, cata vreme stim cat de multa bucurie ne-a adus la ultima vizita (intalnire)?

Nu pricep de ce ocolim Crucile, de parca am fi pagani. Nu stiu de ce nu ne preocupa invierea. Vad doar cat de departe suntem de Dealul Golgotei! Si continuam sa ne departam. Suntem intr-o directie gresita, fara ghid, fara busola, fara harta, dezorientati. Hristos insa este Rasaritul cel de Sus. Urmam steaua magilor, credinta intiparita in noi insine. Golindu-ne de patimi, ne regasim adevarata valoare. Il descoperim pe Dumnezeu din nou. Gol, pe Cruce, lovit animalic de peste 500 de ori, cu piroane indoite. Nu mai fugim de aceasta imagine! Icoana invierii noastre. Suferim alaturi de El biciul. Agonizam, dar nu suntem solitari. El este cu noi, in noi. Nu suntem parasiti. Ne indreptam spre inviere. E prea frumos sa fie adevarat! Dar chiar este… Nu ne multumim cu adevaruri mici, de conjunctura, vrem Marele Adevar, invierea. Nu putem atinge vesnicia prin puterile noastre si ne aliem cu Hristos Rastignit.

Dumnezeu si-a expus clar punctul de vedere in Evanghelie. 

Nu putem schimba Planul de mantuire, nici nu ar fi in avantajul nostru. Nu putem inventa nici un mesaj fara Cruce. Nu putem concepe nici o rugaciune fara Golgota. Nu avem nici o sansa fara Jertfa Lui. Acesta este adevarul fundamental. Il regasim pe Dumnezeu pe Cruce, doar acolo, in mijlocul suferintei tuturor orfanilor. Traim intr-o lume plina de Cruci. Dar plina si de Invieri. Sfânta Cruce o simţim ca apărătoarea noastră, pecete a credinţei, confirmare a veşniciei. Asumarea Crucii dă sens vieţii noastre, orientând-o spre înviere.

Avem steag, avem semnal de luptă, avem cruce plină de putere dumnezeiască. Avem cale de acces către Împărăţia lui Dumnezeu. Prin Cruce vom birui! Crucea ne aminteşte cât de mult ne iubeşte Dumnezeu, zicea încă din sec. XIV Nicolae Cabasila). Şi ne amintim asta în toate activităţile zilei. Sunt Cruci care sângerează (Kalinovka), sunt cruci însângerate pretutindeni. Sunt Crucile noastre, purtate de Hristos. Creştinii mor pe Cruce împreună cu Hristos. Existenţa lor este o chemare. Prin ei curge un elan de iubire. Dumnezeu acţionează prin creştini, prin sfinţi, prin oameni. Nu putem fugi de Cruce! Doar oamenii dedicaţi Crucii lui Hristos au reuşit să realizeze deosebit de multe. Azi, în Biserică, culegem roadele Crucii.

Victoria netă a învierii nu ţine de calcule. Ea este INFINITUL sufletului nostru. Asta declară Balzac şi are dreptate. Eliberarea din întuneric şi spaimă aduce pace, bucurie, binecuvântare. Dialogul cu Eliberatorul este firesc, neforţat. Este pură rugă de mulţumire. Atât, nimic mai mult. Dăruire, împăcare, fericire. Efecte nesperate la un moment dat, sunt roade ale Duhului Vieţii. Ne îndrăgostim de Iisus cel înviat, iar îndrăgostiţii întotdeauna păstrează SECRETUL, nu trădează Taina iubirii lor. Aceasta este fidelitatea, logodna, credincioşia. Locul nostru este la picioarele Lui. Aici suntem în siguranţă, departe de lanţul câinelui turbat, de care nu ne mai apropiem, ca să nu ne sfâşie. Învăţătorul blând are enorm de multe să ne spună. Doar să fim atenţi. Să nu fim preocupaţi mereu cu altceva.

Singuri, rămânem învinşi în infern. Fără HRANA euharistică, nu este posibilă veşnicia. Primii apostoli au primit Duhul Vieţii, dar abia după ce au participat la Cină. Când Victima a fost încătuşată, mulţimile au părăsit-o. Când Viaţa a învins, mulţimile au rămas indiferente. Este a doua răstignire, mai dureroasă decât prima, repetată la nesfârşit. O singură dată Rabbi a spus cuvântul RAI şi atunci către un tâlhar, către acel criminal renăscut care a intrat în veşnicie înaintea lui Moise. Acum, suntem nevoiţi să ţinem focul mereu aprins, ca să ne apărăm de prădători. Profetul Baruh (secretarul lui Ieremia) ne arată motivul bucuriei noastre: cătuşele ne sunt scoase!!! Imensa bucurie înnoieşte întregul cosmos.

Sufletul fără rugăciune seamănă cu un om disperat care vrea să dea un telefon dintr-o zonă fără semnal. Doar în momentul în care se apropie de un om sincer, rugător, va putea comunica, aşa, prin intermediar. Iar dacă se va strădui să devină el sincer şi rugător, va înroşi linia către Cer singur. Fiind noi încă la începutul strădaniei, avem nevoie de intermedierile sfinţilor. Fără credinţă, vom derapa cu siguranţă pe poleiul ateismului şi ieşirea în decor s-ar putea să nu fie tocmai plăcută. Părinţilor, rugaţi pe Sfântul Stelian să vă ocrotească pruncii! Cei apostaţi, luaţi aminte la Iacob Persul, cel care s-a pocăit de lepădările jalnice. Cu toţii, să ne punem nădejdea în Maica Domnului, fântâna limpede a nemuririi. Să avem curajul Sfântului Paramon de a demasca păgânătatea. Bucură-te Ecaterina, că Mirele ţi-a deschis uşile Raiului! Sfinţilor, rugaţi-vă să dansăm şi noi, întunecaţii, în cămările cereşti. Hora învingătorilor: lanţurile robiei nu le mai sărutăm. Postul este mai mult decât o conjuctură bună de a nu ne mai întoarce la necumpătări: este un act de cult. Să dănţuiască Isaia, să se bucure Moise: Mesia Se naşte, lăudaţi-L popoare! Maneaua macabră a păcatului a trecut: avem la dispoziţie Taina Pocăinţei! Dansul cumpătării, imnul iubirii, refrenul iertării: colind fratelui sărman mai mic al Fiului Omului.

Toata Biserica e un spital. Pentru ca toti membrii Ecclesiei luptatoare sunt inca bolnavi.

Numai ca majoritatea pacientilor refuza Medicamentul si ironizeaza doctorii. Im-pacientii se mandresc ca sunt din Nord, nu se coboara in Sud dupa Leac, chiar daca acest lucru le e fatal. “Sa nu ma vada vecinul ca ma intorc cumva din Sud…” Nu sunt multe lucruri care ne lipsesc in Nord, dar unul e vital: credinta, lucrul lucrurilor, sentimentul sentimentelor, fenomenul fenomenelor, singura care muta muntii si transforma imposibilul in posibil, moartea in viata, Nordul in Sud, ca stare. Veseliti-va, Nordul a pierdut razboiul si toti insinguratii au acum Comuniune deplina.

Biserica, zice teologul C. Olinici, propune libertatea, nu o impune, dăruieşte vrednicie prin legătura firească ce o stabileşte între Creator şi creatură. Ascultarea faţă de Dumnezeu te face să vezi dincolo de limitele lumii acesteia, te ajută să vezi lumea ca o scară către cer. Noi nu mai avem timp să ne rugăm pentru noi, să ne expunem nevoile, căutările, suferinţele noastre, în faţa Domnului, cu atât mai puţin avem timp să ne rugăm pentru semeni. Copii sunt viitorul pe care îl protejăm de greşelile trecutului. Cu toţii plătim tribut prostiei, doar că unii mai mult decât alţii. În fiecare moment consumăm viitorul ca să ni-l putem explica în zilele care tocmai au trecut. Cel mai bun compliment care îl poţi face prostiei este să te dai la o parte ca să o vadă toată lumea. Rătăciţi în aventura noastră, am nimerit pe pământ, cu speranţa că într-o zi vom ajunge din nou acasă.

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *