Cum se face spovedania

Credinciosul merge la duhovnic și se spovedește. Duhovnicul îi iartă păcatele, prin puterea care-i este dată la hirotonie, și-i dă sfaturi.

Însă în zilele noastre – și când spun în zilele noastre mă refer la secolul al XX-lea, și mai ales la aceste ultime decenii ale lui, lucrurile sunt puțin mai dificile.

Nu ajunge doar spovedania. La spovedanie omul își spune păcatele sale, cele pe care le simte ca fiind păcate, se căiește și primește iertarea lor. Aceasta este regula.

Când episcopul îl face pe preot duhovnic, împreună cu slujba care se săvârșește, prin care episcopul îi dă duhovnicului puterea de a lega și de a dezlega păcatele oamenilor, i se dă și o scrisoare specială. Canonul 102 al Sinodului VI Ecumenic se referă îndeosebi la duhovnici. Duhovnicul este îndemnat să-l cerceteze bine pe cel care se spovedește și să-i ierte păcatele care sunt de iertat și să nu le ierte pe cele care sunt de neiertat. Iarăși, duhovnicul este sfătuit să cerceteze și pe unele răni să pună ulei, pentru a le vindeca, iar pe altele oțet, ca să usture. În unele cazuri să pună căpăstru, fiindcă atunci când calul este nărăvaș trebuie tras de căpăstru, iar în alte cazuri căpăstrul să fie slăbit.

Nu este de ajuns ca duhovnicul doar să asculte.

Important este ca cel care se spovedește să fie vindecat.

Vin unii și-mi spun: ,,Întreabă-mă părinte”. ,,Ia stai, îi spun, să te întreb? Adică acum să căutăm?”

Când mergi la doctor îi  pui să caute ca să vezi tu unde te doare?

Mai întâi spui tu unde te doare, ce simptome ai și doctorul, la rândul lui, te întreabă dacă mai ai și alte simptome..

Așa și la spovedanie. Creștinul se va spovedi duhovnicului, îi va spune ce simte, ce-l mâhnește, însă duhovnicul, nu pentru a face anchetă, nu pentru a deveni judecător, ci pentru a vindeca sufletul, trebuie să-l ajute pe cel ce se spovedește, care este ca un bolnav, să-și vadă bine boala sa, să vadă responsabilitatea pe care o are, să ia atitudinea pe care trebuie să o ia.

SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA – Arh. Simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009