De ce mass-media atacă Biserica Ortodoxa Română?

Anul acesta se împlinesc 10 ani de când eu am L-am cunoscut pe Dumnezeu și Biserica Sa. Dând timpul înapoi, pe când eram în liceu, un prieten spunea că există trei etape atunci când joci un joc pe calculator. Prima, când ești foarte încântat și te bucuri de noutatea lui; a două când te plictisești de el și nu vrei să-l mai joci și te apuci de altul; iar a treia etapă când, după ceva vreme, te apuci iar de el și-ți dai seama că e un super joc, în comparație cu altele, și abia acum îl apreciezi la adevarata lui valoare.

Făcând o paralelă cu jocurile, eu sunt acum în etapa a doua a vieții mele din Biserică, în perioada când ceea ce văd în Biserică mă dezamăgește și mă face să scad în credință. Lucrez la Arhiepiscopia Dunării de Jos, în Biroul de presă, și meseria mea este să fiu reporter, să merg la toate evenimentele, să consemnez în scris ceea ce se întâmplă și să fac fotografii. Poate că fiecare din voi ați văzut cum la marile sărbători ale Bisericii, de Crăciun, la Învierea Domnului, la Bobotează, la Sfânta Cuvioasă Parascheva sau la Sfântul Dimitrie cel Nou, marile posturi de televiziune transmit imagini cu oameni care s-au îngrămădit, s-au bătut, s-au împins, s-au certat pentru un loc în față la rândul cu aghizamă mare, sau pentru un pachețel de mâncare.

Televiziunea pentru mine nu beneficiază de aceeași credibilitate ca în trecut, pentru că am văzut cât de ușor poate manipula prin știri și imagini, și cât de ușor poate impune unui eveniment, prin selectarea subiectivă a cadrelor, linia pe care o dorește, punând accentul pe ceea ce interesele o dictează.

Dragilor, acum două zile postul de televiziune Antena 1 a transmis o știre de la Bobotează și primele imagini ale știrii au fost cu oamenii care se îngrămădeau la aghiazmă. Nu s-a făcut nicio introducere, nu s-a amintit ce este cu sărbătoarea de azi, de la ce biserică sunt imaginile, cine a slujit acolo, de ce vin oamenii să ia aghiazmă ci pur și simplu s-a trecut direct la subiectul de rating: „oamenii s-au îngrămădit și s-au certat…” Din punct de vedere jurnalistic știrea aceasta este un zero, e defapt un can-can, o bârfă aruncată așa ca telespectatorii să aibă de ce se agăța și să se înrăiască împotriva Bisericii. Și ca să înțelegeți mai bine ceea ce se întâmplă vă pot spune că la evenimentele la care particip și eu, la care stau ore în șir în picioare, vin cameramani, corespondenți ai televiziunilor naționale, dar exact la sfârșitul evenimentului, așezându-se afară lângă mulțimea de oameni care așteaptă pachete cu mâncare, aghiazmă mare, ramuri de salcie, sau alte lucruri, și încep să filmeze așteptând scandalul. Acești cameramani nu intră în biserică, nu filmează preoții, nu filmează slujba, nu-i interesează nimic altceva din acel eveniment decât să plece la sediu cu câteva minute de îmbulzeală și câteva țipături.

Ce să înțeleg eu din ceea ce văd? Că acești cameramani au ordin de la superiorii lor ca să scoată în evidență doar ce-i rău din Biserică, și atât. Unii zic că masonii sau evreii care conduc aceste televiziuni dau aceste ordine. Parțial au dreptate, parțial nu, oricum nu despre asta vreau să vorbesc în acest articol. Discuția despre noua ordine mondială și răul organizat din lume nu rezolvă nimic, important este doar ca eu să-mi văd păcatele și să încerc să fiu mai bun și să iubesc mai mult, să ajut mai mult, și așa să facă fiecare creștin în parte.

De ce mass-media atacă Biserica Ortodoxa Română? Pentru că oamenii din mass-media sunt dezamăgiți de Biserică, de slujitorii ei și de noi creștinii-ortodocși care o reprezentăm zi de zi în societate.

Pe de o parte slujitorii Bisericii, diaconi, preoți și ierarhi își arată realizările la TV Trinitas, la Radio Trinitas, la Ziarul Lumina, în Agenția de Presă Basilica, și în alte publicații locale, și oamenii percep o față frumoasă a Bisericii, formată din persoane dedicate, harnice și cu viață sfântă, iar pe de altă parte societatea îi întâlnește pe acești oameni zi de zi și vede în viața lor cu totul altceva. Sunt de acord să arăți doar partea frumoasă a lucrurilor și să nu-ți speli hainele în public, dar pe de altă parte nu sunt deacord să te dai ”sfânt” și ”mare milostiv”, iar în viața de zi cu zi să fii zgârcit și un om plin de patimi. Degeaba cântă un preot frumos la Liturghie și degeaba predică frumos, dacă el prin viața lui nu arată mai nimic din ceea ce cântă și spune. Trăiesc zilnic dezamăgirea de a asculta predici care nu mă mai ating aproape deloc, pentru că slujitorii care dau aceste sfaturi nu fac mai nimic din ceea ce zic. Unora ca acestora Mântuitorul Hristos le spunea:

„Vai şi vouă, învăţătorilor de Lege! Că împovăraţi pe oameni cu sarcini anevoie de purtat, iar voi nu atingeţi sarcinile nici cel puţin cu un deget.” (Luca 11, 46)

Cum să propovăduiești smerenia și o viață de înfrânare când cobori dintr-o limuzină și intri la un mare ospăț? Cum să vorbești despre cinste și adevăr când minți zi de zi și te învoiești la tot felul de învârteli pentru bani? Cum să le spui altora să postească când tu nu postești? Cum poți să-i îndemni pe tineri să aibă mulți copiii și o familie frumoasă când tu, ca preot, ai un copil sau niciunul? Cum poți să-L slujești pe Hristos când pentru tine Dumnezeu este o poveste prin care îți rezolvi propriile interese? Cum poți să vorbești de frica de Dumnezeu când faptele tale rele sunt strigătoare la cer, și s-ar înfricoșa și cel mai mare păcătos să le facă? Cum poți vorbi de credința în Dumnezeu când tot ceea ce faci tu denotă necredință?

Mă iertați !

Sunt preoți în fața cărora mă înclin și mi-e așa drag să-i văd și sa-i aud încât n-aș mai pleca de lângă ei. Sunt monahi în mănăstiri și preoți la sate și orașe cărora le-aș săruta și picioarele când le văd viața sfântă, smerită și curată. Nu vreau să denigrez Biserica și pe slujitorii ei ci vreau doar să audă și ei cei fel gândim noi, enoriașii, oamenii aceia simpli din biserică. Vreau doar să audă și ei că noi simțim tot ceea ce fac, vedem și nu ne pot păcăli ușor. Atitudinea lor fățarnică nu ne poate păcăli pentru că în inima noastră simțim dacă ei au dragoste sau sunt doar interesați.

De ce mass-media atacă Biserica Ortodoxa Română? Pentru că e sătulă de minciuni, pentru că nu mai suportă atâta fățărnicie ”creștină”, pentru că undeva în adâncul ei, presa vrea să descopere adevărul, chiar dacă este motivată în acest demers de bani sau faimă. A patra putere în stat sau ”câinele democrației”, așa cum mai este numită presa, are ca scop descoperirea Adevărului. Nu știu câți cunosc din presă că Hristos este Adevărul, dar mai toți simt că în Biserica Ortodoxă Română sunt multe lucruri ne-la-locul lor, iar predicile clericilor și comunicatele de presă ale Patriarhiei nu mai pot băga mizeria sub covor. A devenit prea evident, păcatele strigă prea mult, oamenii devin din ce în ce mai indignați. Nu te poți preface că nu se întâmplă nimic.

Nu doar slujitorii Bisericii sunt de vină ci și noi credincioșii ortodocși care trăim în societate alături de oameni ce nu-L cunosc pe Dumnezeu și nu cunosc Biserica. Societatea e dezamăgită de Dumnezeu și din cauza mea, pentru că prin faptele mele nu am putut arăta mai mult. Și din cauza ta! și a celorlalți din jurul nostru. Noi, creștinii de astăzi vrem să trăim o viață duhovnicească modernă, fără prea mult efort și înfrânare, un fel de hobby de suflet, sau un fel de sport de weekend.

Mi-am dezamăgit prietenii și-i dezamăgesc în continuare pentru că gândesc lumește, la fel ca și ei, pentru că nu am dragoste mai mult decât arată ei, pentru că nu mă înfrânez așa cum ar trebui, pentru că viața duhovnicească alături de Dumnezeu nu mă arată esențial diferit de ceilalți ci în mare parte la fel. Credința mea în Dumnezeu nu mă face în mod real alt om ci doar parțial, într-o mică măsură, îndeajuns de mică încât să nu convingă.

De ce nu vin tinerii la Biserică astăzi? Pentru că oamenii din Biserică nu arată frumusețea Bisericii în viața lor. Creștinii nu-L arată pe Dumnezeu prin faptele lor.

Noi, creștinii Bisericii Ortodoxe împreună cu slujitorii ei, nu suntem sinceri! Vrem să ne dăm sfinți și înțelepți dar în realitate faptele ne vădesc că suntem plini de păcate iar sfințenia este străină de noi.

Pe mine m-a surprins Părintele Rafiil Noica atunci când a spus că el nu vrea să țină conferințe sau să vorbească în public pentru că nu e îndeajuns de pregătit și nu-și poate lua o asemenea răspundere. Asta e o atitudine de om cu viață sfântă, de om cuviincios care-și vede slăbiciunile și care se smrește înaintea lui Dumnezeu.

Dacă Biserica Ortodoxă Română, prin toți membrii ei, ar fi mai sinceră în atitudinea ei față de societate ar avea mult mai mult de câștigat. Dacă mâine, preotul care și-a cumpărat Masserati și a smintit o țară întreagă, s-ar duce să-l vândă și și-ar cere iertare în fața enoriașilor lui, ar câștiga mult prin atitudinea lui sinceră. Dacă maica stareță care a născut doi gemeni și a scandalizat o țară întreagă ar ieși și ar spune: „Îmi pare tare rău, am greșit, voi ieși din monahism și voi merge în lume să-mi cresc copiii așa cum se cuvine… voi merge să-mi mărturisesc păcatele unui duhovnic… mă iertați…” Dacă unul dintre ierarhii care merg în mașini foarte scumpe ar renunța la luxul unui automobil și ar merge cu tramvaiul, cu autobuzul sau pe jos atunci, așa cum făcea patriarhul Serbiei, vă spun că oamenii l-ar ierta și ar câștiga încredere în cuvântul lui.

Era o întâmplare care este relatată în Proloage în care un episcop căzuse în desfrânare și venind în fața poporului, în biserică, le spune tuturor ce a făcut și cu părere de rău îi anunță că de mâine va pleca și nu va mai fi episcopul lor, nefiind vrednic să poarte această haină a arhieriei. Toți credincioșii, văzând sinceritatea episcopului lor, încep să strige că-l vor înapoi și că îl iartă. Episcopul refuzând de câteva ori, pâna la urmă se înduplecă și le spune că va rămâne episcop doar dacă fiecare din cei din biserică va călca peste el la ieșire din biserică, ca pe un preș, ca pedeapsă pentru ceea ce a făcut.

Oamenii pot fi înțelegători cu neputința umană și chiar cu neputințele slujitorilor, dar doar dacă se smeresc și își cer iertare pentru ce au făcut.

La fel se va raporta societatea și la noi credincioșii Bisericii. Dacă noi arătăm milă și înțelegere față de lume și ei vor arăta înțelegere față de noi. Dacă noi strigăm și acuzăm și ne dăm mari sfinți și judecăm pe oricine greșește atunci și societatea ne va taxa și penaliza la fiecare greșeală.

Revin și spun că avem nevoie de a fi sinceri în comportamentul nostru. Știm foarte bine că viața noastră nu este nici pe departe la nivelul unei vieți sfinte și că avem multe patimi, și din acest motiv cred că ar fi mai bine să ne arătăm în societate ca oameni păcătoși dar dornici de mântuire, ca oameni care știu ce este binele și adevărul dar încă nu au puterea să-l împlinească așa cum ar trebui.

Extremismul înfățișat în credința noastră nu poate decât să dăuneze și să încerce, fără succes, să acopere niște lacune mari ale vieții noastre duhovnicești. Creștinul este un om delicat, blând și smerit cu inima. Delicatețea și harul din sufletul unui creștin va convinge pe ceilalți că Biserica este Împărăția lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi ar trebui să simtă în inima lui ceea ce zice apostolul Pavel: „Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu.” (1 Timotei 1, 15)

Știți de ce preferă unii oameni mai mult lumea decât viața în Biserică?

Pentru că adesea lumea este mai sinceră în fuga ei după plăcere, decât creștinii și clericii în căutarea mântuirii. Iar oamenii din afara Bisericii sunt mai râvnitori în a căuta plăcerile lumii decât noi creștinii în a-L căuta pe Dumnezeu.

E mai plăcută o atitudine sinceră și nefățarnică față de păcat, decât o atitudine mincinoasă față de Dumnezeu, la fel cum e mai plăcut Domnului un păcătos care se smerește decât un drept care se mândrește.

Eu nu sunt sincer cu viața mea duhovnicească… adică nu sunt destul de serios și din acest motiv mă mint singur, mă îndreptățesc și mă conving că merge și așa. Presa țipă și denigrează Biserica pentru că în adâncul inimii noastre toți știm că nu merge și așa iar la judecată Dumnezeu nu va tolera fățarnici și vicleni, ci oameni cumsecade, cinstiți și sinceri în ceea ce au făcut.

Claudiu Bălan