De la moarte la viaţă: interviu cu sora Elena
Share

Înainte se numea Monica Fermo. Era o tânără cu aspiraţii artistice, definită cu inteligenţă de fosta ei profesoară, marea actriţă Coca Andronescu: „Draga mea, tu ai talent de tragediană într-un fizic de comediană”. A fost, pe rând, secretar de platou în Studiourile Buftea, apoi asistent de regie în TVR, la o emisiune de divertisment; a colaborat cu Teatrul Naţional din Bucureşti. Şi brusc, la aproape 33 de ani, tocmai când trebuia să se mărite, a părăsit totul şi s-a retras dintre prieteni şi din carieră, în urma Tainei Sfântului Botez săvârşită la Mânăstirea Cernica de către marele duhovnic, părintele Ilarion Argatu. Cum a ajuns acolo? Însoţindu-o pur şi simplu, cu geanta pe umăr şi cu ţigările în buzunar, pe viitoarea ei soacră, care avea o problemă sufletească. Era pentru prima oară când călca în mânăstire. Dar de ajuns pentru a înţelege că realitatea şi idealul monahal erau singurul liman al vieţii ei. Aflând acest lucru despre sine, s-a smerit o vreme ca îngrijitoare la o parohie bucureşteană. După care Elena (numele ei de botez) a luat drumul Ţării Sfinte, în căutarea propriei sale cruci. Acolo a stat 12 ani. Iată povestea ei.
Deşi sunt îmbrăcată aşa, nu sunt încă maică. Sunt sora Elena. Am de-abia 17 ani de creştinism… cu toate că vârsta mea este de 50 de ani.
De ce spuneţi „de creştinism”?
Pentru că la vârsta de aproape 33 de ani am primit botezul, la Mânăstirea Cernica. Aşa s-a produs „sclipirea” aceasta.
Din ce religie veneaţi?
Provin dintr-o familie amalgamată. Tatăl meu, de origine iudaică, a fost botezat la vârstă matură, ca şi mine. Mama este ortodoxă, rusoaică, dintr-o familie de pravoslavnici, chiar. Aşa a fost rânduit, ca să primesc forţa asta divină mai târziu.
Cum aţi luat decizia că trebuie să vă botezaţi?
Nu a fost un moment unic. Au fost paşi. Toată această poveste a lui Dumnezeu asupra mea a fost strânsă în paginile unei cărţi, Talita Kume pe drumul Damascului, care tocmai a apărut la Editura Bunavestire. Este vorba despre un jurnal pe care l-am ţinut, având pasiunea de a nota tot ceea ce mi se întâmplă. Aşa am înţeles, pas cu pas, că fiecare lucru pe care l-am făcut, în rău sau în bine, a fost, de fapt, o lucrare determinată de dorinţa lui Dumnezeu de a mă chema la El, la cunoaşterea Lui prin Ortodoxie.
Dar şi Dumnezeul evreilor este, până la un punct, acelaşi cu al nostru. Aşadar, ce vă lipsea?
Botezul, asta îmi lipsea! Botezul este desăvârşirea tainei lui Dumnezeu în omenire.
Ce aţi simţit atunci, la botez?
Nu cred că există în nici o limbă a pământului capacitatea de a include şi de a relata sentimentele pe care le-am trăit în acele 2 ore. Ţineţi cont, eu am rostit, cu gura mea, toate lepădările, nu le-a spus naşul, ca la prunci. Vă daţi seama ce mare răspundere: aceea de a renunţa definitiv, după 33 de ani de viaţă fără nici un fel de frâu – spun asta cu toată ruşinea! – la toate aceste lucruri. Lumea trebuie să ştie că acestea nu sunt poveşti, ci sunt foarte reale! Şi spune asta un om care a iubit păcatul aşa cum l-am iubit eu… Chiar şi cei cu care mergeam pe aceste drumuri ale pierzării erau convinşi că ceva trebuia să se întâmple cu mine, că dacă nu merg la nişte exorcizări sau slujbe, puteam să ajung asemenea diavolului, pe care îl slujeam. Calitatea şi cantitatea păcatelor mele erau atât de mari, încât vă daţi seama ce miză duhovnicească o fi fost atunci.
Lepădările erau, aşadar, un lucru extrem de concret în cazul Dvs…
Sigur! Şi prin ele am ajuns să-i cunosc puterea lui Dumnezeu, în a le îndepărta. Pentru că fiecare lepădare era o zdruncinătură totală a fiinţei mele fizice şi sufleteşti. Era o arsură, era o rupere în mii de aşchii. La un moment dat am avut impulsul să las totul baltă şi să fug de acolo.
A fost ca o baie purificatoare?
Mult mai mult decât atât! Sfinţii Părinţi spun că ieşirea din păcat se produce prin căderea unor solzi de pe ochii penitentului. La mine asta s-a întâmplat, aproape fizic.
Aţi plâns?
Mult, şi de atunci nu au încetat ochii mei să plângă. S-a mişcat ceva în fiecare celulă a mea, care acţionase până atunci în favoarea Diavolului.
Aţi înviat, cu alte cuvinte…
Da, am înviat cu alt nume. Înainte mă chema Monica, m-am numit Elena după botez, m-am trezit cu o altă personalitate, cu un alt fel de a vedea lucrurile; chiar şi natura, oamenii, felul de a vorbi, de a merge, aproape totul s-a modificat! Mai mult: tot ceea ce uram şi dispreţuiam până atunci am început să iubesc şi să apreciez. Aşa am înţeles că în viaţa mea a fost, până în acel moment, o lucrare 100% satanică.
Cred că pot să pomenesc în acest context de un fost corelegionar al Dvs., botezat şi el la vârstă înaintată, Nicolae Steinhardt, care spunea că lui Dumnezeu îi plac ori marii sfinţi ori marii păcătoşi, care se pocăiesc. Că, de fapt, Domnul nu suferă „căldiceii”…
Aşa şi spune Dumnezeu: „Ieşi din gura Mea, că nu eşti nici rece, nici fierbinte!”. Sigur că botezul pentru mine a fost o stare de maximă fierbinţeală, de cataclism aş spune. De aici şi acţiunile mele ulterioare: toate au fost radicale! Eram un om tânăr, cu o poziţie materială foarte bună, fiind asistent de regie în TVR, la o emisine de divertisment. Am renunţat aproape instantaneu la meserie, spre şocul întregii lumi, care mă cunoştea ca pe un cal breaz, şi m-am angajat ca îngrijitoare a unei biserici din Bucureşti. Mă vizitau colegii de breaslă, mă întrebau dacă mă simt bine, dacă am dureri de cap etc. La insinuări de genul: „Să înţeleg că ţi-ai încheiat viaţa?”, răspundeam: „Nu numai că nu mi-am încheiat-o, de-abia am început-o!”. În concluzie, cred că aceasta este conduita pe care trebuie să o aibe toată suflarea omenească: a-L cunoaşte pe Dumnezeu. Nu ni se dă pe pământ viaţă decât pentru asta.
Bine, dar atunci cine să mai facă televiziune pe pământ, sau teatru?
Toate aceste lucruri trebuie să aibă un fior. Nu spun să fie musai moral-religios. Dar trebuie să aibă fior divin. Dacă opera de artă nu are acest fior, către ce mergem? Nu vedeţi ce se întâmplă pe ecrane? Dar aşa-zisa artă modernă? Fiecare creator trebuie să extragă din arta lui ceea ce îl poate duce la Dumnezeu. Nu spune Apostolul Pavel: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos”? Deci: dacă toate sunt îngăduite, adică inclusiv homosexualitatea, lesbianismul, cocaina etc., eu am văzut aceste lucruri. Un lucru pot să spun: dacă nu era mila lui Dumnezeu, la ora actuală eram, în cel mai fericit caz, într-un spital sau în şanţ, drogată.
Aşadar, care este soluţia unei existenţe?
A te lăsa „lucrat” de Dumnezeu. Tot timpul, după săvârşirea păcatelor, căutam altceva. Spunea cineva că Maria Magdalena căuta în mulţimea bărbaţilor cu care a trăit iubirea perfectă, imposibilă. Am îndrăznit să mă regăsesc şi eu în această interpretare… În rarele mele momentele de singurătate apărea dorinţa unei iubiri perfecte. Ori, pe faţa pământului, nimeni nu poate oferi această stare. Singur Dumnezeu o poate face.
Care Dumnezeu? Toate religiile au un Dumnezeu al lor.
Hristos, care altul? Vin din Ţara Sfântă şi am văzut ce se poate face cu o mână pe Coran şi cu alta pe pistol. Cine poate concepe o astfel de dumnezeire? La fel şi cei din neamul israelit, care nu au avut curajul să-L recunoască pe Hristos.
Ei încă Îl mai aşteaptă…
Da, şi se fac foarte, foarte multe pregătiri pentru acest lucru. Pot să mai scriu încă o carte de 300 de pagini, în care să povestesc câte pregătiri se fac în lumea mozaică.
Dar ce semne au? Căci şi religia lor este extrem de pragmatică, nu bat câmpii…
În primul rând, ei doresc cu ardoare construirea Templului. Se bazează pe proorocirile Vechiului Testament.
Bine, dar de 2000 de ani proorocii lor au cam tăcut.
Israel, spun ei, tace pentru a-l plămădi pe Mesia.
…2000 de ani?
De când sunt eu acolo, de 12 ani, în fiecare an este pregătit un măgar alb, imaculat, fiu al asinei, îmbrăcat în odăjdii împărăteşti, care este plimbat în jurul cetăţii Ierusalimului, ca să recunoască Poarta de Aur prin care va intra Mesia. Iată, numai pregătirea măgarului se face, cu intensitate, de câteva zeci de ani…
Cum aţi ajuns, de la pangarul acelei biserici în Ţara Sfântă, şi chiar la un pas de haina monahală?
Am plecat în Israel cu părintele Argatu, ca ucenică a lui. Stăteam în preajma chiliei părintelui cu săptămânile, ca un câine pe prag. Asta a durat vreo 4 ani. După „revoluţie” am ajuns în Israel, unde am intrat în Mânăstirea Maria Magdalena, care avea viaţă de obşte – lucru foarte rar acolo. A fost unul din motivele pentru care părintele a vrut să construiască acolo o mânăstire românească, cu viaţă monahală ca la noi. Viaţa de obşte în mânăstirile din Israel a pierit, mai ales după anul 600, când a fost cucerit de perşi şi de arabi.
Vedeţi vreo „coincidenţă” între hramul mânăstirii şi viaţa Dvs de dinainte?
Este posibil. Oricum, nu mi-am mai dorit reîntoarcerea în ţară. Mi s-au lipit picioarele de pământul lui Israel. Părintele susţinea că la mine există două chemări: una a sângelui iudaic şi cealaltă a lui Hristos, care şi împlineşte totul. Nu plineşte Hristos Legea, prin practica ortodoxă bisericească? Este tot ceea ce poate dori sufletul meu!
Cum a fost prima experienţă a postului după ce v-aţi botezat?
Din păcate pot să vă spun că n-am făcut nici un efort. Efortul a fost să accept în inima mea botezul, iar după aceea Dumnezeu a făcut totul. Acum la bătrâneţe, când şi dâra păcatelor iese la suprafaţă sub forma unor slăbiciuni, am început să simt oarecari tulburări ale organelor numai la ajunări. Dumnezeu nu te abandonează, dacă te laşi deplin purtat de harul Lui.
Bine, dar ce facem cu tot sistemul de protecţie socială, de asigurări medicale, de garanţii profesionale, contractuale etc.? Adică tot sistemul modern de certitudini lumeşti, de preluare a unor riscuri, a unor incidente…
Aruncaţi-vă cu capul înainte în spovedanie, în împărtăşanie, în Tainele Bisericii! Aveţi curajul acesta, nu pierdeţi nimic! Revelaţia spovedaniei a fost uimitoare pentru mine, a fost o revelaţie fizică, pot spune. Am dat atunci – ţin minte – epitrahilul la o parte, să văd dacă mai era acolo capul părintelui, deoarece mi se părea că vocea lui venea dintr-un hău, ca din înaltul cerului! De fapt, cu Hristos vorbeşti în timpul spovedaniei, din ceruri ţi se spune ce are nevoie sufletul tău. Aceasta e Taina, şi pentru mine nu este un text teoretic!
Ce regretaţi din viaţa de dinainte?
Nimic nu regret, dar absolut nimic! Acumulările inutile nu duc nicăieri, ci la o perpetuă risipire a vieţii. Regret doar cei 33 de ani irosiţi…
Da, dar tocmai acei 33 de ani v-au dus pe calea metanoiei, pe care mulţi creştini botezaţi din pruncie nu calcă…
Da, asta e o tristă realitate. Formalismul ucide. Dar nici nu trebuie să experimentăm în forţă păcatul pentru a înţelege mai bine apoi puterea credinţei.
Desigur, eu vroiam doar să subliniez diferenţa dintre botez şi convertire. Convertirile sunt, în general, spectaculoase!
Sunt grele convertirile astea, credeţi-mă pe cuvânt…
Articol apărut în Lumea Credintei, anul II, nr. 11 (16) Noiembrie 2004
Nu am cuvinte…
Are sange ideic .shi asha v.a ramane
De ce a ales Israelul .de ce se simte pamantul subt picioate …ca.i bun
Eu sant dobrogeanca .cand trec Dunărea ies de pe bac .simt alt pamant sub rotzile mashinii.simt alceva …ma ashez in perna shi zic in gand „sant pe pamantul meu .pamant dur .dobrogean ” .
La fel .am mers cu o asistenta medicala .tot dobrogeanca .shi cand ieshea din bac .acelashi gest facea ca shi mine .se aranja in perna mashinii .facea un gest .ca se simtzea bine .ca ajungea pe pamantul ei de nashtere …la fel ca mine …
Parca shi mashina .motorul merge altfel.
La fel in avion .simt cand sant deasupra României .(la Portzile de Fier 1)am in stomac .ceva care se intoarce ..
Asha shi Maica Elena .in Israel se simte bine .sangele apa nu se face …
Sa nu fiu intzeleasa greshit …nu am intentzie de a judeca de a jigni ..
Cand statul Israel v.a lasa omenirea in pace .v.a fi bine .atata ura .nu exista la un creshtin …
Religia noastra spune sa iertzi.sa uitzi .sa ceri iertare …sa vrei pace .linishte.sa iubeshti
Doamne ajuta !