De Lăsata Secolului
Share
Într-o zi Arhiepiscopul decide că e foarte bine ca toate clasele din Seminar să organizeze câte o serată culturală. Subiectul: la libera alegere. Ne-am gândit noi ce ne-am gândit, dar n-am ajuns la nici un rezultat. Ce ar fi trebuit nu ne convenea nouă, ce am fi vrut noi nu prea mergea cu ce se cerea, aşa că, fiind anul IV (clasa a XII-a), am zis că vom vedea ce fac cei de anul V (se hotărâse să înceapă cei mai mari).
Anul V au organizat o serată cu adevărat culturală. Cu poezie şi chitară ca pe vremea celebrului Cenaclu. Nu ne-a plăcut, prea plecase lumea plictisită!
– Noi ce facem?
– Eu propun o serată comică. Mai precis un pamflet la adresa şcolii şi a personalului, de la profesori până la tanti Mărie de la cantină!
– Gata!
Am tipărit invitaţii. Pentru că se apropia schimbarea mileniului şi pentru că eram aproape de Postul Mare (prin februarie), i-am spus „De Lăsata Secolului”.
În seara cea mare sala a fost neîncăpătoare. Profesori, părinţi, colegi, prieteni, tineri de la alte licee, toţi veniseră să vadă ce nu văzuseră vreodată. Spectacolul a început cu o scenetă introductivă, în care doi băieţi interpretau rolul unui reporter şi al intervievatului, pe cunoscuta melodie a celor de la Pasărea Colibri:
Un’ te duci tu, tinere?
La seminar, domnule.
Ce-ai s-ajungi tu, tinere?
Popă vrednic, domnule… etc.
Succesul era garantat! Sala era în picioare, aplauzele nu mai conteneau, se râdea în hohote, pentru că erau trecuţi prin sita măruntă a pamfletului toţi oamenii importanţi ai şcolii. Ceea ce avea să urmeze avea să aducă publicul în delir: o altă scenetă, alte personaje. Doi băieţi, îmbrăcaţi în bermude, maieuri şi cearşafuri pe cap, cu ochelari de soare pentru copii, din-ăia cu ursuleţi la colţuri; şase băieţi în spatele lor, îmbrăcaţi la fel, cu lumânări în mâini. Primii doi au început:
Ceeee-oooo să fie, ce-o să fie,
Ţuca-ne-ar tanti Mărie,
O s-avem pâine pe masă
Şi ceai cu bromur-aleasăăăăă!
Iar cei din spate, la intervale, cântau în cor:
Dăăăăă Doam-neee!!
Din nefericire hohotele de râs care zguduiau ferestrele au răzbit până la dormitoarele Arhiepiscopului. Aşa se face că în timpul scenetei bătrânul sever, cu sprâncene arcuite, cu foc în priviri, muşcând scurt din barbă, intră în sală, îşi face loc printre spectatori şi se pune în faţa scenei, stând rezemat cu bărbia în toiag. Cum era şi firesc, sala a amuţit, însă cei de pe scenă, convinşi că venerabilului om de cultură îi place la nebunie sceneta, au continuat cu şi mai mult patos:
…Nu vom mai fi urmăriţi,
Vom ieşi nestingheriţi…
la care Arhiepiscopul ridică toiagul spre scenă şi spune:
– Ieşiţi nestingheriţi!
Apoi se întoarce spre auditoriu şi continuă scurt:
– Spectacolul s-a terminat. Noapte bună.
Şi pleacă.
Nu trebuie uitat un moment care majorităţii i-a scăpat în acea secundă: unul dintre cei doi de pe scenă, pentru că era implicat în recital, nu auzise cuvintele de concediere, aşa că îşi lăsă uşor ochelarii pe nas şi întrebă peste ei:
– Poftim?
Auditoriul însă era consternat! Lumea ieşi din sală în urma Arhiepiscopului, şuşotind cuvinte de aprobare sau dezaprobare, în funcţie de gradul în care fuseseră implicaţi în toată povestea. Unul dintre cei care se regăsiseră între personajele din scenetă încerca o consolare aproape serioasă:
– Lăsaţi, măi copii, că trece. Acuma ce poate să vă facă? Pe ăştia doi de pe scenă poate vă dă afară din şcoală, celorlalţi şase vă scade nota la purtare şi cam atât! Altceva nu vă poate face!
„Atât”-ul era deja grav de tot!
La sfatul unuia mai apropiat cei opt împricinaţi se prezentară a doua zi, dis de dimineaţă, la cabinetul Arhiepiscopului, cu gândul să-şi ceară iertare.
– Nu! Nu vă las să vorbiţi! Nu voi sunteţi de vină pentru tot ce s-a întâmplat! Voi sunteţi nişte copii! Profesorii voştri sunt de vină şi cei care vă supraveghează. Şi în special preoţii care au participat la tot acest circ! Am să le dau mustrare arhierească la dosar!
Din fericire cei opt au scăpat doar cu două săptămâni de cantonament la una din mănăstirile importante, pe timpul vacanţei de primăvară. Se presupunea că asta avea să le bage minţile-n cap şi îi va schimba. Autorul n-ar băga mâna-n foc că rezultatele au fost pe măsura aşteptărilor.
