Declarație de presă
Share

În preajma celei mai mari sărbători creștine, Sărbătoarea Paștilor, ne adresăm tuturor creștinilor din Mitropolia Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, tuturor oamenilor din România și din lume, folosindu-ne de cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Binecuvântat este Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul a toată mângâierea, Cel ce ne mângâie pe noi în tot necazul nostru, ca să putem să mânâgiem și noi pe cei care se află în tot necazul, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu”. (2 Corinteni 1, 3-4)
Și nu-s puțini oamenii care se află în necazuri. Copii fără părinți sau cu părinți plecați la muncă în străinătate; bătrâni bolnavi și singuri, cu o pensie de mizerie; familii ajunse la pragul sărăciei care nu le mai îngăduie o viață decentă și multe alte categorii de oropsiți ai soartei.
Și care-i mângâierea cu care noi suntem mânâgiați de Dumnezeu și cu care-i mângâiem și pe ei? Mângâierea constă în certitudinea că „Hristos a înviat din morți, fiind începătură a învierii celor adormiți”. (1 Corinteni 15, 20) Mângâierea constă în certitudinea că, la vremea potrivită, și noi vom învia. De fapt, „Dumnezeu n-a făcut moartea și nu se bucură de pieirea celor vii”, ne spune înțeleptul Solomon (Înțelepciune 1, 13). Moartea este un accident. Ea a intrat în lume datorită păcatului. Iar păcatul a tras după sine tot cortegiul de nenorociri care duc la moarte: suferința, boala, neputința și toate necazurile legate de acestea.
Până la Parusie însă, aceste realități persistând în lume, noi suntem chemați să le ameliorăm atâta cât putem. În preajma Sărbătorilor Paștilor să ne gândim și la cei ce suferă, la cei ce sunt în nevoi, la cei lipsiți de mângâiere și așteaptă mângâierea noastră.
Cea mai frumoasă cântare din Slujba Învierii, plecând de la realitatea că în lume există mult egoism și nepăsare, neînțelegere și ură, chiar între oameni, care aparțin acelorași colectivități sociale sau politice, le dă tuturor îndemnul: „Ziua Învierii, să ne luminăm cu prăznuirea şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm; să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru Înviere, şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.
Vă dorim sărbători fericite și binecuvântate, Hristos a înviat!
† ANDREI
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului
Mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului și
Locțiitor de Arhiepiscop al Alba Iuliei