LOADING

Type to search

Demachinat universal

Ortodoxie si traire

Demachinat universal

Share

Voi vorbi despre lucruri pe care le cunosc sau le-am trăit sau le-am văzut în jurul meu, dar şi despre ce am citit ori am aflat pe altă cale.
Să facem acum o călătorie în timp cu vreo 20 de ani în urmă, pe vreme când eram adolescentă… 

 

***


Îmi plăcea mult dimineaţa, aerul curat şi răsăritul de soare şi îmi place mult şi acum. Dar pentru a mă bucura de asta, aveam nevoie de voinţă puternică în timpul liceului. De voinţa de a mă trezi dimineaţa la timp.
Îmi amintesc că puneam ceasul să sune cu aproximativ 30 de minute mai devreme decât ar fi trebuit. Pentru că după ce suna, îl puneam din nou să sune peste 10 minute, apoi peste 5 minute şi tot aşa. Socoteam timpul necesar să mă îmbrac plus timpul necesar pâna la liceu si astfel calculam precis fiecare minut care îmi permitea să mai stau “cinci minute”. No, aşa făceam 🙂 Mă aşteptau doi kilometri de mers vioi prin aerul dimineţii.

Prin clasa a 10-a am observat că aproape toate colegele mele se fardau. Nu-mi amintesc de o colegă care să nu se machieze un pic. Dar, dacă stau bine să mă gândesc, aveam totuşi o colegă care într-adevar, în clasa a 9-a şi-a 10-a nu se machia deloc până într-o zi…. Era frumoasă, avea un păr lung pe care îl purta împletit într-o coadă la spate. Un coleg chiar i-a spus că de când a descoperit fardurile s-a schimbat mult şi în comportament, şi nu în bine. Era cu totul alta…

Aveam si o prietena bună cu care am copilărit şi care avea o plăcere să fardeze toate prietenele care o vizitau. Nici pe mine, bineînţeles, nu m-a ocolit. Lua trusa de farduri a mamei şi îmi spunea să stau cu ochii închişi că îmi va face un machiaj de seara sau de zi, după preferinţe. Îmi plăcea sa mă las pe mâna ei, mă gâdila putin pe pleoape şi ne amuzam împreună alegând culorile. De fapt, ea le alegea, pe mine mă întreba doar aşa, din politeţe… Dupa tratament, mă priveam în oglindă. În oglindă, rezultatul nu mă entuziasma în mod deosebit, eu mă vedeam aceeaşi, dar o felicitam, îi spuneam ca e frumos machiajul făcut de ea, după care urma demachierea.

În schimb, eu nu ma fardam atunci, nu obisnuiam. Dar… într-o dimineata, ce-mi veni! Mă trezisem mai repede şi mai aveam cam 5 minute la dispozitie. Îmi pregătisem toate, mă îmbrăcasem si .. am luat trusa de farduri primită cadou de ziua mea si am deschis-o. Ce culoare sa aleg? Roz, albastru, verde, nuante de maroniu, bej? Am ales o nuanţă apropiată culorii ochilor mei, care, apropo, sunt căprui.:) O privire scurta în oglinda şi fuga pe uşă, la scoala. 

În dimineţile următoare, cinci minute alocate pentru fardul de pleoape au deveni 10, apoi 15 minute. Hm… Asta însemna trezitul şi mai devreme!

Cam asa au trecut mai bine de doi ani, de prin clasa a 10-a, până spre sfârsitul clasei a 12-a. Nu as putea spune că în fiecare dimineaţă foloseam fardurile, caci uneori preferam somnul celor 15 minute de machiaj pe fugă. Caci 15 minute e machiaj pe fugă! 
Am folosit şi rimel şi uneori creionul pentru ochi. Rujul foarte rar. Cu timpul ma plictisisem. Mi se părea ciudat. Abia ştiam cine sunt şi ce vreau la vârsta aia darămite să par altfel decat… eram!
Am renuntat.
Acum folosesc doar un balsam de buze iar pentru faţă şi mâini, în special iarna, o cremă. Nu obişnuiam să folosesc cremă, dar într-o iarnă mi-au apărut mici crăpături pe mâini, care sângerau. Mama m-a sfătuit să îmi ung mâinile cu miere amestecată cu iaurt şi să le înfăşor în pânză şi să dorm asa. Eram ca un boxer. Doua seri la rând am urmat tratamentul asta si pielea s-a vindecat. De atunci port mereu mănuşi iarna si aplic crema înainte de a iesi.

 Vopsea de păr


La 20 de ani aveam părul lung şi l-am vopsit negru. (Părul meu e şaten). Nu l-am purtat mult timp aşa, l-am tuns şi după o vreme…l-am vopsit roşcat cu vopsea pe bază de plante, despre care ştiam că iese după câteva spălări. Părul negru a fost interesant, oricum, nu era atât de departe de culoarea mea, dar părul roşcat…Aici e cu totul altă poveste. De câte ori mă priveam în oglindă, parcă nu eram eu. Nu-mi plăcea, chiar dacă mi se spunea că îmi stă bine, nu mă puteam acomoda deloc. Mi-a părut bine când a ieşit de tot.
Lacul de unghii
Aveam si lac de unghii. Roz, alb, bej si unele nuanţe maronii. Câtă răbdare trebuie şi aici!… De fiecare dată poceam o unghie si… supărarea mea mi se parea ridicolă. După ce îl aplicam era nevoie să-l las putin să se usuce, era nevoie de timp şi pentru asta. După o zi sau două mă jucam dând jos lacul de pe unghii! Îl zgâriam până se ducea. Îmi părea ca e ceva greu pe unghiile mele. Îmi amintesc odată, la spital- nu stiu de ce a fost nevoie să merg- o asistentă mi-a spus că dacă nu aş avea unghiile lăcuite mi-ar fi putut spune doar privindu-le dacă am lipsă de calciu (se stie ca atunci apar mici pete albe pe unghii). Şi am. Dar am văzut asta abia mai târziu. Nici lăcuitul nu m-a tinut mult. Am ajuns la concluzia ca îmi plac unghiile mele asa cum sunt, în culoarea lor naturala:)

 Rujul


La ruj, la fel, aveam cateva nuante de roşu, ciocolatiu si unul apropiat de culoarea naturala. Luam o oglinda- de obicei cea din spatele piaptănului- si incercam acasă nuantele de ruj. Apoi îl stergeam. Era ceva străin de fiinţa mea, adică nu era ceva firesc, natural. Apoi nu îmi placea cand mergem la cofetărie cu prietenele mele, ca lasam urme de ruj pe linguriţa cu care mâncam prajitura şi pe paharul de suc. Era aiurea… Am trecut şi de asta.
Am ramas la balsamul de buze pe care îl folosesc mai mult iarna.
Rimel/mascara
Era nevoie de timp si pentru asta! Rimel. Îmi cumpăram. Mă pictam, clipeam din ochi şi mai cadea o geana. Ce rau îmi parea când cădea câte o geană! Urma demachierea. Foloseam crema Nivea, puneam un pic pe vata si apoi ştergeam genele rimelate. Ma uitam la urmele negre lasate… asta aveam eu pe gene!… Pas si de data asta. Mai bine fără.
Apa si sapun. Cele mai bune tehnici de infrumusetare 🙂
***

Textul acesta l-am scris în 2009, dar nu l-am finalizat până azi. Nu spun mare lucru, nu am inventat eu apa caldă, nici roata la căruţă, sunt doar nişte gânduri despre cum o fată de 17-18 ani s-a convins singură că ‘’ritualul’’ măştilor consumă timp. Nu-i greşit, chiar aşa este, toate produsele acestea colorate pe care le aplică femeile pe faţă nu sunt decât nişte măşti. Dar ce mascăm? Ce lipseşte sau ce nu este desăvârşit pentru că simţim nevoia să corectăm?

E extraordinar câtă presiune se pune pe fete pentru a ”arăta bine”! De parcă toate fetele ar fi urâte şi ar avea nevoie de ceva în plus care să le dea frumuseţe! Total neadevărat! Nu există fete urâte!
Mă uitam azi la fotografiile din adolescenţa mea şi nu vedeam un chip urât, nu văd nici acum o fată urâtă! Dar ştiu că aşa mă simţeam, ştiu că aşa mă vedeam.

Orice femeie e liberă să se machieze, să folosească n produse de îngrijire sau de înfrumuseţare, şi nu am să vin eu acum să spun ‘’nu te vopsi, nu te ruja, nu te machia’’ pentru că nici nu vreau asta, şi n-ar avea de altfel nici un efect.
Orice femeie e liberă să nu se machieze, orice femeie e liberă să se simtă bine cu chipul pe care i l-a dat Dumnezeu şi să nu simtă nevoia impusă de cineva din exterior de a corectalucrarea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu ratează!

“Cel caruia nu i s-a spus ca e frumos, nu a fost iubit/ nu a simtit iubire din partea celor din jur”

M-a preocupat mult timp tema aceasta a frumuseţii şi răspunsul l-am aflat când maica Siluana mi-a răspuns la un moment dat că cel căruia nu i-a spus nimeni că e frumos, nu a fost iubit. 
Am putea spune atunci, ca persoana care simte nevoia sa se machieze/vopseasca, o face din dorinta de a fi iubită (pentru ca s-a facut frumoasă, deci merită iubire), de a fi acceptată. Dar aceea e iubire condiţionată iar Dumnezeu ne da iubire neconditionata iar cine o afla pe aceasta, nu mai are nevoie de “masti”.
Dacă am simti iubirea Lui nu am avea nevoie de nimic.

Clubul exclusivit

Există machiaj de primavara, machiaj de vara, machiajul anilor `80, machiaj de seară, machiaj în funcţie de forma feţei (pătrată, rotunda, triunghiulară, ovală), machiaj pentru fetele care poartă ochelari, machiaj “bedroom eyes”, machiajul “ochi de pisică”, machiaj glamour, clasic de diva de la Hollywood, sau de diva de la Bollywood sau machiaj exotic, cu multe culori, în stil arabic, machiaj în funcţie de culoarea părului, pentru blonde, roşcate, brunete, şatene. Există machiaj excentric, machiaj de seara dar si un machiaj “cuminte” de zi, machiaj de revelion, machiaj de mireasă, machiaj pentru orice alt eveniment. Exista retete pentru un “ten perfect”, pentru a corecta “natura”, pentru a avea “buze mai pline” sau pentru a le “subtia”, dupa caz, machiaj pentru a corecta forma ochilor, pentru a avea o linie perfecta a sprâncenelor. Pentru machiaj este nevoie mai întai de o baza de machiaj care consta in folosirea altor produse, cum ar fi: creme hidratanta, etc. Pentru un machiaj ai nevoie sa stii cum sa aplici rimelul, cum sa dai contr buzelor, cum sa aplici tusul de ochi si cum sa aplici fondul de ten. Ai nevoie de timp, nu glumă. Sigur, asta nu e tot. Şi toate acestea pentru ce?

Lumea spune prin vocea revistelor de profil (citite de foarte multe fetiţe si femei): “trebuiesa ai rujul asta, daca vrei sa fii iubita”, “trebuie sa folosesti parfumul asta, fardul asta, lacul, daca vrei sa fii frumoasa si remarcata”. Acesta este Clubul exclusivist. Pentru a intra în clubul acesta e nevoie de…şi aici urmează tot ceea ce ţine de întreţinerea şi achiziţionarea de cosmetice. Da…lumea e o mare adâncă în care aproape toţi cântă şi dansează după cum li se spune în clubul exclusivist.
Totuşi, chiar aşa să fie? Nimeni nu se va uita la un chip dacă nu este cosmetizat? Atunci nu merită să pierzi timpul cu oameni care nu te acceptă aşa cum eşti.
Fiecare culoare pusă pe ochi sau pe buze, fiecare vopsea din par e o rană…sau o teamă de ceva, o frica.
Frica de a nu fi în rând cu lumea. Frica de a nu fi perfectă. Frica de…Cine ştie?
De ce să fii în rând cu lumea? Nimeni nu mai vrea să fie unic? Ei bine, e cam plicitisitor să vezi peste tot acelaşi lucru.

Dumnezeu nu greşeşte când creează oameni!

Am început să întreb câţiva băieţi ce cred despre fetele care se machiază şi am început chiar cu fratele meu. Mi-a zis ca… depinde de fată, în fine, tot întrebându-l, mi-a spus că baieţii se uită la o fată machiată pentru că e ceva “anormal”, mai ales dacă se machiaza exagerat. Dacă am ajuns să ne placă ceea ce este nefiresc, anormal, atunci avem o problemă. Dacă am ajuns să ne transformăm în altceva decât ceea ce suntem, ne-am pierdut pe noi înşine.

Când Dumnezeu ne-a creat în pântecele mamei care a dat mâna cu El la naşterea noastră, El ne-a dat o formă a feţei, o culoare a ochilor, o nuanţă a părului, un chip şi un trup cu caracteristici unice. Încă dinainte de a ne naşte, Dumnezeu a pus în fiecare dintre noi ceea ce este mai frumos pentru noi. Cine a făcut aceasta? Cel care ne iubeşte şi ne cunoaşte cum noi nici nu ne putem închipui. Se trezeşte cineva să spună: ‘’nu-mi plac ochii mei albaştri, îi vreau verzi’’ sau ‘’nu-mi place părul meu negru, vreau să fiu blondă’’ sau ‘’trebuie să mai slăbesc 10 kg ca să fiu plăcută’’, etc. Plăcută cui? Pentru cine sau pentru ce să fii plăcută? Dumnezeu nu greşeşte când creează oameni! 
N-a greşit când pe mine m-a făcut satenă, de 1.55 şi cu ochi căprui! N-a greşit când te-a făcut pe tine sau pe oricine altcineva. Chiar şi un defect fizic (real sau închipuit doar) este tot o calitate, chiar dacă acum nu observăm, mai devreme sau mai târziu vom vedea că aşa este şi îi vom da slavă lui Dumnezeu pentru asta. Poate prin acel ‘’defect’’ Dumnezeu ne-a păzit de un mare rău, poate chiar de distrugerea sufletească.
Ce bine că Dumnezeu ne-a creat diferiţi! Ce bine că Dumnezeu ne-a făcut unici! 

Păcatul îl urâţeşte pe om, dar harul îl face frumos

Nu suntem plăcuţi de toată lumea, şi ce bine că e aşa! Nu glumesc, vorbesc serios. Nici Hristos n-a fost iubit de toată lumea. Unii l-au urât de moarte şi căutau să-l ucidă cu orice preţ. 
Dar noi, că suntem oameni cu păcate, să ne aşteptăm să fim iubiţi şi plăcuţi de toţi?
Dacă este cineva care-ţi spune: ‘’eu iubesc blondele’’ şi tu eşti brunetă, o să te vopseşti doar pentru a fi iubită de acea persoană? Nu în asta stă iubirea!
Oare când apare părul alb, dispare şi iubirea? Dacă nu-şi vopsesc părul încărunţit, se tem femeile că vor fi părăsite de soţii lor? Păi atunci ce fel de iubire e aceea? Cum se poate chema asta iubire? Nu-i iubire. Sau poate se gândesc la ce va spune lumea despre ele dacă îşi lasă părul alb să se ivească de sub băsmăluţă… Ei şi ce dacă lumea vorbeşte? Contează ce spune lumea sau contează cum e sufletul omului în faţa lui Dumnezeu?
Nu există om urât, oricât de nesimetrică ar fi faţa lui sau oricât de multe defecte fizice ar avea! Nu în asta stă frumuseţea.
Am întâlnit oameni frumoşi la prima vedere, parfumaţi cu de toate, dar care atunci când au deschis gura să vorbească n-au mai fost frumoşi. Deloc. Dar am întâlnit şi oameni care nu păreau a avea o anume frumuseţe, simpli, nu te atrăgeau la prima vedere, dar care atunci când au început să vorbească s-au dovedit a fi cei mai frumoşi oameni de pe pământ.
Blândeţea, delicateţea, bunul-simţ, umorul, inteligenţa fină, simplitatea şi firescul îl fac pe un om frumos. Şi dacă nu le avem pe acestea, să nu ne pierdem nădejdea. Dumnezeu îl face pe om frumos.
Păcatul îl urâţeşte pe om, dar harul îl face frumos, spune Sfântul Siluan. Păcatul urâţeşte chipul creat de Dumnezeu, nu altceva. Oricâte produse cosmetice am folosi pentru a ne acoperi aşa-zisele imperfecţiuni, nu facem decât să acoperim o rană cu un plasture fără să o curăţăm. Iar păcatul nu se curăţă, nu se şterge cu orice fel de demachiant. Există un demachiantul universal care spală tot, curaţă tot, iartă tot, iubeşte tot şi la care se ajunge când omul se apropie de Hristos. E Taina Spovedaniei.

 

Ramona Pop

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *