Ortodoxie si traire

Departe de Hristos, omul nu îmbătrânește frumos

Marius Matei 2 iunie 2020

Este momentul să recunoaştem că înțelepciunea este un dar de la Dumnezeu. Înțelepciunea biblică a fost scrisă pentru noi, ca să primim mângâiere. Nebunia necredinței nu aduce decât groază. Zi de zi alegem din care împărăție vrem să facem parte.

Să multiplicăm şi să distribuim gânduri pline de lumină şi de căldură, de mângâiere şi de nerăutate. Dumnezeu să lucreze în noi în fiecare clipă! Cuvintele Lui să îşi găsească ecou în noi, pentru a ne înnoi. Doar aşa vom găsi resursele potrivite pentru a rezista în fața agresivității malefice.

Tragedia omenirii constă în pierderea sentimentului prezenței lui Dumnezeu, în neatenția semnalării acestei prezențe şi în ratarea întâlnirii salvatoare.

Câtă vreme avem ochii ațintiți spre Hristos, putem călca pe valuri, fără să ne scufundăm. Nimeni nu ne promite că nu vor fi furtuni. Dar suntem încredințați că nu vom fi lăsați de izbelişte. Unele furtuni sunt devastatoare. Cu toate acestea, suntem încurajați să nu ne focusăm atenția spre furtună, ci spre Hristos.

După înviere, Hristos ne adresează două întrebări: 1. De ce plângeți? şi 2. Pe cine căutați? De ce mai plângeți, câtă vreme tristețea morții a trecut? E bine că Îl căutați pe Hristos, dar să ştiți că nu Îl veți găsi printre cei morți.

Să redescoperim chemarea Sa creatoare pe care ne-o adresează. Să fim. Să Îl lăsăm să împărtăşească din experiența Lui cu noi.

În acest moment, suntem tot bebeluşi, suntem tot la primii paşi alături de Hristos. Pruncii nu încep cu asceza aspră, ci cu un surâs plin de speranță.

Hristos este în casa noastră, dar – bântuiți de duhul grijii de multe – nu Îl observăm. Ne uităm mereu distraşi spre fereastră, mereu la altceva decât lângă noi sau în noi. Această oboseală cronică se vindecă doar atunci când nu mai hrănim boala, ci ne dorim vindecare şi ne lăsăm vindecați.

La temelia anxietății noastre se află pierderea din vedere a existenței lui Dumnezeu. Când oamenii Îl exclud, nu vor fi fericiți.

Nimeni nu este exclus de la fericirea veşnică promisă, decât cei ce se exclud singuri, manifestând ostilitate față de Hristos.

Grija fariseică de a avea o evlavie exterioară nu are rost. Hristos nu a venit să ne pună pe noi pe locurile vacantate de fariseii repudiați. El a venit pentru mult mai mult: să ne umple de har. El a venit ca noi să înțelegem să nu ne punem pe noi înşine mai întâi, ci să ne lăsăm la urmă. El a venit pentru ca noi să trăim aşa cum vrea Dumnezeu.

Cei care se plâng mereu că duc şi crucile altora nu îşi dau seama că se înşeală: de fapt, altul duce crucile lor. Confundă părelnicia cu realitatea.

Astăzi s-a lansat pe piață un produs care pretinde că ne scapă de efectele îmbătrânirii! Dar poate nu toți vor să scape de aceste efecte. Unii oameni sunt chiar mai frumoși decât la tinerețe. Numai pentru cei cu tinerețea pierdută, bătrânețea este spulberată. Hristos nu ne scapă doar de îmbătrânire, ci și de moarte. Nu doar ne îmbunătățește condițiile de detenție, ci ne eliberează complet.

Hristos ne învață cum să îmbătrânim frumos. Viața veșnică nu este o utopie, ci o țintă. Să ne maturizăm sufletește, rămânând în inocența sugarilor. Să ne pregătim să ne trecem de vămi! Singurul bagaj care trece de vămi este virtutea. Bagajul devine pașaport, viză de intrare. Cei fără bagaj sunt întorși și primesc interdicție de intrare. Așa cum ești acum, ai putea trăi o veșnicie cu Hristos?! Nu îți face deloc scenarii cum vor evolua evenimentele, ci lasă-te în voia Domnului! Cere ajutorul sfinților, ei te pot ajuta să îți faci bagajul-pașaport. Păstrează-ți încrederea și pe vreme rea! Doar ai exemplul biruinței lui Hristos. Stai departe de depravarea din lume (2 Petru 1, 4). Poarta cerească este deschisă. Nimeni nu te va putea despărți de dragostea sfinților! Cheamă numele Domnului și te vei mântui! Dacă rămâi în Hristos, nu va mai fi osândă.

Nu dai teză la religie, ci exemplu de iubire, dăruire, omenie, generozitate. Ignorantul și moftangiul – prin negațiile lui – demonstrează că este în deplina lucrare a întunecării. Când se îndepărtează de Dumnezeu, omul se simte mai departe de el însuși. Departe de Hristos, omul nu îmbătrânește frumos, se schimonosește, este tulburat, parcă se pregătește să intre în atmosfera infernului. Nici un produs nu îl mai salvează. Fără liniștea mesianică, omul este un ghem de nervi, extrem de nefericit, blocat în tranșeul îndoielii. Fără dragoste, omul nu se ceartă toată ziua, ci și toată noaptea, este dificil, încăpățânat, are mari dificultăți de comunicare (îi lipsesc comuniunea și Cuminecarea).

La cât de multă pace ne aduc, sfinții ar câștiga Nobelul an de an! Chiar dacă nu are bani nici de un covrig, omul este bogat (păstrează comoara sfinților). Omul nu poate renunța acum. El merge cu Hristos până la final. Nu este un avion rămas fără cherosen deasupra oceanului, nici un tenor rămas fără voce la mijlocul spectacolului, este un bandajat pe targa sfinților.

Dacă nu eşti pe şoseaua care duce la Ierusalim, nu te mai ţine de mână, că eşti pe un drum lăturalnic. Dacă eşti în mişcare, Dumnezeu te ajută. Pentru că nu a zice, ci a mişca înseamnă a ajunge!

În familia sfinților (Biserica) este atât de multă bucurie! Atât de multă dragoste! Atât de multă fericire! Sfinții ne învață mereu cumpătarea. Nici lene, nici exagerare cu munca, doar pentru a câștiga triplu. Omul îmbătrânește prematur, deoarece este epuizat fizic și golit de sens duhovnicesc.

Dumnezeu așteaptă de la noi să avem normalitatea binelui, firescul dragostei și speranța veșniciei. Îmbătrânirea biologică nu este un motiv de panică, ci o apropiere de dragostea eternă.

Pr. Marius MATEI