Despre fericire

Nu cu mult timp in urma, auzeam vorbindu-se la radio despre un sondaj in legatura cu fericirea oamenilor. In acest sondaj pe primul loc figurau danezii. Noi ,romanii ,eram undeva destul de jos. Criteriile care au stat la baza sondajului erau puterea de cumparare a populatiei, stabilitatea locului de munca, nivelul de infractionalitate, calitatea mediului, etc.

Mergand cu autobuzul prin oras, ma gandeam la acest sondaj si priveam prin geam panourile publicitare. Pe unul dintre ele ,care infatisa o sticla de Coca-Cola scria „Deschide si savureaza fericirea”. Pe un alt panou apartinand firmei „Selgros” scria „Pentru clienti mai fericiti”. S-ar parea ca fericirea consta in a bea o sticla de Coca -cola sau in a cumpara de la Selgros. Oare chiar asa sa fie?

Daca deschidem Sfanta Scriptura vom gasi cu totul altceva . Primul verset din Psalmul 1 al lui David suna asa:

Fericit barbatul care n-a umblat in sfatul necredinciosilor si in calea pacatosilor nu a stat si pe scaunul hulitorilor n-a sezut. In urmatorii psalmi David continua:

Fericiti carora s-au iertat faradelegile si carora s-au acoperit pacatele.

Fericit barbatul caruia nu-i va socoti Domnul pacatul, nici nu este in gura lui viclesug.

Fericit barbatul a carui nadejde este numele Domnului si n-a privit la desertaciuni si la nebunii mincinoase.

Fericit cel ce cauta la sarac si la sarman;in ziua cea rea il va izbavi pe el Domnul.

Fericit este omul pe care il vei certa, Doamne, si din legea ta il vei invata pe el.

Fericiti cei ce pazesc judecata si fac dreptate in toata vremea.

Fericiti cei ce pazesc poruncile Lui si-L cauta cu toata inima lor.

Fericit este omul care-si va umple casa de copii.

Iata dar, ca dupa David ,fericirea inseamna sa crezi cu tarie in Dumnezeu si sa urmezi poruncile Lui, sa-ti pui nadejdea in El, sa fii mustrat pentru pacate, sa fii milostiv si drept, sa-ti umpli casa de copii.

Trecand la Noul Testament vom intalni cunoscutele „fericiri’ rostite de Mantuitorul cu ocazia Predicii de pe munte . Vom afla ca sunt fericiti cei saraci cu duhul, cei ce plang, cei milostivi. Sunt fericiti cei ce urmaresc dreptatea si mai mult, sunt prigoniti pentru dreptate. Sunt fericiti cei curati cu inima si cei care sunt in pace cu Dumnezeu, cu oamenii si cu ei insisi. In sfarsit, sunt fericiti cei care sunt prigoniti pentru credinta lor in Domnul nostru Iisus Hristos. Exista insa in Noul Testament si alte” fericiri”. Cu diverse ocazii Mantuitorul spune ca sunt fericiti cei ce asculta poruncile lui Dumnezeu si le implinesc. Lui Petru, cand il marturiseste ca fiind Fiul lui Dumnezeu, ii spune ca este fericit pentru ca insusi Dumnezeu i-a facut cunoscut acest lucru, iar lui Toma ii spune ca sunt fericiti cei ce n-au vazut si au crezut.

Comparand cele spuse in Vechiul Testament cu cele spuse de Domnul Iisus vom gasi destule similitudini. Lucrul este explicabil. Mantuitorul spune limpede ca nu a venit sa strice legea ci s-o implineasca.

Despre fericire vorbeste si Evagrie Ponticul. Monah fiind, el se refera la monahi. Am ales insa o vorba a sa care se potriveste si celor care traiesc in lume. Dupa Evagrie, este fericit acela care socoteste mantuirea si inaltarea celorlalti ca pe ale sale.

In toate cele de mai sus este vorba despre virtuti sufletesti si nu despre lucruri materiale. Este vorba despre credinta, smerenie, milostenie, blandete, pocainta. Deducem de aici ca fericirea trebuie sa o cautam in sufletul nostru. Fericirea este o stare interioara independenta de starea sociala sau de bunurile materiale.

Gabriel Liiceanu spune intr-o frumoasa carte care se numeste „Despre limita” ca omul este iubire. Referindu_se la om in general el zice:”….in mod esential nu sunt nici rasa,nici clasa, nici nume, nici ascendenta,nici limba,nici loc al nasterii mele si nici macar barbat sau femeie. In mod esential eu sunt iubire,capacitate de a ma pierde in altceva decat mine .Sf. Apostol si Evanghelist Ioan spune in prima sa epistola ca „Dumnezeu este iubire”. Daca omul este facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu , este evident ca si omul este iubire. Omul are intiparit in el chipul lui Dumnezeu, dar pentru a ajunge la asemanare trebuie sa contribuie si el cu ceva. Trebuie sa se straduiasca sa ajunga la iubire, sa fie si el iubire asemenea lui Dumnezeu. Acesta este destinul omului, sa ajunga la iubire si daca va actiona in sensul destinului sau va ajunge la fericire, iar daca se va opune destinului va fi nefericit.

Daca vorbim despre iubire, ar fi potrivit sa vedem ce este aceea iubire. La „Cina cea de taina” Mantuitorul le spune ucenicilor sai „Porunca noua va dau voua:sa va iubiti unul pe altul . Precum Eu v-am iubit pe voi,asa si voi sa va iubiti unul pe altul” si adauga ceva mai departe” Mai mare dragoste ca aceasta nimeni nu are ,ca sufletul sau sa si-l puna pentru prietenii sai”.Pentru Domnul Iisus acestea nu sunt vorbe in vant. La scurt timp dupa ce rosteste aceste cuvinte, Mantuitorul pleaca impreuna cu ucenicii sai in Gradina Ghetsimani, unde este arestat. Urmeaza batjocura,biciuirea, rastignirea. Dragostea Mantuitorului pentru ucenicii sai si pentru intreaga umanitate s-a manifestat prin jertfa. Dragostea este jertfa, este suferinta, dar nu o suferinta gratuita, nu o suferinta pentru a ajunge la satisfacerea unor placeri, cum se intampla de multe ori ,ci o suferinta generata de iubire. In lumea noastra poate ca cel mai bun exemplu de dragoste este cel al mamei pentru copilul ei. Insasi nasterea este o jertfa, dar si in continuare o mama este dispusa sa se supuna oricaror privatiuni pentru a putea oferi cop[ilului ei cele necesare si face toate acestea cu bucurie. Iubirea pentru copii o face fericita.

Un alt exemplu de jertfa este cel al martirilor. Nicolae Cabasila ne asigura ca in ciuda persecutiilor si chinurilor indurate, acestia erau fericiti pentru ca Dumnezeu era alaturi de ei. Ei se jertfeau din iubire de Dumnezeu, iar Dumnezeu era alaturi de ei tot din iubire.

Nicolae Steinhardt a scris cunoscuta sa carte „Jurnalul fericirii” in care descrie o parte din experientele traite in inchisorile comuniste. La prima vedere titlul este paradoxal. Ce legatura poate sa existe intre fericire si inchisoare? Si totusi exista. Acolo in inchisoare, evreul Steinhardt devine crestin ortodox. Experienta botezului si a primei impartasanii ii creeaza atata bucurie, incat tot ce se intampla in jurul lui incepe sa nu mai aiba insemnatate. Sfintele Taine il apropie de Dumnezeu si in asta consta fericirea. La polul opus,Sf Apostol Pavel ne spune ca cei ce nu-L cunosc pe Dumnezeu si nu se supun Evangheliei Lui „vor lua ca pedeapsa pieirea vesnica de la fata Domnului si de la slava puterii lui”. Apropierea de Dumnezeu-iubire genereaza fericirea in timp ce indepartarea de Dumnezeu il arunca pe om in nefericire.

In incheierea scurtei mele meditatii despre fericire,voi relata o scurta povestioara. Se spune ca un imparat s-a imbolnavit. Au fost chemati toti medicii si vracii din imparatie, dar nimeni nu a putut sa-l vindece. Boala imparatului parea fara leac. In cele din urma un intelept, in trecere pe la curtea imparatului i-a spus acestuia ca se va vindeca daca se va imbraca cu camasa unui om fericit. Imediat au pornit emisari spre toate colturile imparatiei pentru a cauta un om fericit. Emisarii cautau mai ales pe la curtile nobililor, prin casele negustorilor bogati unde,credeau ei,sansa de a gasi un om fericit era mai mare. Misiunea care ,initial parea usoara, s-a dovedit a fi foarte grea. Nimeni nu se declara fericit. Emisarii erau deznadajduiti, cand intr-o buna zi mergand pe drum ,pe o arsita cumplita, au vazut pe un ogor un taran gol pana la brau care ara. In ciuda caldurii si a efortului depus, omul canta cat il tinea gura.Mirati, emisarii l-au intrebat cum poate sa cante in timp ce munceste pe o asemenea caldura. Spre marea lor surprindere omul a raspuns ca este fericit si din cauza asta canta. Bucurosi emisarii i-au povestit despre boala imparatului si l-au rugat sa le dea o camasa pe care sa o imbrace imparatul si sa se vindece. Raspunsul taranului a fost: Nu am camasa.

Aceasta scurta povestire este plina de invataminte. Vedem mai intai ca fericirea nu este intotdeauna in casele bogatilor. Dimpotriva, o gasim mai degraba in casele celor umili. Vedem apoi ca fericirea nu se poate capata ca o camasa. Omul trebuie sa faca ceva , trebuie sa depuna un efort pentru a ajunge la fericire. Pentru mine camasa este un invelis, semnifica ceva care il separa pe om de lumea inconjuratoare, il inchide in el, in egoismul lui. Omul acela fara camase, este cel care a iesit din egoismul sau, nu mai are nimic intre el si semenii sai, este cel care s-a dezbracat de omul cel vechi, asa cum spune Sf. Apostol Pavel. Sfatul pe care inteleptul il da imparatului, de a se imbraca cu camasa unui om fericit, este un indemn indirect de a se dezbraca si el de omul cel vechi, de a iesi din egoismul lui, din nepasarea fata de supusii sai, din mandria sa de imparat. Este indemnul de a se apropia cu iubire de cei peste care domnea.

Cele spuse mai sus se vor a fi o pledoarie pentru iubire. Traim intr-o lume impregnata din ce in ce mai mult de ura. Pe stadioane, in Parlament, in scoli, pe strada, ura este la ea acasa. Oamenii uita tot mai mult ce este iubirea si in consecinta sunt tot mai nefericiti. Societatea moderna ,secularizata, care a pervertit sensul valorilor, declarand raul ca bine si binele ca rau, a pervertit si sensul cuvintelor.Dragostea de oameni se limiteaza la aspectul ei sexual, iar fericirea este confundata cu placerea. Dupa Sf. Maxim Marturisitorul placerii ii urmeaza cu necesitate durerea, in timp ce fericirea generata de iubirea de Dumnezeu si de oameni este o stare statornica pe care omul nu o mai pierde. Sunt doua notiuni total diferite.

Toti dorim sa fim fericiti, dar uitam sa iubim. Ne declaram crestini, participam la sfintele slujbe, dar uitam prea repede indemnul pe care il rosteste preotul la incheierea Sfintei Liturghii: „Cu pace sa iesim!” Trebuie sa ne reamintim aceste lucruri si nu avem voie sa gandim ca Sartre, care spunea „iadul sunt ceilalti”. Sa spunem asemeni unui ganditor crestin „destinul celorlalti este iadul meu”.

Dan Atanasiu