LOADING

Type to search

Despre împartasirea Sfântului Duh

Ortodoxie si traire

Despre împartasirea Sfântului Duh

Share

Fiindca mintea e de-a pururi miscatoare si nu poate nici o clipa sa stea, se cuvine ca de-a pururi sa se îngrijeasca si sa se sârguiasca la lucrarea poruncilor lui Dumnezeu. În felul acesta, omul se va îngriji de mântuire toata viata sa. Nu se poate ca mintea sa nu se îndeletniceasca cu ceva, adica sa fie nelucratoare, desi multi s-au nevoit sa ajunga mai presus de taria si puterea lor. Fiindca din început omul a fost zidit asa: lui Adam i s-a poruncit sa lucreze si sa pazeasca Raiul!

Se afla si în noi o miscare fireasca si o înclinare spre lucrarea celor bune. Deci cei ce se dedau la nelucrare si la trândavie, oricât ar fi de duhovnicesti si de sfinti, se povârnesc pe sinesi în împatimirea cea afara de fire. În ce chip izvorul care izvoraste apa de-a pururi, fara de oprire, daca va înceta putin nu mai e izvor, ci se face balta si mocirla, tot asa si cel ce neîncetat se curateste prin lucrarea poruncilor si e sfintit si curatit de Dumnezeu, daca va cadea putin din lucrarea poruncilor în chip asemanator si pe masura caderii, cade si din sfintenie.

Iar cel ce cu cunostinta e robit de vreun pacat cade cu totul din curatie, ca un vas cu apa care cu putin gunoi tot se spurca. Nu vorbesc numai de pacatul care se savârseste cu trupul, ci si de celelalte patimi, care le savârsim înlauntru nevazut. Sa nu fiti neîncrezatori fata de cele ce va graiesc, fratilor, ci sa stiti si sa cunoasteti acest lucru: daca vom face toata fapta buna, daca vom face minuni si daca nu vom lasa nici o porunca neîmplinita, mare sau mica, însa vom dori slava oamenilor si o vom cauta prin mestesugiri si cu sârguinta, silindu-ne s-o dobândim, apoi ne-am lipsit de toate faptele bune. Caci daca primim slava de la oameni si slava de la Dumnezeu o necinstim, suntem închinatori la idoli, fiindca slujim zidirii mai mult decât Ziditorului. Tot asa si cel ce primeste cu dulceata si bucurie slava pamânteasca, se va osândi ca un curvar.

Fiindca acesta se aseamana cu cel ce voieste sa-si pazeasca fecioria si se leapada de împreunarea cu femei, care nu se duce la ele, însa venind vreo femeie la dânsul, îndata o primeste cu pofta si împlineste cu ea pofta amestecarii si a împreunarii, ceea ce se întâmpla într-adevar cu toata pofta si patima. Fiindca cel ce îi robit de zavistie, sau de iubirea de argint, de pizma sau de mânie sau se da de voie la orice patima, nu va dobândi cununa dreptatii.

Dumnezeu e drept si nu sufera sa aiba partasi pe cei nedrepti; El e nepatimas si nu salasluieste cu cei patimasi; El e Sfânt si nu intra în suflet întinat si rau. Iar cel ce primeste în inima sa samânta semanatorului celui rau si viclean, el însusi se face rau si viclean si aduce rod diavolului, spini si maracini, adica materiile de ars ale focului vesnic si anume: zavistia, urâciunea, pomenirea de rau, râvna, prigonirea, trufia, slava desarta, mândria, viclesugul, iscodirea, lenevirea si toata patima urâta si rusinoasa, care se savârseste cu pofta prin trup si spurca pe omul cel dinlauntru, precum graieste Domnul.

Sfântul Simeon Noul Teolog, Învataturi, vol 2, ed. Credinta Stramoseasca, 2003
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim

Sursa: http://mantuire.50webs.com/snt_cateheze12.html

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *