LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Despre lipsa grijilor

Share

Trăim într-o lume în care mulți tineri înjură de cele sfinte. Isi fac viata un iad, preferand sa se zbata pentru… nimic. Bunaoara, Sergiu este convins: „Cand vrei sa vorbesti tu cu Dumnezeu si te rogi Lui se numeste credinta! Cand ai impresia ca Dumnezeu iti vorbeste tie, esti un caz pentru spitalul de psihiatrie.” Intr-adevar, afirmatiile sunt rupte din context, dar nu am putut cenzura altfel ereziile. Asta nu o „vocea strazii”, ci a multora dintre semeni care uzeaza de o libertate dupa bunul lor plac. Acum, as putea sa ii combat, dar nu vor citi aceste site-uri. As putea sa detaliez erezia lor, dar as sminti pe „cei putini”. Fac doar o actualizare a temei, pentru ca fiecare cititor sa interactioneze dupa credinta lui cu aceste randuri. De preferat, sa se ambitioneze in ravna pentru Hristos.

Desi „nervos”, Sergiu recunoaste ca menirea omului e de a fi in paradis. Pacat ca nu crede in vesnicie. Oricum, mi se pare trist, de vreme ce e de acord cu truismul ca lumea aceasta e un iad. Totusi, ne intersectam la un moment dat gandurile, atunci cand Sergiu ne spune ca „Cel mai mare pacat al omului este PROSTIA si datorita acestui mare pacat natura se deterioreaza intr-adevar.” Ce ziceti?

Iadul nu e un miraj filosofic, o simbioza accidentala intre bine si rau. E o stare reala, care incepe de aici, din inima care uraste pe Dumnezeu. Iadul nu este un popas (te odihnesti si mergi mai departe). Viata aceasta este un popas decisiv, unde iti decizi vesnicia. Iadul nu este o iluzie, nu este o minciuna: bine ar fi sa nu fie asa, ca sa fim siguri ca nu ajungem acolo. Iisus a inviat si totusi nu a golit iadul, ci i-a dus in rai doar pe drepti. Pe cei ce se incapataneaza sa blasfemieze nu ii poate trage afara impotriva vointei lor.

Nu facem „ghicitomantie”. Credinta noastra nu am auzit-o la horoscopul matinal, la pachet cu o cafea si doi biscuiti. Nu avem un glob de cristal, nici baghete magice, nici poleiala de zana. Avem tezaurul Bisericii. Nici portile iadului nu o vor birui. Tortionarii comunisti au vrut sa le faca martirilor inchisoarea un iad. De fapt, i-au saltat in rai. Crunta incercare, mare suferinta. Dar si mare bucurie acum pentru sfintii inchisorilor. Valeriu Gafencu, roaga-te sa scapam din iadul deznadejdii!

***

Credinta sutasului e imitabila. Dar, pentru asta, trebuie sa refuzam delegatiile iadului. Credinta sutasului nu socoteste pierderea de sume importante cand e in balanta salvarea unui suflet. Rabi nu l-a tarifat pe sutas, nu i-a pretins bani. Dar sunt sigur ca, in alte conditii, sutasul si-ar fi dat toata averea. Aceasta e credinta vindecatoare. Ma rog pentru fratele meu bolnav. Il rog pe Rabi sa il vindece. Dar, la o adica, imi vand mica avere pentru a-l salva. Nu pot citi o carte buna la umbra, cata vreme fratele meu este in agonie.

Vindecarea este, de fapt, un cadou. Un preludiu al Imparatiei. Un semn pentru credinciosi, o minune pentru indoielnici. Nu stim daca sutasul avea relatii incordate sau nu cu sluga bolnava. Nu puteau sa fi avut o relatie perfecta. Dar, cand a fost nevoie, sutasul s-a expus in fata populatiei ocupate. El, mare cetatean roman, mare conducator al trupelor de ocupatie. Renunta la orgoliu, se smereste. Nu citise Tora sau Psalmii, dar, prin smerenie, descoperise adevarata religie.

Bine, marele lui privilegiu: Iisus era in cetate! Bun, acesta este si marele nostru privilegiu: Cel ce se sfarama si nu se desparte in Impartasanie este si in cetatea noastra! Sa Il rugam sa ne vindece fratii si pe noi. Sa nu Il delapidam! Insa ne lipseste acea credinta. Tundem gazonul din fata bisericii, udam lorile, dar uitam uneori de ce mergem la biserica, care este scopul nostru principal. Si chiar in biserica stand, la ce ne gandim? Ne sta mintea la rugaciune sau ne uitam la detalii care ne scot din meditatie? Rabi este la noi in cetate, dar noi nu suntem sutasul, ca nu avem credinta lui. Noi suntem sluga bolnava. Sa ii rugam pe sutasi (sfintii) sa se roage pentru noi. Credinta lor ne va mantui! Si sfintii vor fi cu adevarat aliatii care ne elibereaza din lagar.

Suntem sluga bolnava, dar ne incapatanam sa nu cerem ajutorul sutasilor din Biserica triumatoare. Suntem irascibili, nemultumiti, frustrati. Nu vrem sa ne vindecam, vrem sa ne luam asternuturi de aur pentru patul nostru din acest salon de nebuni care refuza evidenta. Vindecarea nu ne-ar costa bani, ci credinta. Dar trebuie sa vindem asternuturile de aur, sa facem milostenie si sa nu ii mai certam pe orbi de ce nu vad. Poate le cumparam noi ochelari. Nu ca sa vada, ci sa isi redobandeasca demnitatea.

Draga sutasule, mijloceste si pentru mine, sluga bolnava! Nu am fost in aceleasi batalii, pentru ca eu m-am prefacut accidentat, de frica esecului. De as fi fost curajos si as fi venit la oaste, cu siguranta mi-ai fi salvat viata, daca era nevoie. Acum sunt bolnav din pricina patimilor. Rugandu-te tu pentru mine, ma voi vindeca sigur. Maladia sufletului meu m-a cuprins chiar cand mi se parea ca trupul inflorea. Dar nu in gradina Domnului, ci in spinii urii. Si spinii cresc. Acum sangerez, dar stiu ca pentru credinta ta, eu voi fi vindecat. Asta nu inseamna ca nu trebuie doar sa iti cersesc mila si atat. Stiu ce am de facut, doar sa vreau sa fac.

***

Duhul grijii de multe ma indeparteaza de apa vietii. Nu ma pot ruga pentru pacea inimii din jeep. Nu pot face acatiste in piscina. Daca nu e depasita limita decentei, totul are un rost. Dar cum ma pot ruga cu burta plina, cata vreme saracii mor de foame la geamul meu? Saracia isi are rostul ei. Nu mantuieste de la sine, dar iti creeaza contextul de a te apropia ce Mirele crucificat. Nici bogatia nu e mai prejos, cata vreme e asociata cu filantropia, nu cu drogurile, prostitutia, furtul, crima.

Grijile exagerate ale vietii sunt nenaturale si nesanatoase. Nu ma conduc spre fericire, oricum intorc foaia. Voi lasa Mirelui grijile mele, iar El imi va la schimb o Imparatie! Nu delirez, nu sunt hipnotizat, nici tampit: Duhul sufla unde vrea! Il las sa adie si in inima mea. Eu nu m-as plange atat de grijile vietii (mancare, bautura), cat de patimi (mandrie, zgarcenie, desfrau). Poti fi sarac 100 de ani, daca esti lenes. Fara griji nu inseamna inconstient, ci despatimit. Fara griji nu inseamna sa ti abandonezi copiii, ci sa ii cresti in credinta, simplitate, voiosie, naturalete. E greu, dar nu imposibil. Uite, parintele Santa poate. Inseamna ca pot si eu!!!

Nici sa nu ma gandesc ca am pornit spre desavarsire, ca am scapat de grijile vietii, cata vreme nu ma socot mai prejos decat toti oamenii. Mi-a placut aceasta idee a lui Toma de Kempis. Si continua misticul: Daca am cu adevarat pacea launtrica, nu voi crede rau despre nimeni. Daca insa sunt nemultumit si tulburat, voi fi framantat de tot felul de banuieli. Omul grijilor tine seama doar de ce trebuie sa faca ALTII. Se vor adauga toate mie, daca voi cauta Imparatia, nu satisfactia imediata. Daca sufletul meu Il iubeste pe Mire, atunci nu va tanji spre cele ce sunt in afara Lui. Omul scapat de griji intelege ce inseamna a iubi pe Mire si a dispretui averea, pentru Mire. Zice Toma de Kempis: Pentru Mirele cel iubit, sa parasesti orice alt iubit. Imparatia e o Nunta. Invitatia e de nerefuzat. Biserica e Mireasa. In afara Bisericii, nu exista mantuire. Bine zicea sf. Ciprian al Cartaginei. Cand ti se da din partea Mirelui o mangaiere sufleteasca, primeste-o cu recunostinta, insa sa intelegi ca ea este doar de la Mire, nu este un merit al tau.

M-a bucurat textul Elenei Moise, intitulat „Nu stiu, dar imi simt vesnicia”: „Amintindu-ne însă că termenul criză înseamnă şi judecată, să încercăm o dreaptă cumpănire luând ca sfetnic discernământul şi să căutăm, dincolo de această realitate orbitoare, asurzitoare şi efemeră, o alta – cea a dăinuirii. Aici, minunându-ne, am putea spune cu Radu Gyr: „Nu ştiu, dar îmi simt veşnicia”. E şi aici frică, însă într-o altă ipostază, una folositoare eliberării de răul din noi şi din preajma noastră.”

Nu ma voi ingriji de multe, ci de cele sufletesti. Imi voi tempera simtul critic. Voi fi atent cum discut cu ceilalti. Voi duce cadouri surpriza. Nu voi mai fi trist. Rautatea ma epuizeaza si imi anuleaza viza pentru marea calatorie. Nu voi fi nehotarat, ca sa nu ii derutez pe cei din jur. Cu rabdare si tact, voi evita certurile. Fac parte din poporul Invierii, nu mai am motive de mahnire.

Marius Matei

Tags:

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *