Despre misitici, veghe şi misticism
12 aprilie 2017
Share
– Îţi este dor de o veghe profundă?
– Trebuie să mă crezi că aş veghea o mie de ani la picioarele Maicii Domnului. Mă visez uneori făcând de strajă în rai lângă scaunul pe care Născătoarea de Dumnezeu stă şi aşteaptă intrarea pământenilor în rai. Şi niciodată nu sunt singur acolo. Mereu e cineva lângă mine.
– Nu este această afirmaţie doar o metaforă ?
– Ştiu, mereu suntem suspectaţi noi, poeţii, că ne folosim de verbe ca să creăm o lume ireală. Ori nu este aşa. Trebuie să mă crezi că sunt sincer şi simt adeseori raiul şi pe cei ce locuiesc acolo. Îl văd, dar nu în mod ezoteric şi excentric, aşa cum îşi văd unii morţii.Văd ieşiri din tunele şi labirinte pământeşti. Citesc cărţi cu întoarceri ale sufletului, un fel de “spiritism ortodox”. Absorb “lumină” în mintea lor şi devin deodată cei mai “aleşi” dintre pământeni. Numai cu ei comunică Dumnezeu. Numai ei au revelaţii şi vorbesc cu “morţii”. Noi, ceilalţi, preoţi, mireni, suntem nişte păcătoşi, nişte căzuţi, care trăim în angoasa propriilor patimi.
– E oare o boală psihică?
– Da, refuzul de a accepta total planul lui Dumnezeu. De fapt, ei se opun evidenţei şi atunci compun la tot pasul “momente excepţionale”. Totul cu influenţa directă a vrăjmaşului.
– După ce îţi dai seama?
– După felul în care îi tratează pe “ceilalţi”. Se cred purtători de “misiuni” divine. Primesc mesaje încifrate, duc această sminteală de la unii la alţii, ajung să îşi desfiinţeze şi duhovnicii. De fapt, ei împart pe duhovnici în “luminaţi” şi “întunecaţi”. Odată au har, odată nu. Asta e problema lor. Şi, la o adică, vă rog să reţineţi, sunt foarte agresivi, dacă le spui adevărul în faţă. Ca orice alcoolic sau dependent de heroină. E o boală, e de fapt o moarte. Dar, repet, totul e pe bază de slavă deşartă. De aici are putere vrăjmaşul asupra lor. De la faptul că nu se smeresc în faţa realităţii şi nu îşi văd de o viaţă mai simplă.
– Orice mistică are pericolul misticismului?
– Misticii adevăraţi erau blânzi, mereu calmi, iubitori, nu se schimbau de la o zi la alta, în funcţie de circumstanţe. Erau stabili la un singur duhovnic. Nu erau bănuitori. Nu circulau pe la “văzători cu duhul” să vorbească de alţii, chipurile din “iubire”. În primul rand se ocupau de neputinţele şi de păcatele lor…. Şi mai aveau o calitate, erau smeriţi în toate…
Catalin DUMITREAN
