LOADING

Type to search

Diminetile vesniciei

Ortodoxie si traire

Diminetile vesniciei

Share

Veşnicia este o realitate. Pot să o neg, dar nu am decât de pierdut. Pot să scap de frică, de depresie şi de moarte. Cu puţină ordine, evacuez haosul din inima mea. Încep ziua cu rugăciune, pentru a face loc veşniciei. Reţeta este simplă: Psaltire, iubire, ascultare. Reuşită sigură. La înmormântarea părintelui Sabin, sute de tineri plângeau după ghidul lor. Ce mult l-au iubit! Cât de mulţi erau! Am rămas impresionat. Era marţi, o zi de lucru. Şi-au luat liber cum au putut şi au venit, pe ploaie, pe vânt, cu bebeluşi în braţe, cu sutele.. A fost o rugăciune grozavă. Sunt cel mai mare fariseu. Ţin să fac această precizare de la bun început. Mă menajez excesiv, sunt prea fudul, iar asta mă depărtează de ţinta veşniciei. Fariseizez cu nonşalanţă, zornăi arginţii şi uit mereu de mesajul veşniciei. Nici un om nu îmi poate scoate cătuşele. Nici dacă ar vrea. Dar vreau mai mult. Mult mai mult. Vreau să zburd în lumina veşniciei. Metoda patentată de sfinţi este umilinţa. Nu agreez umilinţa, iar asta mă departează iar de veşnicie.

Nici măcar nu am luat multe scatoace, dar mă plâng mereu. Cu treizeci de arginţi se vindea un sclav în piaţă. Cu suma asta, pot ajuta azi un orfan. Pot, dar oare vreau? Cetatea contemporană parcă aparţine aceluiaşi Imperiu Roman păgân. Nu prea recunosc semnele iubirii, au cam dispărut indiciile veşniciei. Mă regăsesc doar în prelungirea învierii, în Casa veşniciei, în Biserică. Sunt un bolnav cronic. Am nevoie de antidot pentru a fi salvat. Ştiu că nu voi fi refuzat. Metoda înveşniciţilor vine din altă lume, mi-e tot mai clar acest lucru. Şi tinde către altă lume. Şi cred că înveşniciţii nu biruie prin puterea lor.

Există un Zdrobitor al morţii. Nu ar trebui să am altă trudă decât să mă rog. Să lucrez în via Domnului, nu în cea a patronului. Exagerat de multe griji şi scenarii îmi fac, dar scap de deznădejde amintindu-mi de veşnicie. Acesta e cuvântul-cheie, veşnicie. Sunt sigur că prin truda rugăciunii aş dobândi pacea sufletească. Veşnicia înseamnă eliberare din lagăr. Numai că unii preferă să rămână în starea de exterminare. Şi nu se lasă salvaţi. Mă străduiesc să nu fiu printre cei laşi. Şi mă gândesc că înveşniciţii stau la aceeaşi masă la ospăţul bucuriei. Problema nu e că nu ar mai fi locuri, ci alta: cei chemaţi nu vor să vină! Înveşnciţii participă la stabilirea adevărului.

Au un rol important, nu sunt piese de decor. Lumea e prea tristă. Cui să îi vorbesc despre bucurie? Nu mă întristează decât propriul meu egoism. Sunt chemat la veşnicie. Nu vreau să fiu un ratat, un nefericit. Dar nu pot face asta singur. Am nevoie de multă rugăciune. Răul contaminează în jur tot ce prinde. Nu mă descurajează acest lucru, pentru că ştiu cât de limitată este puterea răului. Eu pot priva lumea de răutatea mea. Pot căuta liniştea, nu tumultul. Pot să mă trezesc din amorţire. Pot totul, alături de Hristos, în duet, în tandem, împreună Sfântul Sfinţilor cu păcătosul păcătoşilor. Cartea Sfântă nu este un jurnal de impresii. Nu banalizez mesajul, ci mă hrănesc cu putere supraomenească. Şi din cel mai slab, devin puternic.

Pentru că am arma, am tehnologia, ştiu coordonatele şi comunic cu baza. Rămâne doar să nu dezertez. Pot cuceri veşnicia doar dacă îl recunosc pe Hristos în zdrenţe, în arest, în terapie intensivă. Renunţ la lux, la imaginea mondenă, la surplus, pentru a acapara veşnicia. Voi fi scuipat, dar nici pe sfert cât a fost Hristos. Degeaba caut pacea aiurea, dacă nu o găsesc în mine. Departe de zornăitul lumii, apropierea de veşnicie se poate realiza ma uşor. Un discipol autentic nu doar anunţă veşnicia, ci mai ales contribuie la realizarea ei. Ar trebui să devin un contribuabil serios, aşadar. Da, toate crucile mele lui Hristos i le dau. Categoric, nu mai oscilez. Neapărat, să doresc veşnicia.

Numai prin cruce, coboară veşnicia în inima mea nepregătită şi o curăţă de mizerii. Dar ca să şi menţin veşnicia, să nu o pierd, să nu o trădez, ar trebui să devin un exemplu de receptivitate. Aici mai am mult de lucrat. Să scap de impresii şi să apelez mai des la impresara mea, la avocata mea, Sfânta Maică şi Fecioară. Omenirea trebuie vindecată de corupţie, de lene şi de desfrâu. Apoi, poate spera la veşnicie. Noi nu ocupăm veşnicia prin agresivitate, ci o moştenim. Da, trecem la nivelul doi: ajutăm, nu doar teoretizăm iubirea. Cum scurtez rugăciunea, îndată vin ispitele. Cum mă lăcomesc la prea multe pâini, pierd harul. Am un bilet spre veşnicie, să nu îl mototolesc.

(Marius MATEI)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *