LOADING

Type to search

Dincolo ne va însoţi ceea ce am oferit altora, nu ceea ce am strâns pentru noi

Ortodoxie si traire

Dincolo ne va însoţi ceea ce am oferit altora, nu ceea ce am strâns pentru noi

Share

Înalta noastră spiritualitate creş­tină a dezvoltat o învăţă­tu­ră fără de egal şi o lucrare în is­to­ria lumii privind lucrarea mi­nu­nată a milei creştine. Lumea şi tot ceea ce există bun în ea sunt opere ale iubirii infinite a lui Dumnezeu, care a culminat în crearea omului, fiinţa Sa cea mai dragă, căreia i-a dat, prin cre­aţie, vocaţia de a deveni, prin har şi lucrare, asemenea Si­eşi, desăvârşit. Iar tot ceea ce a zidit Creatorul în lume con­sti­­tuie adevărate daruri oferite o­mului, pentru a-şi îndeplini vo­caţia sa esenţială. Lucrurile şi bunurile pe care le do­bân­deş­te omul nu trebuie să îl închidă în­ sine, în autosuficienţă şi egoism, ci să devină mijloace de di­a­­log şi de înaltă vieţuire cu se­me­­nii săi, mulţi dintre ei mai lip­siţi şi neîncercaţi, nu din lip­sa darurilor, pe care Dumnezeu ni le oferă tuturor desăvârşit, ci datorită nedepistării şi inac­ti­­vării lor, lipsei de deschidere şi de conlucrare cu darurile Du­hu­lui Sfânt, pe care toţi le-am pri­mit, în calitate de creştin, în mod potenţial, dar real prin Tai­na Mirungerii.

Mai mult chiar, Sfinţii Pă­rinţi ne învaţă că milostenia es­te împrumut dat Cerului, bani sau bunuri plasate acolo unde ho­ţii, rugina sau moliile nu le pot fura sau distruge, şi că, în mo­mentul în care vom părăsi lu­mea aceasta materială, mer­gând către Dreapta Judecată, nu ne vor însoţi cele pe care le-am a­du­nat, ci acelea pe care le-am dat, nu ceea ce am strâns material, ci ceea ce am oferit.

Însă, mai presus de toate a­ces­te înalte consideraţii duho­v­ni­ceşti, teologia ortodoxă dez­vol­­tă o sublimă, dar în acelaşi timp şi extrem de practică şi ac­tu­­ală „Liturghie a fratelui“, în pre­lungirea „Tainei aproap­e­lui“. Astfel, în persoana fiecă­rui om aflat în lipsuri şi neca­zuri, în chipul celui sărac, flă­mând şi însetat, gol sau bolnav, ui­tat sau izolat, suntem che­maţi să Îl descoperim pe Însuşi Hris­tos, Care, sub chipul aces­to­­ra, probează şi vrea să răs­plă­­­tească dragostea şi credinţa, spre aşezarea noastră în partea ce­lor de-a dreapta, din Îm­pă­ră­ţia Iubirii Sale neapuse.

Mulţi dintre Părinţii Biseri­cii, consideraţi adevăraţi „am­ba­­sadori ai săracilor“, au dat ex­presie acestei înalte învăţă­turi de credinţă, înfiinţând a­şe­ză­minte de asistenţă materială şi spirituală a semenilor aflaţi în suferinţă, aşa cum a fost ce­le­­bra „Vasiliadă“, pe care Sfân­tul Vasile cel Mare a organizat-o în Cezareea Capadociei din vea­cul al IV-lea, spre alinarea se­menilor, precum şi neîntre­rup­­ta lucrare filan­tropică a Bi­se­ricii creştine de-a lungul vremurilor.

Expresie a iubirii de Dum­nezeu şi de semeni, milostenia creş­tină nu ne goleşte buzu­na­re­le, ci ne umple sufletele, căci fap­tele milei trupeşti şi sufle­teş­ti, pe lângă aceea că oferă a­ju­tor celor în nevoie, ne este no­uă de folos, pentru că milostenia şterge oceane de păcate.

Mai mult decât oricând, în­tr-o lume tot mai zbuciumată şi în vremuri tot mai frământate, în care fragila fiinţă umană îşi a­flă tot mai greu liniştea şi pa­cea lăuntrică, în vremuri în ca­re se răceşte tot mai mult dra­gos­tea dintre oameni şi comu­ni­u­nea, în favoarea individu­a­lis­­mului şi a egoismului, fap­te­le milei trupeşti se cer prelun­gi­­te în fapte de înaltă nobleţe şi ge­nerozitate sufletească la a­dre­sa semenilor noştri. Uneori, mai mult decât lipsa celor ma­te­­riale este mai greu de suportat lipsa dragostei şi indife­ren­ţa celor din jur, uneori chiar a­pro­piaţi. În vremuri în care fie­ca­re se retrage şi se izolează în sin­gurătatea sa, mai mult de­cât un colţ de pâine este nevoie şi preţuieşte un cuvânt bun, un cu­vânt de alinare şi de mân­gâ­ie­re. Rostit cu dragoste şi se­n­si­bi­­litate, într-un moment de lip­să materială şi spirituală din via­ţa cuiva, el este capabil să în­vie sufleteşte şi să hră­neas­că. Să dea celui aflat la un ca­păt de drum, un nou sens şi pu­te­rea de a o lua de la început, cu nădejde în ajutorul lui Dum­nezeu şi cu sprijinul celorlalţi.

În mod similar, fapta bună să­­vârşită pentru aproapele nos­­tru se întoarce şi asupra ce­­lui care o săvârşeşte, um­plân­­du-i sufletul de bucurie şi a­­du­cân­du-i răsplată din par­tea Ta­tă­lui Ceresc, Izvorul de la care vi­ne „toată darea cea bu­nă şi tot darul desăvârşit“. Um­ple su­fletul cu bucuria de a face bu­curie, de a săvârşi tot mai mul­te şi tot mai înalte fap­te de bu­nătate şi de mân­gâ­ierea şi bi­necuvântarea pe ca­re o revar­să în sufletul celui mi­lostiv Dum­nezeu.

Criteriile Judecăţii de Apoi – criterii de teologie socială?

Mai mult decât oricând, în­tr-o lume a discrepanţelor între bo­gaţi şi săraci, dar şi între „bo­ga­ţii săraci“ şi „săracii bogaţi“, E­vanghelia Înfricoşătoarei Ju­de­­căţi ne cheamă să conştienti­zăm faptul că tot ceea ce am pri­mit bun şi înalt în viaţa noas­tră nu este doar rodul os­te­­nelilor personale, ci mai ales da­ruri ale milostivirii cereşti, şi pre­cum Dumnezeu ne-a arătat a­tât de multă bunătate, şi noi sun­tem datori să prelungim actul iubirii sale, în fapte de bu­nă­tate şi generozitate faţă de se­menii noştri, într-un real „cir­cuit al darului“, fără a bloca sau opri pentru noi ceea ce Dum­nezeu ne-a oferit, ci lăr­gind acest circuit la cât mai mulţi, pentru că fapta noastră bu­nă faţă de aproapele este un gest de mulţumire faţă de Dum­nezeu, care se întoarce în fa­voarea noastră atât aici, în a­ceas­tă viaţă, cât mai ales „dincolo“, în viaţa viitoare.

112_sf_maxim_marturisitorul_0559

Astfel, cele trei duminici ale Tri­odului ne pregătesc pen­tru par­curgerea postului prin ru­gă­­ciune, pocăinţă şi mi­lostenie. Un program de via­ţă du­hov­­ni­ceas­că înaltă în pe­rioada pos­­tu­­lui în care in­trăm, prin ca­re cre­dinţa noas­tră ne arată că sim­pla înfrâ­na­re de la mân­ca­­re, băutură şi plăceri nu îşi do­bân­deşte va­loa­re şi răsplată din partea lui Dumnezeu, in­clu­­­siv la Ju­de­ca­ta de Apoi, de­cât dacă sunt în­so­ţite şi du­bla­te de rugăciune mai intensă şi cu­­ra­­tă, de po­că­inţă sinceră şi do­rin­ţa fer­mă de eliberare de pă­ca­te şi de îmbunătăţire mo­ra­lă, iar prin Sfânta Evan­ghe­lie de as­tăzi, de dragoste faţă de Dum­nezeu şi de aproapele, con­­cre­­ti­zată în fapte de milă tru­­peas­­­că şi sufletească.

Am putea spune că Evan­ghe­lia din Duminica Înfri­co­şă­toa­rei Judecăţi adaugă Sfin­te­lor Evanghelii citite în dumi­ni­ci­­le anterioare ale Triodului, în ca­re am fost îndemnaţi la prac­ti­­carea stăruitoare a rugăciunii, care dintr-o experienţă trebuie să devină o stare generală a sufletului şi a vieţii creştine, pre­cum şi a pocăinţei, despre ca­re Părinţii cu viaţă sfântă ne în­vaţă că trebuie să preceadă, să însoţească şi să urmeze fie­ca­re gând, cuvânt şi faptă a noas­tră, chiar şi pe cele bune, iar pe acestea pentru că nu le-am fă­cut mai demult, iar chiar şi a­cum, când totuşi le-am să­vâr­şit, nu am făcut-o deplin, ada­u­gă aşadar, ca un criteriu răs­pun­sului bun, pe care trebuie să ne ostenim a-l oferi la Ju­de­ca­ta de Apoi, milostenia, ca şi cri­teriu fundamental al mân­tu­i­­rii.

Mai mult chiar, am putea sp­­une că la Înfricoşătoarea Ju­de­c­ată, criteriile după care va fi evaluată viaţa noastră vor fi u­nele de asistenţă socială, de mi­lă trupească şi sufletească, de filantropie, incluzând bine­în­ţeles şi celelalte fapte bune şi vir­tuţi creştine, precum sunt ru­găciunea şi pocăinţa, cu care mi­lostenia se află în strânsă le­gă­tu­ră, pentru că numai dintr-un su­flet cald rugător şi dintr-o ini­mă smerită şi umilă pot ră­sări şi izvorî fapte de dragoste fa­ţă de aproapele nostru.

La Judecata de Apoi, cele ca­re vor da mărturie despre mo­dul vieţii noastre în trup, despre credinţa noastră şi res­pec­ta­rea adevărurilor ei nu vor fi cu­vintele înalte şi alese, cu­noş­tin­ţele bogate acumulate în tim­pul vieţii, nici titlurile sau dem­nităţile, bogăţiile sau a­ve­ri­­le, ci comorile de viaţă spi­ri­tu­­ală, bogăţiile duhovni­ceşti, iar toate acestea folosite nu doar spre binele material, spi­ri­tu­al şi chiar veşnic perso­nal, ci spre slujirea semeni­lor, des­co­pe­rind „Taina fra­te­lui“ şi să­­vâr­şind o adevărată „Li­tur­ghie a aproapelui“.

pr. Ioan C. Teşu

Tags:
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

You Might also Like

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Stories