LOADING

Type to search

Dispozițiuni arbitrare privind securizarea încasărilor de la Cutia Milei

Ortodoxie si traire

Dispozițiuni arbitrare privind securizarea încasărilor de la Cutia Milei

Share
Este vorba despre o dispoziție a Cancelariei Sfântului Sinod, nr. 8783/04.11.2011, referitoare la coresponsabilizarea slujitorilor și a organelor parohiale, în vederea respectării disciplinei financiar-contabile în Biserică. Deși nu mai era nevoie de încă o reglementare, care să întărească inutil respectarea unui cadru legislativ deja existent pe această temă, demersul trădează deja slăbiciunea instrumentării unei  suspiciuni  care insistă a fi proclamată în litera legii.
Neînțeleasă de cei mai mulți dintre slujitori, practica lăcătuirii cu două sau trei încuietori disimulează un soi de îngrijorare nejustificată a autorității bisericești. În biserică, dintotdeauna cutia milei s-a deschis cu bună rânduială în familia gospodărească a parohiei, de față fiind preotul, epitropul, alți reprezentanți ai consiliului parohial și așa mai departe. Chestiunea aceasta era una de un firesc absolut, până în clipa în care din senin apare o reglementare oficială în care standardul legii coboară la precaritatea unor amănunte de-atâta vreme reglementate de însăși regulile netăgăduite ale bunului simț. În ceea ce mă privește, doresc să îi asigur pe enoriașii care țin de administrarea competențelor noastre că lucrurile la noi au stat dintotdeauna pe făgașul unei normale și firești bune-rânduieli, epitropia noastră fiind în măsură la orice oră să dea seama în fața noastră și în fața organelor ierarhic superioare despre modul colectării și administrării fondurilor.
Dispoziția despre care vorbim a fost prezentată în cadrul uneia dintre ședințele lunare cu caracter organizatoric, întrunite la protopopiat, ca fiind componenta unor măsuri unitare, aplicabilă la nivelul tuturor parohiilor din Biserica Ortodoxă Română și vizează securizarea Cutiei Milei cu două sau trei lacăte ale căror chei să fie deținute de alte persoane decât cele care participă la deschidere și alcătuirea monetarului. Elementul de noutate constă în aceea că operația deschiderii cutiei trebuiește executată săptămânal, sub clauza de autoritate a unei întregi comisii de supraveghere și control a acestei activități. Dispoziția lasă impresia că interesul de căpătâi al actului de cult ar fi întocmai întrunirea acestei comisii care gravitează imponderabil în jurul unei motivații financiare, planul liturgic fiind unul secundar.
Vorbim practic despre o metodologie  care reglementează în amănunt problema încasărilor la nivel de parohie sau de mănăstire, procedură care trădează însă un interes străin de sensul comunional-liturgic al participării credincioșilor la viața cultului, lăsând la vedere defecțiunea că anumite structuri bisericești superioare și-au pierdut încrederea în clerul român (de mir sau monahal) care ar trebui acum, prin aceste noi proceduri caudine, să-și dovedească suplimentar cinstea, corectitudinea, decența.
Nu ar fi vreo problemă în a aplica și noua metodologie deși, cum spuneam, există reglementări financiar-contabile după care funcționează de multă vreme orice unitate parohială. Dar  modul în care sunt puși preoții să acționeze la fiecare sfârșit de săptămână este bizar și umilitor, iar lumina în care sunt ei așezați – în fața epitropilor și a consilierilor, a credincioșilor, a opiniei publice în general – este cel puțin nedreaptă și nemeritată, pentru cei mai mulți dintre slujitorii altarelor.
Prin introducerea acestor noi reglementări se recunoaște în subsidiar existența unei presupuse disfuncții la nivelul modalității de încasare a fondurilor și, în consecință, diriguitorii Bisericii s-au gândit să înăsprească normele și să sporească prin asta pârghiile de control. Însă, maniera de aplicare a acestor noi reguli lasă să se înțeleagă că o astfel de măsură este menită a sancționa întreg corpul eclesial, care este astfel suspectat aprioric de furt și pus sub oprobriul bănuielii că nu operează corect și la timp în documentele contabile.
În fond, astfel de cazuri – care sunt unele absolut izolate – nu trebuie să fie așezate doar sub paza unei metodologii (care, la urma urmei, poate fi eludată de impostorul de meserie, care fură ”cu acte în regulă”), ci trebuie eradicată print-o riguroasă și extrem de profesionistă selecție a personalului eclesial. Cu alte cuvinte, măsura respectivă, din punctul meu de vedere, este un indicator al faptului că între slujitorii bisericești a îngroșat rândurile, din ce în ce mai mult, o categorie de personal care nu are de-a face cu viața Bisericii, iar de acest aspect se fac responsabili cei care fac selecția candidaților – începând de la momentul admiterii în școala teologică și până la momentul absolvirii și până la hirotonie.
Eu nu cred că o ”epidemie”, la care te poți gândi imediat ce afli de această dispoziție, se vindecă mai ușor decât se poate preveni. O expertiză riguroasă, care să aibă în vedere anumite definiții psihologice, una care să sesizeze și să certifice competențele, abilitățile, vocația și așa mai departe, ne poate scuti de acest oprobriu pentru totdeauna.
În mod obișnuit, în cadrul structurilor administrative bisericești există anumite pârghii de prevenire, verificare și control al modului în care s-a respectat disciplina financiar-contabilă. Există măsuri statutare privitoare la verificarea modului în care funcționează etajele de gestionare a fondurilor bisericești; se poate constata în timp util când apar disfuncții în sistem și, în consecință, se pot opera corecțiile necesare. Cu această răspundere se ocupă organele de control îndreptățite și autorizate, fără însă a se inversa raporturile de autoritate.
În opinia mea, e absurd să pui paznic al unei autorități superioare o structură inferioară, așa cum face această nouă procedură privind disciplina financiar-contabilă, pentru că asta nu se potrivește nicicum structurii ierarhice după care funcționează Biserica. Mai mult, este nefiresc și dăunător din toate punctele de vedere să obligi credincioșii să-și păzească preotul ca pe un delincvent de drept comun, ca și cum tatăl ar pune copiii să o păzească pe mama lor ca ea să nu fure banii din casă …
De aici decurg, fără îndoială, mai multe întrebări: în ce fel va mai avea autoritate misionar-pastorală un preot suspectat în fața credincioșilor chiar de către etajele ierarhic superioare – care trebuie să și-l asume pe de-a-ntregul pentru vocația lui și pentru formația sa intelectuală, morală și socială? Mai poate un astfel de slujitor să fie unul de încredere sau nu ?! Dar preoții care își implinesc cu cinste misiunea – trecând peste toate lipsurile laolaltă cu propriile familii și cu toți credincioșii – cum vor resimți asupra lor eventualele priviri pline de suspiciune?! …
În consecință, rămân la convingerea că neregulile și cazurile de indisciplină financiar-contabilă din Biserică trebuie vindecate punctual și nu prin dispoziții aplicabile abuziv la nivelul tuturor parohiilor. Dar dincolo de orice demers de felul acesta să nu uităm pentru ce anume ne adunăm în Biserică !? Ce anume ne motivează și care este de fapt finalitatea actului liturgic?! Dacă motivația este una spirituală, în mod cert, mecanismele vor funcționa pentru a sluji exact acestei motivații și nu alteia.
Preot Lucian Grigore

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *