Domnuleţ, Domnuţ din Cer

Poruncă nouă dăduse Cezarul căci voia să ştie câţi plătitori de biruri avea în împărăţie de aceea toţi supuşii ,cu mic cu mare ,trebuiau să ia traista călătorului şi să se îndrepte spre locurile de baştină.

Doi drumeţi osteniţi şi înfriguraţi mergeau şi ei pe drumul Betleemului  ca să se înscrie în cărţile de recensămânânt.

Oraşul îşi dormea somnul de obşte şi numai în casele de oaspeţi se mai auzeau vorbe , râsete şi chicoteli căci unde se adună lume diferită nu poate să domnească pe deplin pacea şi bunavoire. Deşi proorocii Vechiului Testament au arătat locul şi timpul în care se va naşte Mesia ,poporul pentru care Acela Se întrupase nu dădea semne că Îl aşteaptă. În timp ce Ierusalimul rămânea indiferent la “plinirea vremii”, în Orient magii contemplau cerul pentru a vedea Steaua care va fi “mângâierea lui Israel”şi “lumină care să lumineze neamurile”pentru că ei citiseră Scripturile şi erau nerăbdători să-L vadă pe “Regele iudeilor”. Îngerii care Îl cunoscuseră pe Hristos în toată slava Lui au venit să aducă oamenilor vestea bună şi sperau că aceştia îşi vor aminti proorocia:

 ”În zilele acelea şi-n vremea aceea voi ridica lui David odraslă dreaptă şi aceea va face judecată şi dreptate pe pământ”(Ieremia,cap.33-15) ; “Şi tu Betleeme , Efrata, mic eşti între miile lui Iuda ,din tine va ieşi stăpânitor peste Israel iar obârşia Lui este dintru început ,din zilele veşniciei”.

Însă realitatea era cu totul alta. Mântuitorul venea dar în afară de Fecioara-mamă şi de Iosif ,bătrânul cel smerit căruia preoţii Templului i-o încredinţaseră pe Maria ca s-o ocrotească în casa lui , nimeni nu se pregătea să-L întâmpine ca pe un Izbăvitor şi Răscumpărător. Poate de aceea taina naşterii Sale a fost atât de bine păstrată pentru că nici un muritor nu era vrednic de asemenea cinstire. Oamenii erau ocupaţi cu treburile şi  deşertăciunile lor :”se însurau şi se măritau ca-n zilele lui Noe”,se veseleau, alergau după câştig,îşi îngrijeau trupurile ,dădeau zeciuială după Lege dar sufletele lor erau înnegurate ca noaptea ce acoperea  uliţele înguste ale Betleemului.

 

Cei doi străini  băteau în porţi sperând că le va deschide cineva uşa inimii şi-L va primi pe Acela care făcuse cerul şi pământul dar “n-avea unde să-şi plece capul”. Nimeni n-a văzut şi n-a ştiut că-n pântecele Fecioarei strălucea Steaua de la Răsărit .Cerul ardea în slavă,Tatăl privea de sus şi cerceta făptura Lui căzută sub greutatea păcatelor pentru care Îl trimisese pe Fiul Său unul Născut. “El va paşte turma sa ca un păstor şi cu braţul său o va aduna .Pe miei îi va purta la sânul său şi de cele ce alăptează se va griji”promisese Domnul prin glasul Proorocului  Isaia.Cete îngereşti înconjurau Templul dar cetatea cea mândră împodobită cu turnuri semeţe şi ziduri groase nu se lăsa cucerită de Împăratul păcii. Nu se vedea nimic din ceea ce ar fi trebuit să se întâmple iar venirea Lui Mesia trecea neobservată căci în orbirea lor oamenii nu înţelegeau deşi ascultaseră de atâtea ori proorociile.

 

Vestea cea mare intră în mijlocul  păstorilor şi se sălăşlui printre “cele de neam slab”şi necuvântătoare. Păstorii căzură cu feţele la pământ pentru că Lumina era prea mare ca s-o poată privi ochi omenesc.

“Nu vă temeţi că iată vă binevestesc vouă bucurie mare care va fi pentru tot poporul:că vi s-a născut azi Mântuitor care este Hristos Domnul în cetatea Lui David”.

 

Alergară, după cuvântul Îngerului ,la peştera unde îşi adăposteau oile şi aflară acolo pe Hristos. “Şi acesta va fi semnul:veţi găsi un prunc înfăşat,culcat în iesle”.                                                                                                                                                      Cu toate că vorbele erau rostite de soli cereşti păstorii aveau nevoie de confirmare pentru a crede .

Aceşti oameni simpli dar curaţi la suflet cărora Dumnezeu le-a încredinţat vestea naşterii Fiului Său vor împărtăşi tuturor bucuria de a vedea împlinindu-se Scripturile împreună cu binecuvântările ce se revărsau pe pământ.

 

Fecioara a primit în braţele sale pe “Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat,născut nu făcut prin care toate s-au făcut”. Avea să-şi împletească viaţa cu bucuria Darului pe care-L primise şi durerile pe care răutatea lumii i le pregătea. Ea însăşi o copilă ţinea la sân şi-L hrănea cu lapte fecioresc pe copilul-Dumnezeu. Numai lângă El îşi va găsi alinarea în faţa  vrăjmăşiei care acum i se arăta în toată goliciunea ei nemiloasă.

Avea să-L urmeze pe Fiul ei peste tot pe unde Acesta avea să treacă începând cu fuga în Egipt. După anii petrecuţi în rugăciune la adăpostul Templului cât de grea trebuie să fi fost petrecerea ei în lume! Dar a răbdat şi a tăcut mergând smerită în urma Lui ,iubind ,iertând ,lucrând împreună cu El pentru mântuirea noastră.

 

Ca să ne fie tuturor dăruită – mamă de-a pururi iubitoare şi Maica Dumnezeului nostru.

 

Tudora Luca