Dor de Cluj! Pelerin prin inima Ardealului!
15 mai 2011
Share
Am fost la Cluj Napoca joi şi vineri alături de Părintele Protopop Gheorghe Colţea, invitat de prietenul meu Dinu Criste la o emisiune care se va difuza sâmbătă dimineaţa ora 10 pe TVR Cluj (se prinde uşor şi pe cablu în Sibiu)
Am reinventat dialogul cultural de care era puţin văduvit la Sibiu. M-am simţit bine în oraşul lui Balga şi mi-am adus aminte de versurile poetului Adrian Păunescu:
„Sfios vin la tine ca în templul Ardealului,
Eu fiu de ţăran din fierbintele sud,
Şi Clujul e tot hohotire de clopote,
Şi paşii lui Blaga prin Cluj se aud”
Opt ani de zile am studiat la Cluj. Colegul meu Dinu m-a întâmpinat cu vorbele: „Bine ai venit acasă!”
Am găsit Clujul mult schimbat, dar acelaşi aer studenţesc, erudit, oameni politicoşi, literaţi şi o viaţă exuberantă.
Dinu, un prieten non-conformist, pot spune că în Sibiu nu am găsit un prieten ca el, adică şi „la bine şi la greu”… Altfel prieteni am avut mulţi, dar cu „benzina pe cartelă”. Asta e viaţa…
Mi-a spus Dinu: „Simt lipsa convorbirilor noastre estetice, teologice şi pline de candoare! Când vii la Cluj renasc!”
Ieri s-a întâmplat un fapt neverosimil pentru noi doi, ne-am plimbat aproape o jumătate de zi pe jos. Am revăzut tot Clujul de la Catedrală, la Căminele Studenţeşti din Haşdeu până la Radio Cluj din Cartierul Grigorescu. Ne-am simţit adolescenţi, fără gânduri complicate, fericiţi…
Dinu mi-a amintit de o discuţie cu regretatul Mitropolit Bartolomeu Anania: „I-am luat un interviu la Nicula acum opt ani. L-am întrebat dacă e greu să te mântuieşti. Mi-a răspuns: „Nu, frate Dinu! Uite eu sunt sigur că mă voi mântui! Mântuirea au complicat-o doar teologii!”…
Când mă gândesc că noi nu mai trăim fericirea clipei de acum, iubirea, exuberanţa, mereu speriaţi de ce va fi cândva. Trăim doar aniticipat… Strâng bani pentru mâine… Fac o casă pentru mâine… Mă rog pentru mâine… Postesc pentru mâine… Dar unde e frumosul clipei? Unde e firul de iarbă şi splendoarea acestei secunde de acum pe care mâine nimeni nu ne-o mai dă înapoi… Ne uscăm chiar şi în „creştinismul” nostru imginat şi suntem tot mai intoleranţi, obosiţi, frustraţi şi habotnici…
Astăzi am vorbit despre Dumnezeu în studioul TVR împreună cu aceşti minunaţi prieteni: Părintele Colţea şi Dinu Criste.
Reţin câteva idei:
1. Dumnezeu ne scrie mereu câte o epistolă de iubire.
2. În rai nu intră proştii şi cei ce au ratat frumosul vieţii.
3. Să vorbim cu Dumnezeu mereu, acum, mâine şi întodeauna.
4. Cu Dumnezeu poţi să mergi oriunde, chiar şi la plimbare.
În cele din urmă am scris şi eu o poezie…
Umbra
Seară, lacrimă frumoasă,
Pasul mi se dă în urmă,
Şi din spate, mai duioasă,
Vine propria mea umbră.
Mi se pare o nălucă,
Ce tovarăşă smerită,
Plânsul brusc mi se usucă,
Dragostea îmi e simţită.
Şi când umbra îmi vorbeşte,
Ce surpriză, ce candoare,
Ea deodată străluceşte,
Şi devine ca un soare.
Şi aud o vorbă blândă:
Eu de mult de port pe tine,
Pasul tău ce te frământă,
Locul meu ce îţi dă bine.
Dar, nu te mira de mine,
Vezi de drumurile tale,
Poartă-te cu gândui line,
Orişiunde merig pe cale.
Şi te voi urma aproape,
Şi te voi păzi cu viaţă,
Sunt o mbră ce încape,
Chiar şi într-o dimineaţă.
Umbra iarăşi se adună,
Şi un gînd sublim în vine,
Nu e nici măcar o umbră,
Dumnezeu este cu mine!
Catalin Dumitrean
dumitreancatalin@yahoo.com
