LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Dor de Taize

Share
Vacanţele sunt pentru noi toţi prilej de bucurie, de satisfacţii şi multe vin din sentimentul de libertate pe care îl trăim , libertatea de dispune de timpul nostru, de a acţiona după propria dorinţă, de a ne mişca fără constrângeri, de a ne alege persoanele cu care să interacţionăm, şi multe alte libertăţi, iar acest sentiment plenar al libertăţii face să înflorească fiinţa noastră umană care este prin definiţie o fiinţă liberă.
A venit vara şi toţi am început să fremătăm la gândul că se apropie VACANŢA, o adevărată oaza în monotonia cotidiană în care ne ostoim setea de liberate.
E vară şi „mă duce un gând” nu spre locuinţele lacustre, deşi am fost asaltaţi în ultima vreme de ploi, ci spre tabăra creştină de la Taize, din sudul Franţei.
Acolo am trăit la 19 şi apoi 20 de ani, o comuniune adevărata cu tinerii din Europa occidentală, sub patronajul  Papei Ioan Paul al – II –lea, acest om adevărat care şi-a deschis inima către tineri si tinerii au venit la el.
Deşi există multe voci care-l contestă din partea creştinilor ortodocşi, eu pot să afirm fără nici o ezitare, din perspectiva unui tânăr care a trăit nemijlocit această experienţă, că Taize-ul a fost şi cred că  mai este, un centru ecumenic unde tinerii sunt doar creştini si nu catolici şi ortodocşi.
Deşi ortodocşi, ne-am simţit perfect integraţi, poate şi pentru că, aşa cum gazdele ne-au declarata încă de la început, această mişcare ecumenica era deschisă către izvoarele de credinţă ortodoxe, şi, cu totul surprinzător pentru noi, se manifesta o aplecare deosebită faţă de cultul icoanelor.
Această deschidere a călugărilor catolici întâlniţi la Taize către credinţa ortodoxă  era uimitoare şi mergea până la a o considera păstrătoare a filonului profund şi autentic al creştinismului
Noi ortodocşii nu am fost primiţi ca nişte simpli musafiri, ci ca nişte fraţi in credinţă, de la care gazdele ne-au mărturisit că au multe de învăţat.
Pe tot parcursul şederii noastre ne-am simţit minunat, iar modul in care era organizata acea tabăra si programul ei religios era perfect adaptat nevoilor noastre de tineri, care prin excelenţă resping şabloanele şi îmbină sobrietatea cu ludicul.
Acolo, la Taize, am descoperit fascinaţia mesajului lui Dumnezeu în Sfânta Liturghie oficiata intr-un cort modest, care adăpostea tineri avizi de Cuvântul cel Adevărat,  pe care călugării acestei aşezări monahale au reuşit să ni-L împărtăşească şi să ne insufle dragostea de Hristos, fără nici o constrângere de ţinută sau atitudine.
Participam cu toţii la slujbe aşezaţi direct pe mochetă, comentam versete din biblie pe grupe de lucru eterogene, alcătuite din tineri din diverse ţări creştine, asistam la  prelegeri pe teme biblice, iar serile le petreceam împreuna in cântec si joc, fără să avem măcar un casetofon în ajutor.
In tabăra de la Taize toate momentele zilei te îndemnau la comuniune. Pentru a lua masa aşteptam la un rând care părea interminabil, la prima vedere aproape descurajant, dar timpul trecea atât de uşor, ne nimeream alături de tineri de alte naţionalităţi, cu care intram atât de firesc in contact, schimbam impresii nu numai prin cuvânt ci si prin, sau mai ales prin gesturi, pe care le însoţeam întotdeauna cu un  zâmbet larg, ce venea de la sine pe buzele noastre, din întreaga atmosfera de pace, linişte si armonie.
 
Pot spune din toată inima că am trăit o manifestare vie a ideii de „ unitate în diversitate”. Deşi atât de diferiţi, aveam în comun tinereţea, căldura sufletească, curajul, dragostea de liberate şi mai ales dragostea de Hristos.
Prin programul de slujbe si momentele de recreere, călugării acestui aşezământ reuşeau să împărtăşească tinerilor Cuvântul şi mesajul Evangheliei si să cultive frumosul din noi.
Nu ştiu ce amploare au taberele creştine la noi în ţară, cred însă cu tărie în forţa lor de a comunica  mesajului christic tinerilor şi de a ajunge la inima lor.
Eu, până la Taize, am fost o tânără reticentă faţă de participarea la slujbele religioase în biserică, pe care le consideram prea rigide, monotone, cu un mesaj vetust, pentru ca după această experienţă, în care am gustat dulceaţa Cuvântului evanghelic, am început să-L caut pe Hristos în Biserică, să înţeleg importanţa slujbelor în biserică, să-mi doresc sa-L înţeleg pe Hristos prin biserică şi prin slujitorii săi.
          Când mă gândesc la Taize, văd cu ochii minţii o mare de tineri adunaţi în Numele lui Hristos, scăldată de un soare orbitor de iulie, murmurând către Cer un refren care m-a însoţit apoi toată viaţa, atins parcă de aripa diafană a unui înger :
 
Jésus le Christ, lumière intérieure,
Ne laisse pas mes ténèbres me parler.
        Jésus le Christ, lumière intérieure,
       Donne-moi d’accueillir ton amour.
 
 
 
Ruxandra Nuţă

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *