Biserica are poetii ei, sfinti de mare talent. Intre acestia, Sfantul Dosoftei, care scrie „Psaltirea pre versuri tocmita”: „Iubi-te-voi, Doamne, că tu-m ești putere./ Mi-i Domnul vârtute-n vreme de cădere./ Dumnezău mă paște și n-am lipsă,/ La loc de otavă ce-mi întinsă./ Ferice de ceia ce vor merge/ Fără vină, Doamne,-ntr-a ta lege./ Ferice de ceia carii cearcă/ Fericitul tău cuvânt să-l facă,/ Să te cerce cu inemă-ntreagă,/ Să-ț mărturisască fără tagă”. Iubeste mult psalmii, fiind primul versificator al acestora in limba romana. Traduce si „Istoriile” lui Herodot si „Patericul” grecesc. Este primul nostru poet national. Este un intelept conducator. Vorbim despreprezentul sacru, timpul invierii, cunoscut de sfinti.
Intelege cat este de important ca poporul sa inteleaga slujba, predica si toata credinta. Se lupta pentru limba romana in cult. Traduce mult din Sfintii Parinti, spre zidirea credinciosilor. Isi incepe calugaria la Probota, loc de liniste si de meditatie. Pentru secolul sau, este unic. Om al literelor, slujeste duhului. Este si un mare prozator. Scrie „Viata si petrecerea sfintilor”. Este primul care tipareste carti de slujba in romaneste (Molitfelnic si Liturghier). Revizuieste traducerea Vechiului Testament, pe cand pastoreste ca episcop de Roman. Este omul-rugaciune: „Mi-am radicat ochii miei cu ruga / Catra tine, Doamne,-n vreme lunga, / Din ceri, unde-i este lacuinia, / I-am cautatu-i cu toata priinia. / Ca o sluga la svanta ta mana / Si ca sarba la mani de stapana, / Ase-s ochii nostri catra Domnul, / Sa ne miluiasca pre tot omul. / Si cu mila Domnul sa stejasca / Sa ne cruie, sa ne miluiasca, / Ca cu multul ne-au umplut ocara / Si ponoslul de prin toata iara, / Sufletului ocari ce-i lucreaza / Bogatasii ceia ce zburdeaza.La apa Vavilonului/ Jelind de tara Domnului/ Acolo sezum si plansam/ La voroava ca ne stransam/ Si cu inema amara/ Prin Sion si pentru tara,/ Aducandu-ne aminte/ Plangeam cu lacrimi fierbinte/ Si bucine ferecate/ Lasam prin salci aninate/ Ca acolo ne-ntrebara/ Aceia ce ne pradara/ Sa le zicem viers de carte/ Intr-acea strainatate./ Ca-n sfant muntele Sionul/ Cantari ce cantam la Domnul;/ Ce nu ni se da-ndemana/ A canta-n tara straina”.
In 1686, in urma campaniei de retragere din Moldova, soldatii polonezi au luat cu ei ca ostatic si pe mitropolitul Dosoftei. Ramane in exil pana la sfarsitul vietii. A trecut la cele vesnice pe 13 decembrie 1693. A fost inmormantat la Biserica „Nasterea Domnului” din Zolkiew (Ucraina). Canonizarea Sfantului Ierarh Dosoftei a fost abrobata de membrii Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane in sedinta de lucru din 5-6 iulie 2005, la propunerea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. Proclamarea solemna a canonizarii Sfantului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, a avut loc in data de 14 octombrie 2005, la Catedrala mitropolitana din Iasi.
Marius MATEI
