Dragoste de bostangiu*

Din 1299 până în 1922 lumea fost terorizată de către Sublimul Stat Otoman (Osmanli Devleti). Noi producții cinematografice turcești (aici mă refer la Kosem) zugrăvesc acest stat violent într-o lumină favorabilă. Sultanul este un prinț aproape genovez, bostangiii sunt gelați și tunși pierdut la spate, pașii sunt miloși, cadânele sunt foto-modele încântate de cariera lor. Nu este cazul să vorbim de rău pe cineva, nici să apărăm. Mai bine să căutăm obiectivitatea istorică, dincolo de simpatiile personale.

Dureroasă este soarta martirilor din imperiu. Sigur, filmul poate fi vizionat detașat, în familie, ca o lecție de istorie. Este vorba de un imperiu violent, nemilos, crud, profund anticreștin. Sute de ani de teroare, de pedeapsă, de îngropare a civilizației creștine bizantine.

Nu putem enumera mulțimea de creștini mărturisitori din această perioadă (totuși, este vorba de mai bine șase secole), dar amintim câțiva: Nicolae Kourtalitul (Creta), Ioasaf și Achilina (Tesalonic), Zlata (Meglin), Ignatie (Athos), Antonie (Karies), Ioan cel Nou (născut în Trabzon, cu sfintele moaște la Suceava), Efrem (Nea Makri) sau Gheorghe Croitorul Metilineanul.

Inițial, statul islamic sunnit fusese de către turcii oghuzi, conduși de Osman. Peste 150 de ani vor cuceri Peninsula Balcanică și vor subjuga pe creștinii greci și bulgari. După căderea Constantinopolului, imperiul otoman devine una din principalele puteri mondiale (va domina secolele XVI-XVII), principala amenințare la adresa Europei. Sub Selyn, imperiul are 20 de milioane de kilometri pătrați.

Unii istorici sunt de părere că imperiul s-ar fi destrămat mult mai repede, dacă aproape 200 de ani occidentalii nu l-ar fi menținut artficial în viață, ca o contrapondere la expansiunea Rusiei. Dovadă este faptul că vesticii au luptat alături de otomani împotriva rușilor (considerați răul mai mare). Despre otomani au scris mulți istorici de seamă, printre care Dimitrie Cantemir sau Nicolae Iorga.

Turcii sunt un grup de triburi din Turkestan (Asia), care au migrat în secolul VI spre Persia, Rusia și India. Unii au renunțat la viața nomadă și au devenit mercenari. În această perioadă înflorește cetatea Samarkand. În 1055, turcii oguzi de lângă Caspica ocupă Bagdadul, devenind conducătorii abbasizilor (nu mai sunt un trib obscur). În 1063, cuceresc Siria și Armenia, măcelărind populația creștină din zonă.

Singurii care încearcă să îi oprească sunt bizantinii, pentru a-i proteja pe creștinii din Orient (Mantzikert, 1071). Turcii s-au prefăcut învinși și au contraatacat surprinzător, zdrobindu-i pe bizantini, care se credeau prea devreme câștigători. Începe mare emigrare spre Anatolia. În 1299, Osman declară jihad Bizanțului și iadul începe.

Istoria e lungă și plină de sânge: Baiazid ucide toți prizonierii sârbi (răzbunare pentru uciderea tatălui său, Murad, la Kosovopolje, 1389). Despre drama ienicerilor am învățat cu toții, să nu o uităm. Turcii câștigă multe bătălii, dar o pierd pe cea mai importantă: 1395, Rovine, Țara Românească este salvată. În 1400 europenii mai respiră puțin, turcii fiind ocupați în Est cu mongolii lui Timur-lenk.

Turcii aveau o armată de 15 ori mai numeroasă decât a bizantinilor, plus 70 de corăbii. Totuși, bizantii au rezistat cu eroism 54 de zile. Sultanul care cucerește Constantinopolul va pierde la Vaslui, împotriva lui Ștefan cel Mare. Constantinopolul a căzut exact după 1000 de ani de la jefuirea Romei și colapsul Imperiului Roman de Apus. Soarta lumii creștine este decisă tot de un român: Ioan de Hunedoara, care rezistă împotriva presiunii otomane la Belgrad. Până azi, clopotele bisericilor anunță zilnic la ora 12 această mare victorie. Cele mai multe înfrângeri le-au avut turcii tocmai cu valahii, moldovenii și ardelenii!

Șase secole de ură, de martirizare a celor ce mărturiseau cu curaj dragostea față de Hristos. Poate și pedeapsă divină pentru păcatele oamenilor.

Tradițiile sunt puțin diferite de ce știm noi. În 1701, la Edirne, cu ocazia unor întreceri de echitație, toată populația (nu puțină, era fosta capitală) s-a îndopat cu șerbet. Ahmet Sultan va ordona 5000 de porții de pilaf pentru îmbunarea locuitorilor Istanbulului, plus 500 de berbeci, dintr-o lovitură.

Sultanul Ahmed I (1603-1617) este cunoscut drept cel care a pus capăt tradiției de a ucide pe toți prinții eligibili (frați ai padișahului) la înscăunarea noului sultan. A scăpat imperiul de povara fratricidului. A construit Moscheea Albastră, una dintre cele mai celebre în lumea musulmană.

Istoricii consideră prima parte a domniei lui Ahmed (un foarte tânăr conducător) plină de vigoare. Totuși, pierde lupte importante atât în Persia, cât mai ales în Ungaria. Deși recuperează Pesta și Vac, pierde Esztergom. Vremea era extrem de ostiă, la fel și nemulțumirile ienicerilor. Un aliat surprinzător în asediul Esztergomului va fi Ștefan Bocsay, care dorea independența Transilvaniei și ceruse ajutor otoman.

Este un diplomat de amploare, semnănd tratate comerciale cu Veneția, Franța, Olanda și Anglia. Renovează Kaaba, distrusă de inundații. Un cercetător onest recunoaște că Ahmed era poliglot, dar priceput și lupta cu sabia, ba chiar și la poezie (opera lirică fiind semnată cu pseudonimul Bahti). Moare de tifos în Palatul Topkapî. Avea 27 de ani! Kosem a fost singura Haseki Sultan și soție legitimă, deși consoartă a fost și Mahfiruz. Kosem va trăi la palat în timpul domniei a șase sultani, dintre care doi fii și un nepot.

Kosem i-a dăruit cinci băieți (Mehmed, Murad, Suleiman, Kasim și Ibrahim) și cinci fiice (Gevherlan, Ayșa, Fatma, Hanzade și Burnaz Atike). Filmul cu pricina a fost realizat în 2015, iar în roul sultanului îl regăsim pe Ekin Koc.

Ceea ce se omite este genocidul, exterminarea creștinilor, care a existat permanent între 1299 și 1922. Doar în ultimii 28 de ani ai imperiului au fost martirizați peste 3,5 milioane de creștini (armeni, greci, sirieni). Smirna (Izmir), 1922: Iartă, Doamne, pe turcii care l-au întrecut pe Nero în nebunia lui și au ucis 130.000 de creștini prin incendiere! Flota franceză nu era departe, dar a excelat prin nimic.

Peste șase secole în care populația civilă creștină a fost masacrată. Persecuția depășește atât prigoana romană, cât și pe cea sovietică. Halucinant: unii așa-ziși istorici spun că ortodocșii care au trecut la islam erau dezamăgiți de corupția clerului creștin, nu vânau privilegii economice…

Creștinii își agoniseau mântuirea prin suferințe cumplite, iertând pe toți bostangiii executanți de ordine malefice.

Marius MATEI

*Soldat din garda sultanului, care avea grijă și de grădinile seraiului.