LOADING

Type to search

Duhul pierdut al Scripturii

Ortodoxie si traire

Duhul pierdut al Scripturii

Share


Predica de pe Munte este manifestul creştinismului. Nici o altă pagină nu este mai răscolitoare şi, în acelaşi timp, mai reprezentativă pentru mesajul social al Evangheliei. Părinţii Bisericii au numit-o summa Evangelii, codicele Împărăţiei lui Dumnezeu sau regula de viaţă a creştinismului.

În Predica de pe Munte, resorturile cele mai evidente ale existenţei lumii sunt negate iar sistemul ei de valori este răsturnat. Omenirea este pusă în faţa raţiunilor sale de a fi şi a adevăratului ei destin. Peştera filozofului este părăsită şi toate se arată limpede în lumina soarelui. Fericiţi sunt cei săraci, şi nu cei avuţi, cei care acum plîng, şi nu cei care se bucură cîştigînd această lume, cei ce flămînzesc, şi nu cei ce se îmbuibă cu nepăsare şi indecenţă, cei prigoniţi, şi nu prigonitorii, cei ce flămînzesc şi însetează după dreptate, iar nu cei care dispun de ea după pofta lor strîmbă. Nu este nici o fericire să ai putere discreţionară, să aduni averi, să stăpîneşti peste aproapele tău – iată ierarhiile lumeşti spulberate în cîteva cuvinte. Şi de partea cealaltă: iertaţi, iubiţi, binecuvîntaţi, rugaţi-vă, căutaţi-l pe Dumnezeu – iată sursa fericirii, odihna, jugul cel bun şi povara cea uşoară.

Pînă la cuvintele predicii de pe Munte, omenirea a trăit într-o chinuitoare confuzie: a căutat fericirea tocmai în ceea ce-i provoca suferinţă, a rîvnit la odihnă, dar şi-a luat asupra sa poveri tot mai mari, juguri apăsătoare. Iisus a venit pentru a restabili adevărul: „Adevărat, adevărat, zic vouă.” De nenumărate ori au răsunat aceste cuvinte, îndreptînd ce era strîmb, descoperind ceea ce era ascuns, eliberîndu-ne din închisoarea închipuirilor omeneşti, „dovedind nebună înţelepciunea acestei lumi”, cum spune Pavel, şi propovăduind în schimb „cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-au suit”.

Neîndoielnic, chiar şi astăzi cuvintele lui Iisus ar putea schimba lumea din temelii. Dar mai credem oare noi în cuvintele Sale? Un mare teolog contemporan, părintele G. Florovski, vorbea de duhul pierdut al Scripturii în abordările teologilor moderni. Nu cumva duhul Scripturii s-a împuţinat şi în viaţa noastră, poate chiar şi în Biserică?

Ni s-a zis „nu judecaţi”, dar am umplut lumea de tribunale şi de închisori. Am fost îndemnaţi să dăm cu împrumut celui ce cere şi fără a aştepta nimic în schimb, dar ne împrumutăm de la bănci şi de la cămătari (inclusiv în Biserică!). Cuvîntul lui Dumnezeu ne interzice să jurăm, dar noi jurăm cu mîna pe Cuvîntul lui Dumnezeu. Ni s-a predicat sărăcia, umilinţa şi cinstea, dar pretutindeni au trecere mărirea, lăcomia şi parvenitismul. Smintit de luxul văzut la Vatican, bietul Luther scria cîteva cuvinte, la care, cu iertare să-mi fie, ar trebui să ia aminte şi mitropoliţii noştri: „O, Hristos al celor săraci, umili şi desculţi, ce ruşine aceste alaiuri împărăteşti pentru locţiitorii tăi, ce ruşine această curte papală cu mii de slujitori din care şi a suta parte ar fi prea îndeajuns.” Degeaba au fost judecaţi cărturarii şi fariseii cu cuvintele grele ale Mîntuitorului, că noii farisei au umplut iarăşi lumea de făţărnicie şi formalism, lăsînd la o parte „judecata, mila şi credinţa”.

E nevoie, în Biserică şi în lume, de o grabnică recuperare a duhului pierdut al Scripturii, fără de care nu există viaţă în Hristos. Evanghelia nu este un document istoric, ci manifestul cel mai viu al credinţei ortodoxe, cuvîntul după care trebuie să trăim. Ceea ce a predicat Hristos, trebuie strigat de pe case – aşa ne îndeamnă Scriptura. Altfel, mi-e teamă că oricît de măreaţă va fi viitoarea „catedrală a neamului”, ea nu va mai avea a servi decît la slujba îngropării noastre spirituale.

 

Ioan Florin

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *