„Dumnezeu este apărătorul vieții mele” – Interviu cu Bianca Brad

Pentru cei mai mulți dintre noi Bianca Brad este cunoscută ca vedetă de cinematografie și televiziune (a prezentat emisiuni TV și festivalul Cerbul de Aur în 1992 și 1994). Este absolventă a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale din București și a urmat cursurile de actorie la renumita Lee Strasberg Theatre Institute din New York. Este de mulți ani voice-over pentru reclame și cărți audio, a jucat în filme de lung și scurt metraj din România și Germania, iar lista sa de activități este încă și mai lungă. Puțini o cunosc însă pentru acțiunile sale filantropice. Începând cu anul 2007, atunci când și-a pierdut fetița, a înființat o asociație – www.OrganizațiaEmma.ro, menită să îi ajute pe părinții care au trăit aceeași dramă. Pentru activitatea socială a primit premiul Femeia Anului 2008, plus încă alte patru premii.

Fiind o fire luptătoare, Dumnezeu i-a mai dat o mare încercare, atunci când a aflat că este bolnavă de cancer la sân. Din acel moment a început o nouă etapă în viața sa, o nouă luptă, dusă cu răbdare și credință la bun liman. Interviul de mai jos este despre această luptă.

 

Știu că în ultimii ani ați trecut printr-o experiență neplăcută, printr-o boală foarte gravă, necruțătoare pentru multe femei, care v-a marcat viața. Despre ce a fost mai exact vorba și cum a început totul? Cum ați aflat că sunteți bolnavă și cum ați primit vestea?

În 2015, într-o noapte de mai, m-au trezit niște dureri foarte mari în sânul drept. A doua zi m-am programat la medic și în urma analizelor (ecografiei, mamografiei și RMN-ului) făcute imediat după aceea, am fost diagnosticată cu cancer. Biopsia făcută ulterior a confirmat un carcinom infiltrativ ductal, stadiul 3.

Am primit diagnosticul pe 21 mai – de Sfinții Împărați Constantin și Elena, iar însemnătatea mesajului trimis de Dumnezeu, împăratului Constantin, a devenit (și) pentru mine sursa de putere, curaj și speranță, de-a lungul anilor în care m-am străduit să mă vindec, atât trupește cât și sufletește. Bineînțeles că a fost un șoc uriaș, venit după alte încercări grele prin care am trecut, ceea ce, inițial m-a făcut să mă simt părăsită de Dumnezeu. Din fericire însă, am înțeles foarte repede că nu era deloc așa, ba din contră și, în timp, am căpătat tot mai multă putere, încredere, știind că Dumnezeu îmi este alături.

Ați făcut cercetări? Care sunt cauzele care duc la apariția unei astfel de boli? Ce spune medicina modernă în acest sens?

Sunt mai mulți factori care declanșează această boală. Medicina modernă pune accentul pe genetică și/sau pe stilul de viață nesănătos. Ceea ce e adevărat, dar e mai mult de atât. Pe lângă lipsa îngrijirii de sine, gândurile negre, emoțiile negative, șocurile emoționale, dar mai ales lipsa iubirii și a iertării, macină sănătatea. 

Am citit și m-am informat foarte mult, căutând să găsesc terapiile cele mai potrivite pentru a-mi putea ține promisiunea făcută lui Dumnezeu la doua zile după primirea veștii. Deși am fost pacient mai atipic… mai rebel, am un respect deosebit față de medici și cred în medicina clasică. Însă cred și în puterea plantelor medicinale și a hranei vii, pe care Dumnezeu nu le-a lăsat degeaba pe pământ, așa cum mai cred unii și că, pentru a te vindeca trupește, este mare nevoie să te vindeci întâi sufletește. Tratamentele convenționale sunt foarte dure, de aceea e mare nevoie de sprijin atât pentru sistemul imunitar, cât și pe plan psihic și emoțional.

Cât de importantă a fost credința în Dumnezeu în momentele pe care le-ați traversat, sau mai bine zis cât a fost credință, cât știință? 

Fără credință în Dumnezeu și fără ajutorul Lui, nu cred ca aș fi reușit să ies învingătoare, ținând cont de faptul că am ales o cale mai puțin bătătorită și riscantă. Unii au considerat-o inconștiență, alții curaj. Eu spun că m-am abandonat conștient, voinței Domnului, urmând cu curaj, semnele trimise de El.

Dacă inițial m-am gândit să urmez calea convențională, la 2 zile după primirea diagnosticului, am citit o carte care m-a dat total peste cap. Datorită ei, am avut un dialog profund răscolitor cu Dumnezeu, în care m-am căit, I-am cerut iertare, I-am promis că atât cât mă va mai lăsa să trăiesc voi încerca să repar răul făcut, că voi alege calitatea vieții pentru a crea amintiri frumoase împreună cu și pentru fiul meu (atunci avea 10 ani) și L-am rugat ca, dacă El consideră că mai am un rost pe pământ și merit, să mă lumineze, să mă ghideze, să mă întărească și să-mi scoată în cale oamenii care mă pot ajuta să mă vindec.

Am refuzat chimioterapia, dar am făcut un compromis, alegând un tratament hormonal, pe care însă l-am întrerupt după 9 luni pentru că mă simțeam groaznic și pentru că unul dintre medicamente ar fi putut genera, în timp, un alt tip de cancer. Apoi, timp de 3 ani, am făcut numai terapii alternative. Abia în 2019 am început un alt tratament hormonal, pe lângă cele naturiste și în aprilie 2021 am acceptat, în sfârșit, operația de mastectomie (cu reconstrucție), după care am făcut 14 ședințe de radioterapie.  Am început să merg la Sf. Maslu și în fiecare zi m-am rugat și m-am uns cu ulei sfințit, și am făcut cu mir semnul crucii, peste sân și peste zona cu ganglioni de la subraț. Rezultatul histopatologic și alte analize de după operație a arătat că boala nu s-a extins și că membrana ganglionilor era intactă. Faptul că nu a metastazat, deși timp de trei ani nu am făcut tratamente convenționale, se datorează cu siguranță terapiilor făcute, dar, mai presus de toate, tratamentului duhovnicesc. Chiar și chirurgul a spus ca a fost ceva mai presus de știință…

 

Cum ați luptat cu boala, care au fost armele, ca să zic așa?

Am abordat-o pe toate planurile! M-am informat, am abordat un regim alimentar sănătos, eliminând orice e inflamator și am combinat tratamentele convenționale, cu cele alternative și cu cele… spirituale. Am lucrat mult cu mine însămi, am învățat să-mi ascult corpul și intuiția, m-am rugat, m-am smerit, am fost la Sf. Masluri de foarte multe ori și am vorbit mult cu Dumnezeu, care a fost și este reperul și ghidul meu, luminarea și mântuirea mea, apărătorul vieții mele.

În această luptă, ați trăit concret, minuni de la Dumnezeu?

Felul în care s-a desfășurat totul și cum s-a încheiat este o minune și am primit nenumărate semne încă de la început și în toți anii care au urmat! Lucrarea Sa a fost minunată și Ii voi fi veșnic recunoscătoare pentru cât și cum m-a ajutat, și pentru iubirea, răbdarea și generozitatea Sa față de mine, păcătoasa. Am multe exemple, dar o sa mă rezum la câteva.

* Am primit vestea pe 21 mai, marcată de semnul Crucii și de motto-ul “Sub acest semn vei birui”- mesaj care mi-a dat foarte multă putere și speranță.

* Câteva luni mai târziu, o buna prietenă m-a dus la Radu Voda și în timp ce așteptam să ne vină rândul (la Sf. Nectarie – n. red.), a intrat o tânără care se vedea că e foarte slăbită. S-a dus direct la raclă și după un plâns sfâșietor, ne-a spus “Oameni buni, rugați-vă și credeți în minuni”, povestind apoi că, având leucemie, a fost în comă iar medicii nu îi mai dădeau nicio șansă, dar au salvat-o rugăciunile familiei și ale prietenilor, către Sf. Nectarie.

* Anul următor, aceeași prietenă m-a dus în Eghina, la Sf. Nectarie. La două săptămâni după ce ne-am întors, am visat că eram pe o scenă, spunând: “Credința mea m-a vindecat!”, cu o emoție atât de copleșitoare, încât m-am trezit cu ochii în lacrimi de bucurie și cu inima bătându-mi puternic.

* Șase ani mai târziu, în ziua în care m-am internat (8 aprilie a.c.), după ce m-am instalat în salonul în care am fost condusă și așteptând să mă ia la sala de operație, când am vrut să mă uit pe geam și am dat perdeaua la o parte, exact în fată era turla unei biserici, cu o cruce mare în vârf:” Sub acest semn vei birui”! În secunda aceea mi-am simțit inima învăluita în pace și atunci am știut că s-a închis un cerc și că totul va fi bine!

Ce sfat le-ați da femeilor și fetelor tinere care trec prin acest tip de afecțiune agravă, cum ar trebui să o primească și să lupte? Ce cuvinte de încurajare ați dori să le adresați?

Să nu privească boala ca pe un necaz, ci ca pe o șansă de a-și vindeca sufletul, trupul, viața și așa le va fi mai ușor să înfrunte provocările care, uneori, sunt foarte mari. Este esențial să nu își plângă de milă, să nu lase frica să le controleze, să se informeze, să se implice activ în vindecarea lor și, cel mai important, să se roage pentru ajutor, îndrumare, putere, înțelepciune și să facă toate astea, crezând cu toata ființa că Dumnezeu este lângă ele și lăsându-se în voia Sa, cu multă nădejde.

Vă mulțumim din suflet pentru minunatele cuvinte.

Doamne, ajută tuturor!

 

 

Interviu realizat de

Laurențiu Cosmoiu