LOADING

Type to search

Duşman… recomandat

Ortodoxie si traire

Duşman… recomandat

Share

 

Într-o discuţie avută, nu cu mult timp în urmă, un penticostal m-a “ajutat” să văd un potenţial … duşman în persoana păstorului turmei creştine, ale cărui îndemnuri şi învăţături n-ar fi vrednice de crezut. Dar câtă vreme preotul îmi luminează calea spre mântuire, cum puteam fi de acord cu “grija”lui pentru mine? Ba mai mult, un adevărat creştin trebuie să împlinească cuvintele hristice: “Iubiţi pe vrăşmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blesteamă, faceţi bine celor care vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei care vă vatămă şi vă prigonesc” (Mt. 5, 44). Mi se sugera că prezenţa mea la slujbele de la biserică ar fi o pierdere de timp.

“Fratele” care mi-a găsit duşmanul în persoana preotului ortodox este parte a “creştinilor” neoprotestanţi, care vor să transfere o parte din ura şi nesupunerea lor, avută pentru păstorul ortodocşilor,  şi asupra mea, adică  să-l urăsc şi eu pe cel pe care ei nu îl pot iubi. Asfel de creştini, deşi sunt în preajma mea, nu sunt de-ai mei (mă bucur că nici eu nu sunt de-al lor). Ei ar trebui să-mi dovedească, (şi lor înşişi să îşi arate), că merită numele ce-l poartă (de creştin), prin ceea ce fac, şi că sunt împlinitori a ceea ce citesc în Sfânta Carte, trăind în iubire şi iertând  necondiţionat.

Despre ,,duşmanul recomandat” nu voi scrie acum şi aici. Voi scrie doar despre cel care arată cu degetul spre cel ,,bun de duşmănit”, spre preotul ortodox, spre păstorul sufletului meu, îndemnându-mă să nu iau în seamă nimic din ce mă sfătuieşte, şi cu atât mai puţin din ceea ce face. Purtătorul meu “de grijă”, acum, după Revoluţia din 1989, este mult mai îndrăzneţ şi mai râvnitor, decât era în perioada ateistă. M-aşi bucura, dacă râvna lui ar fi demnă de o cauză mai bună, dacă totuşi se osteneşte să şi-o arate.

Sărăcia şi debusolarea celor mulţi, ,,mulţi, dar nu proşti”, provocate de regimul ateist, şi trăirea multora fără Dumnezeu, au constituit ,,arătura” numai  bună pentru ,,plugarii” sectari. E drept, ei citesc mai mult în Sfânta Scriptură, decât noi, ortodocşii, şi sunt mari “predicatori”. Au impresia că sunt biruitori în lupta ,,evanghelizării” neoprotestante. Dar adierea de vânt din timpul ,,semănatului”, s-ar putea transforma într-o furtună răsplătitoare, pe vremea “culesului”. Ei îşi motivează osteneala prin dorinţa de a face “mici corecţii” rătăcirii mele (aici e mai potrivit cuvântul “corecţie”, decât corectură).

“Dibăcia” şi fariseismul lor nu îmi sunt străine. Ei îmi vorbesc frumos de Domnul Iisus Hristos, dar n-au cuvinte de laudă pentru Maica Lui. Îmi vorbesc de Patimile Sale, dar nu de Crucea pe care a pătimit. Îmi vorbesc de Biserică, dar nu de icoanele din ea, (le consideră idoli). Ei vor o Biserică fără Sfinţi, fără lumânări şi fără fum de tămâie, la care, se pare, sunt ,,alergici”.

Încrezători în reuşita lor, neoprotestanţii pornesc la drum cu deviza: ,,Să acuzăm păstorul ortodox de slabă şi nepricepută păstorire şi să convingem oile sale să-l părăsească (să se risipească turma), şi astfel să vină la casa de rugăciune a noastră şi să asculte predicile din adunările noastre”. Cei care vor să risipească turma, o fac cu gândul de a-i fura oile.  Dumnezeu să-i ierte, să le lumineze calea şi mintea!

            Datoria mea de adevărat creştin ortodox este de a mă ruga pentru preotul şi duhovnicul meu, care este şi el ispitit în multe feluri. Aceasta este chemarea noastră: să ne adunăm în jurul preotului, cel ce este păstorul sufletelor noastre, să ne rugăm pentru el, să-l bucurăm cu cinstea şi încrederea noastră, pe care să i le şi dovedim prin trăire şi comportare. Să nu uităm: în pădure, copacul cel mai înalt este mişcat mai tare de vânt, putând fi rupt oricând, dar ceilalţi copaci mai mici parcă îl  protejează de furia vântului ( a se citi: de răutatea şi furia cuvintelor calomniatoare).

 Neoprotestanţii vor să mă înstrăineze de preotul şi Biserica mea. Uneori, chiar reuşesc, pe ici, pe colo, dar nu atât prin ,,priceperea” lor, cât prin lipsa de pregătire, prin puţina cunoaştere a Sfintei Scripturi şi a învăţăturilor Sfinţilor Părunţi de către cei “cercetaţi” de ei. Apoi, unele abateri de la adevărata trăire creştin-ortodoxă ale mirenilor şi, unoeri, ale preotului, sunt repede exploatate de cei ce mă privesc ,”de la înălţime”, cu o  declarată “grijă  recuperatorie”.

Ochii şi urechile lor sunt numai pentru a vedea şi a auzi ce scârţâie la ,,căruţa” parohiei mele. Îndemnurile lor nu sunt pentru a repara căruţa, ci pentru a o părăsi, cu ,,căruţaş” cu tot.

Pentru al lor pastor n-au cuvinte de îndreptare (nu e cazul, zic ei) şi nici măcar priviri uşor mustrătoare.  Grădina şi-o văd frumoasă şi curată, florile, plăcut-mirositoare, iar grădinarul, priceput, râvnitor şi biruitor în lupta lui cu “buruienile” ispitelor.

Marea mea grijă este să nu le ofer acelora bucuria de a mă lăsa sfătuit (şi biruit) pe cine să duşmănesc şi pe cine să iubesc. Din Sfânta Scriptură pot să învăţ ce este bine şi ce este rău. Adevăratul duşman al meu (şi al lor), vrednic de toată ura şi mânia, este numai diavolul, cel ce l-a despărţit pe Adam şi pe urmaşii lui de Dumnezeu, iar acum aceia doresc să mă despartă de preotul meu, alergând în căutarea altor … pastori.

Pentru a strica lucrarea diavolească, Dumnezeu-Tatăl Şi-a dat Fiul la moarte, ca, prin Învierea Sa, moartea să fie biruită, iar împăcarea mea cu Tatăl, înfăptuită, ca nu cumva neiertarea păcatelor să mă arunce în ,,locuinţa morţilor” de pe ,,sprânceana muntelui” neascultării mele de Milostivul Dumnezeu.

 ,,Sfătuitorii” mei, fără Cruce, fără Mamă, fără Icoane, fără Sfinţi, fără Sărbători şi fără Preot, se simt mai liberi şi mai independenţi. N-au povara atâtor ,,griji”, în alergarea lor către Ierusalimul cel ceresc, promis celor drepţi şi blânzi. Ei sunt siguri că vor ajunge acolo, eu am doar nădejdea. Împlinirea nădejdii, sigur, e mai bună decât înşelarea siguranţei.

Să căutăm povara care bucură şi dă odihna binecuvântată, să sporim cu  fapta, ajutaţi de cuvântul Sfintei Evanghelii.

Să ne rugăm Domnului ca, atunci când va fi o turmă şi un Păstor, să fim şi noi cu El.

 

 Iosif  Badiu                                                                                                     

 

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *