LOADING

Type to search

Estetica sacerdoţiului: Proscomidia

Ortodoxie si traire

Estetica sacerdoţiului: Proscomidia

Share

Rânduiala Proscomidiei, deşi săvârşită în cadrul Utreniei atunci când aceasta din urmă este unită cu Sfânta Liturghie, este parte integrantă din Sfânta Liturghie. Darurile care se pregătesc aici sunt destinate exclusiv Jertfei nesângeroase care va avea loc în Sfânta Liturghie şi pentru care au fost „aduse mai înainte” (πρòζ – κομίζειν).

Cine poate aduce darurile? În vechime aduceau daruri doar credincioşii împăcaţi cu Biserica, adică cei care nu erau opriţi de la Sfânta Împărtăşanie. Astăzi această regulă s-a estompat, în bună măsură datorită desconsiderării ei de către corpul sacerdotal, care n-o mai ia în seamă şi uită să o amintească credincioşilor, dar şi datorită numărului mare de credincioşi care frecventează sau vizitează biserici străine de parohia în care locuiesc şi prin urmare sunt necunoscuţi celor care primesc darurile. În orice caz, regula aducerii darurilor la Altar de către persoane împăcate cu Biserica ar putea fi păstrată şi pe viitor cu puţină atenţie, în special din partea sacerdoţilor.

 Am vorbit în altă parte despre materiile folosite în cadrul Proscomidiei: pâinea, vinul, apa. Aici ne vom rezuma exclusiv la latura estetică liturgică. În momentul începerii Proscomidiei o lumânare va fi aprinsă la proscomidiar şi va rămâne aşa până la ieşirea cu Cinstitele Daruri din cadrul Sfintei Liturghii.

 Pentru că sacerdotul tocmai se pregăteşte pentru pregătirea darurilor aduse pentru Jertfa cea nesângeroasă, el are nevoie nu numai de curăţirea trupească (tocmai a terminat rânduiala spălării mâinilor), ci şi de cea sufletească, de aceea începe Proscomidia cu cuvintele „Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine păcătosul şi mă miluieşte”, pe care le rosteşte de trei ori, făcând de fiecare dată câte o închinăciune (metanie mică).

 Preotul alege apoi una din prescuri, pe care o va folosi pentru scoaterea Sfântului Agneţ. Trebuie să menţionez aici un episod observat personal în urmă cu ceva timp, cu ocazia asistării la săvârşirea Proscomidiei de către un sacerdot din Biserica Coptă. Acesta a îndeplinit un adevărat ritual special în alegerea pâinii din care avea să scoată Sfântul Agneţ, examinând cu atenţie fiecare prescură, analizându-i formele, calitatea, etc, petrecând minute bune în luarea unei decizii. Gestul său demonstrează cât de importantă este fiecare prescură adusă la Altar şi în special cea care va fi folosită pentru scoaterea Sfântului Agneţ.

 Aşezând copia pe prescură, preotul le ridică pe amândouă în dreptul frunţii şi rosteşte troparul de la Denia de Joi seara spre Vinerea Patimilor: „Răscumpăratu-ne-ai pe noi…” Abia apoi dă binecuvântarea obişnuită pentru începerea rânduielii, binecuvântând prescura şi copia, care se află în mâna stângă. Ia apoi copia în mâna dreaptă şi face cu ea semnul crucii, de trei ori, peste pecetea de pe prescură, rostind cuvintele „Întru pomenirea Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, arătând prin aceasta că va folosi prescura pentru scoaterea Sfântului Agneţ, subliniind în acelaşi timp dimensiunea chenotică şi sacrificială a activităţii Mântuitorului, acestea fiind în strânsă legătură cu Jertfa cea nesângeroasă.

 La proscomidiar trebuie să se afle o tavă şi un suport din lemn, pe care preotul va tăia cu băgare de seamă Agneţul şi miridele. Mişcările pe care le va face pe parcursul rânduielii Proscomidiei trebuie să preîntâmpine orice împrăştiere a firimiturilor de pâine dincolo de marginile tăvii pe care lucrează.

 Ordinea şi formulele rostite la scoaterea Sfântului Agneţ şi a miridelor sunt redate cu claritate în Liturghier. Este important de ştiut pentru un sacerdot că are nevoie de o copie bine ascuţită, care să facă faţă unei prescuri moi sau uneia mai întărite. Pentru că tot amintim aici de calitatea prescurii, trebuie să menţionăm că, dincolo de prezenţa unei prescuri bune, este mai de dorit o prescură cu tendinţă de întărire decât una foarte moale, deoarece forma Agneţului şi a miridelor poate fi realizată prin tăiere mai bine şi mai uşor. Un fapt foarte important: tăierea se realizează prin mişcări ale copiei pe direcţia înainte-înapoi şi nu prin apăsare. Cu cât mişcările sunt mai dese, mai delicate, iar răbdarea mai mare, cu atât va rezulta o formă mai dreaptă. Pentru că vorbim de o „scoatere” a Agneţului, atunci partea de la bază nu va cuprinde şi coaja de dedesubt a prescurii, Agneţul fiind despărţit de ea prin străpungerea laterală.

 Junghierea se face pe Sfântul Disc, având Agneţul cu faţa în jos, adică cu pecetea pe suprafaţa discului. Aceasta se face tot prin tăiere (înainte-înapoi), cu grijă să nu se depăşească o anumită limită de la care partea de sus a Agneţului (coaja) s-ar putea rupe. Este însă adevărat că, cu cât tăierea este mai mare, cu atât va fi mai uşoară şi mai exactă despărţirea celor patru părţi înainte de momentul împărtăşirii. După junghiere Agneţul este întors cu faţa în sus şi preotul împunge cu copia sub sfertul din partea stânga-sus (sub IS; în Liturghier este trecută „latura dreaptă” pentru că se face referire la dreapta Agneţului), rostind cuvintele „Şi unul din ostaşi cu suliţa coasta Lui a împuns”, apoi toarnă vin şi apă în Sfântul Potir, spunând: „Şi îndată a ieşit…” În momentul turnării vinul este ţinut în mâna dreaptă, iar apa în stânga; cele două sunt turnate concomitent, însă se are în vedere ca apa de acum, cumulată cu apa-căldură de la Sfânta Liturghie, să nu depăşească o anumită cantitate prin care ar periclita firea vinului.

 După ce se binecuvintează peste potir cu formula „Binecuvântată este amestecarea Sfintelor Tale…” se acoperă potirul cu acoperământul special conceput pentru forma vasului, dintr-un material textil de obicei de culoare albă, însă nu cu acoperământul final, cel ce face parte din triada Disc – Potir – Aer. Astfel, potirul va avea de fiecare dată două acoperăminte, care vor fi ridicate ulterior în Sfânta Liturghie, la vremea potrivită.

 Preotul ia apoi a doua prescură şi taie din ea o părticică de formă triunghiulară, având ca mărime jumătate din mărimea Sfântului Agneţ, rostind cuvintele „Întru cinstea şi pomenirea preabinecuvântatei…”, prin care mirida este desemnată să reprezinte pe Născătoarea de Dumnezeu. Această miridă poate fi tăiată sub forma de „triunghi-felie” sau sub cea de piramidă triunghiulară (tetraedru), ultima variantă fiind mai dificil de realizat dar şi mai apropiată de imaginea în relief pe care a început s-o realizeze deja Agneţul. Preotul o aşează apoi pe Sfântul Disc, în dreapta Sfântului Agneţ, astfel încât latura de jos a miridei să fie în dreptul laturii de jos a Sfântului Agneţ şi partea de sus să nu depăşească jumătatea acestuia pe suprafaţa Discului. În acelaşi timp, rosteşte cuvintele: „De faţă a stat împărăteasa…”

 Din atreia prescură preotul va scoate nouă părticele destinate celor nouă cete. Acestea vor avea forma miridei închinate Născătoarei, însă vor fi de două ori mai mici decât aceasta, în aşa fel încât aşezarea lor de-a stânga Sfântului Agneţ, în grupuri de câte trei, să nu depăşească, de asemenea, jumătatea lui. Preotul poate scoate câte o miridă pe rând şi să o aşeze pe Sfântul Disc cu formula specifică fiecăreia sau le poate scoate pe toate nouă deodată, urmând să le aşeze apoi pe rând, pe fiecare cu formula ei. Ordinea aşezării este în coloană şi nu în linie, astfel că prima, a patra şi a şaptea miridă vor forma cap de coloană. Miridele celor nouă cete trebuie să fie de aceeaşi mărime, să li se distingă forma triunghiulară sau de tetraedru şi să formeze grupuri drepte de câte trei, într-o linie desăvârşită. De asemenea, preotul trebuie să aibă în vedere ca întregul ansamblu superior (Sfântul Agneţ – mirida Născătoarei – miridele celor nouă cete) să nu depăşească suprafaţa acoperită ulterior de steluţă, deoarece aceasta din urmă le-ar putea distruge buna rânduială, le-ar împrăştia pe Sfântul Disc sau le-ar amesteca între ele.

 Din a patra prescură se scot cele trei părticele triunghiulare sau sub formă de tetraedru pentru cler, pentru popor şi pentru ctitori, care se aşează sub latura de jos a Sfântului Agneţ, în linie, rostindu-se formulele specifice pentru fiecare din ele. Se obişnuieşte ca aceste trei părticele să fie mai mici decât cea care o reprezintă pe Născătoarea de Dumnezeu, dar puţin mai mari decât miridele celor nouă cete. Oricum, şi ele trebuie să formeze o linie perfectă şi să fie de mărime egală.

 Din aceeaşi prescură se scot apoi părticele mici, tăiate în forme regulate sau sub formă de firimituri, care vor fi aşezate în partea dreapta-jos a Sfântului Disc (stânga preotului), şi îi vor reprezenta pe cei vii. Preotul rosteşte cuvintele: „Primeşte, Doamne…”, apoi mai pomeneşte cu numele pe toţi cei vii pe care doreşte să-i pomenească, punând pe Sfântul Disc câte o părticică pentru fiecare nume.

 A cincea prescură este folosită pentru scoaterea părticelelor pentru cei morţi. Rostind cuvintele: „Pentru pomenirea…”, preotul scoate cu copia părticele la fel de mici ca şi cele pentru vii, pe care le aşează în partea din stânga-jos a Sfântului Disc, într-un drept cu cele pentru vii. Aici îi poate pomeni pe toţi cei adormiţi, începând cu arhiereul care l-a hirotonit, dacă acesta nu mai este în viaţă şi scoţând pentru fiecare câte o părticică. Încheie apoi cu cuvintele: „Şi pe toţi care întru nădejdea învierii…”, după care revine la prescura a patra şi ia din ea o părticică pentru sine însuşi, pe care o aşează în grupul celor vii cu cuvintele: „Pomeneşte, Doamne, după mulţimea îndurărilor…”

 În acest moment întregul ansamblu de pe Sfântul Disc este finalizat. Preotul mai poate aranja cu buretele părticelele pentru cei vii şi pentru cei adormiţi, în aşa fel încât acestea să nu se amestece cu celelalte sau între ele şi poate constata dacă totul este în bună rânduială. Pe Sfântul Disc s-a realizat acum un echilibru estetic, având în centru Sfântul Agneţ, de-a dreapta mirida Născătoarei, de-a stânga miridele celor nouă cete, iar în registrul inferior pe cei vii şi pe cei adormiţi. Ansamblul este centrat pe Sfântul Agneţ, ca o oaste bine organizată şi aşezată în jurul conducătorului, ca întreaga Biserică (luptătoare şi triumfătoare) închegată în jurul Împăratului Ceresc.

 Urmează momentul acoperirii Darurilor. Pentru aceasta preotul are nevoie de prezenţa cădelniţei în imediata apropiere a proscomidiarului. Pentru început el va binecuvânta tămâia, apoi va lua steluţa şi, în timp ce rosteşte formula: „Şi venind steaua…”, o va tămâia şi o va săruta, aşezând-o apoi deschisă peste Darurile de pe Sfântul Disc. Luând acoperământul Sfântului Disc, îl tămâiază şi îl aşează cu foarte mare grijă peste steluţă, păstrând ridicată latura dinspre sine, pentru ca eventualii co-slujitori sau el însuşi să mai poată pomeni ulterior. Acoperământul Sfântului Potir şi Aerul se aşează la fel, Aerul având şi el ridicată partea dinspre preot. La toate cele trei acoperăminte sunt rostite formulele rânduite.

 Preotul tămâiază apoi întregul ansamblu al Darurilor de la proscomidiar, spunând de trei ori: „Bine eşti cuvântat, Dumnezeul nostru…” şi închinându-se de trei ori, după care rosteşte rugăciunea punerii înainte: „Dumnezeule, Dumnezeul nostru…”, în cadrul căreia binecuvintează Darurile.

 Toate fiind gata, Proscomidia se încheie cu apolisul şi tămâierea Darurilor, a Sfântului Altar şi a întregii biserici.

 Aşa cum prevăd îndrumările din Liturghier, Proscomidia se săvârşeşte de un singur preot. Eventualii co-slujitori îşi pot pomeni doar viii şi adormiţii, fie imediat după pomenirea lor de către preotul săvârşitor, fie ulterior.

 Cinstitele Daruri pregătite astfel la proscomidiar trebuie păstrate cu mare grijă până la momentul ieşirii. Apropierea de ele sau pomenirile ulterioare trebuie să se facă atent, cu evitarea deranjării a ceea ce s-a realizat, dacă este posibil chiar fără atingerea ansamblului. Părticelele pentru vii sau adormiţi, singurele care mai pot fi adăugate, trebuie aşezate foarte atent, fiecare la locul ei, fără să se împrăştie sau să cadă de pe Sfântul Disc, fără mişcarea acoperămintelor. La drept vorbind, proscomidiarul creşte dintr-o dată în importanţă şi rivalizează cu Sfânta Masă, aşa cum peştera a devenit cândva locul cel mai de cinste din Betleem.

 Daniel Vălean


Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *